Greva la Fisc și în spitale împinge statul în pragul blocajului: ce se întâmplă dacă ANAF oprește sistemul chiar și două ore
695
Nemulțumirile din sectorul public se amplifică accelerat, după ce medicii și angajații ANAF au avertizat că protestele lor s-ar putea extinde și că presiunea asupra autorităților va crește.
Medici și personal din aproape 500 de spitale din toată țara au intrat luni în grevă de avertisment. Ei avertizează clar că vor declanșa greva generală dacă legea salarizării nu va fi modificată. Reforma salarizării este prezentată ca o corectare a inechităților, în special pentru angajații din spitale. Cu toate acestea, cadrele medicale susțin că veniturile lor vor scădea în momentul în care sporurile vor fi reduse.
Conform proiectului de reformă care urmează să fie dezbătut în Parlament, mai mult de jumătate dintre sporurile plătite în prezent bugetarilor ar urma să dispară. În locul acestora, performanța ar urma să fie recompensată cu până la 20% din salariul de bază, însă doar pentru cel mult 30% dintre angajați. Documentul prezentat de Ministerul Muncii vizează peste un milion de bugetari și schimbă substanțial modul în care este răsplătită munca în sectorul public.
Valul de nemulțumire se extinde în întreaga țară. Tot mai mulți funcționari și alte categorii de bugetari își fac auzite revendicările, dar și dificultățile cu care se confruntă. Vineri au protestat și angajații ANAF, ale căror cereri sunt în mare parte similare cu cele ale medicilor. Interdicțiile, turele de noapte, munca în zilele libere legale și lipsa unei compensări adecvate pentru aceste condiții îi determină să ceară un tratament diferit în noua lege a salarizării.
"(...) Nemulțumirile au apărut din cauza faptului că pe parcursul timpului au fost nenumărate promisiuni, unele dintre ele concretizate prin documente scrise, prin care decidenții de la vremea respectivă ne-au garantat că noua lege va rezolva multe dintre solicitările noastre. Sunt solicitări pe care noi le considerăm legitime, având în vedere că activitatea Fiscului este una specifică, aparte, care nu se compară cu nimic din activitatea desfășurată de cealaltă parte a funcționărimii din administrația generală. Din cauza faptului că au incompatibilități sporite față de restul funcționarilor, au interdicții, program de noapte, program în liberele legale care nu sunt recompensate, aceștia solicită să aibă un alt tratament", susține Liviu Toader, președintele SindFisc.
În acest context tensionat, avertismentul final lansat de angajații ANAF, alături de medici, ar trebui să determine statul român să reacționeze. Un stat care pare tot mai depășit în gestionarea resurselor și în protejarea cetățenilor este împins acum spre nevoia unei reforme fundamentale, începută cât mai rapid posibil. România riscă blocaje majore în sistemul de plăți, în distribuirea salariilor și a pensiilor, dar și în colectarea impozitelor și a taxelor de care are disperata nevoie. Un astfel de scenariu ar putea genera o veritabilă criză socială. Aceasta este deja alimentată de crizele politică și economică ce se manifestă simultan.
"(...) Dacă lucrurile nu se vor rezolva, suntem obligați de ai noștri colegi, care sunt foarte deciși, să declanșăm un conflict de muncă la nivelul instituției. Conflictul de muncă se poate traduce prin întreruperea totală sau parțială, pe termen scurt sau nedeterminat, a programului de lucru, asta cu consecințe grave. Gândiți-vă doar dacă blocăm o oră, două ore, sau o zi întreagă administrație fiscală. Nu s-ar mai putea plăti pensii și salarii. Contribuabilii deja privesc altfel lucrurile. Vor fi consecințe neprevăzute și în plus este vorba de alimentare bugetului de stat. ANAF și cu celelalte instituții din Ministerul Finanțelor colectează peste 87% din ce înseamnă impozite, taxe și alte contribuții la stat", a declarat Liviu Toader.
15.08.2026
13:34
15.08.2026
13:17
15.08.2026
13:01
15.08.2026
12:37
15.08.2026
12:15
15.08.2026
11:58
15.08.2026
11:28
15.08.2026
10:58
15.08.2026
10:37
15.08.2026
10:18
15.08.2026
13:17
15.08.2026
13:01
15.08.2026
12:37
15.08.2026
12:15
15.08.2026
11:58
15.08.2026
11:28
15.08.2026
10:58
15.08.2026
10:37
15.08.2026
10:18
15.08.2026
09:47
15.08.2026
09:26
15.08.2026
07:53
15.08.2026
07:45
15.08.2026
07:14
15.08.2026
06:43
15.08.2026
02:22
15.08.2026
02:04
15.08.2026
01:05
15.08.2026
00:17
15.08.2026
00:10
14.08.2026
23:48
14.08.2026
22:57
14.08.2026
21:48
14.08.2026
21:03
14.08.2026
21:03
De ce pariurile giganților tehnologici pe Cupa Mondială arată că fotbalul mizează să reziste revoluției AI
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
SUA deschid focul asupra unei nave în largul Iranului, în timp ce Trump revendică „controlul total” al strâmtorii Ormuz și anunță o flotă navală uriașă care să-i poarte numele
















