Guvernul a mai denunțat două acorduri semnate cu CSI: „Erau inutile”
1578
Cabinetul de miniștri de la Chișinău a denunțat astăzi încă două acorduri semnate cu statele membre al Comunității Statelor Independente (CSI) pe motiv că și-au pierdut actualitatea.
Este vorba despre Acordul privind barierele tehnice în zona comerțului liber, semnat la Moscova la 20 iunie 2000, și Acordul privind direcțiile de bază de cooperare a statelor membre ale CSI în domeniul protecției drepturilor consumatorilor, semnat la Moscova la 25 ianuarie 2000, cu modificările operate prin Protocolul întocmit la Minsk la 19 mai 2011.
Potrivit vicepremierului Dumitru Alaiba, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, primul acord nici nu a fost pus vreodată în aplicare de țările semnatare, iar denunțarea acestuia nu va aduce consecințe financiar-economice sau de altă natură pentru R. Moldova.
CITIȚI și Convenția cu privire la Adunarea Interparlamentară a statelor membre ale Comunității Statelor Independente, DENUNȚATĂ de Parlamentul de la Chișinău
În prezent, țările membre CSI sunt în proces de negociere a unui nou acord - Acordul cu privire la barierele tehnice în comerțul dintre statele-membre ale Comunității Statelor Independente, ceea ce înseamnă că Acordul privind barierele tehnice în zona comerțului liber și-a pierdut actualitatea.
CITIȚI și Parlamentul se pregătește să DENUNȚE încă două acorduri cu CSI: Vizează obiectivele electroenergetice și valorile culturale. „Prevederi irelevante, care nu mai pot fi aplicate după limitarea livrărilor de gaze de către Federația Rusă”
În cazul celui de-al doilea document denunțat, autoritățile afirmă că acesta nu mai este relevant pentru R. Moldova în contextul acordării pentru republica noastră a statutului de candidat pentru aderare la UE.
22.09.2026
02:29
22.09.2026
02:00
22.09.2026
01:17
22.09.2026
01:08
22.09.2026
01:00
22.09.2026
00:32
21.09.2026
23:53
21.09.2026
23:42
21.09.2026
23:38
21.09.2026
23:20
22.09.2026
02:29
22.09.2026
02:00
22.09.2026
01:17
22.09.2026
01:08
22.09.2026
01:00
22.09.2026
00:32
21.09.2026
23:53
21.09.2026
23:42
21.09.2026
23:38
21.09.2026
23:20
21.09.2026
22:53
21.09.2026
22:33
21.09.2026
22:11
21.09.2026
21:40
21.09.2026
21:24
21.09.2026
21:05
21.09.2026
20:41
21.09.2026
20:31
21.09.2026
20:10
21.09.2026
19:56
21.09.2026
19:45
21.09.2026
19:35
21.09.2026
19:16
21.09.2026
19:10
21.09.2026
18:37
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
















