Guvernul Germaniei ar putea NAȚIONALIZA companiile din domeniul energiei, ca măsură pentru asigurarea aprovizionării în eventualitatea unei urgențe
1027
Eecutivul de la Berlin a aprobat luni o modificare legislativă care va permite Guvernului să devină proprietar al companiilor din energie, ca o măsură de ultimă instanţă pentru asigurarea aprovizionării în eventualitatea unei situaţii de urgenţă, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Germania, puternic dependentă de energia din Rusia, a prezentat luna trecută un plan de urgenţă pentru gestionarea aprovizionării cu gaze, pe fondul înrăutăţirii relaţiilor cu Kremlinul, în urma invadării Ucrainei şi a sancţiunilor impuse de Occident. A fost primul pas dintr-un plan în trei faze, care ar putea duce la raţionalizarea energiei, acordându-se prioritatea gospodăriilor şi infrastructurii critice, cum ar fi spitalele.
„Preţurile sunt ridicate, incertitudinile sunt ridicate, iar riscurile sunt inevitabile. Prin urmare, trebuie să fim pregătiţi pentru înrăutăţirea situaţiei”, a explicat ministrul Economiei, Robert Habeck.
Modificarea legislativă va permite Guvernului, care vrea să reducă dependenţa de importurile din Rusia, să plaseze companiile din energie sub administrare specială, dacă este ameninţată securitatea energetică. Deja strategia a fost aplicată în cazul Gazprom Germania.
Recent, ministrul Economiei a anunţat că Gazprom Germania, afacerea din domeniul tranzacţionării, stocării şi transportului energiei abandonată de Gazprom, va fi transferată la Autoritatea de Reglementare în Energie din Germania (Bundesnetzagentur).
Habeck a dat asigurări că securitatea aprovizionării este în prezent garantată, într-o perioadă de criză a legăturilor energetice dintre Germania şi Rusia, în urma invadării Ucrainei. Bundesnetzagentur va prelua controlul până pe 30 septembrie 2022, va putea înlocui directorii şi face noi angajări.
Cancelarul Olaf Scholz declara în urmă cu două săptămâni că Germania ar putea renunța la importurile de petrol rusesc în acest an, semnalând urgența cu care cea mai mare economie a Europei încearcă să renunțe la importurile de energie din Rusia după invazia acesteia în Ucraina.
Uniunea Europeană a decis deja interzicerea importurilor de cărbune rusesc, parte a măsurilor cuprinse în cel de-al cincilea pachet de sancțiuni anunțate de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Înaltul Reprezentat al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell.
29.08.2026
12:51
29.08.2026
11:03
29.08.2026
09:55
29.08.2026
09:09
29.08.2026
08:06
29.08.2026
07:19
29.08.2026
07:02
29.08.2026
06:32
29.08.2026
03:19
29.08.2026
01:58
29.08.2026
12:51
29.08.2026
11:03
29.08.2026
09:55
29.08.2026
09:09
29.08.2026
08:06
29.08.2026
07:19
29.08.2026
07:02
29.08.2026
06:32
29.08.2026
03:19
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
28.08.2026
22:16
28.08.2026
21:43
28.08.2026
20:47
28.08.2026
19:20
28.08.2026
18:40
28.08.2026
17:48
28.08.2026
17:46
28.08.2026
17:28
28.08.2026
17:13
28.08.2026
17:12
28.08.2026
16:40
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
Horoscopul zilei 22.08.2026
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Planul „M&Ms” al Ucrainei, abandonat în ultima clipă: mii de drone cu inteligență artificială, pregătite să paralizeze vara aceasta traficul aerian din Rusia
Maia Sandu denunță drept „barbar” atacul rusesc asupra centrului comercial din Krivoi Rog, cu 16 morți și peste 130 de răniți
















