Stiri
Liderul Partidului (PL) Liberal Mihai Ghimpu vine cu critici dure la adresa Ministerului Educației care ar fi tolerat un studiu al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) vizavi de activitatea școlilor cu predare în limba română din Transnistria.
Liberalii se arată indignați de recomandările OSCE-ului, care propune autorităților de la Chișinău să colaboreze cu Tiraspolul în problema studiilor în limba română peste Nistru.
”Maia Sandu nu poate fi ministru al Educației. Are gândire veche, comunistă și pedepsește funcționarii după cum îi place ei. De asemenea, a tolerat și a admis ca OSCE să adopte o strategie în care e prevăzut că noi trebuie să coordonăm cu Transnistria problemele din școlile cu predare în limba română. Oare Transnistria nu este pentru noi un raion? De ce să coordonăm cu ei? Asta nu înseamnă recunoașterea unui stat inexistent? Pentru asta e misiunea OSCE în Moldova?” , se întreabă indignat Mihai Ghimpu.
De asemenea, liberalii au criticat decizia Ministerului Educației privind organizarea sesiunii de bacalaureat. PL consideră inoportună supravegherea elevilor cu camere de luat vederi în timpul examenelor, dar și verificarea lor cu detectorul de metale.
”Corupția est în picioare peste tot, la Guvern,Vamă, FISC, are loc înverzirea republicii și noi am găsit vinovat copilul. Nu înțelegem că este periculos să traumezi copilul de la 18 ani, controlându-l cu detectorul, monitorizându-l cu camera de luat vederi. Sunt alte metode pentru a verifica cunoștințele lor și a nu le permite să copieze... Trebuie să mai cheltuim încă trei milioane de lei pentru aceste camere de luat vederi”, a declarat Mihai Ghimpu.
Vicepreședintele PL Corina Fusu s-a plâns că ministrul Educației Maia Sandu refuză să vină la ședințele Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, sport și mass-media pentru a răspunde la întrebările deputaților.
”A fost invitată de nenumărate ori în Comisie pentru a răspunde la mai multe întrebări, în special despre optimizarea școlilor - reformă care se face în grabă, dar niciodată nu a venit și a fost delegată Tatiana Potâng”, a precizat Fusu.
Partidul Liberal propune adoptarea unui nou Cod al educației după sistemul francez. Acesta exclude, practic, copierea la examene, deoarece elevii care au fost prinși copiind nu mai au dreptul timp de cinci ani să susțină examene pe teritoriul țării.
Stela Mihailovici
Ghimpu atacă OSCE-ul și Ministerul Educației
Politică
09.04.2013
11:09
2222

Stiri relevante
09.07.2026
10:07
2099
Cine va fi noul PREMIER? Președinta Maia Sandu a inițiat consultări cu toate fracțiunile din Parlament
03.07.2026
10:12
2476
VIDEO // Criză politică la Chișinău! Președinta Maia Sandu iese în fața presei la ora 11:00, după demisia-șoc a premierului Munteanu: Cine este succesorul pregătit să preia conducerea Guvernului?
02.02.2026
12:06
4167
Președinta Maia Sandu, nominalizată la Premiul Nobel pentru PACE de către liderul unui partid din Norvegia: „Este în prima linie a apărării democrației în Europa, duce o luptă pentru noi toți”
22.01.2026
14:40
2896
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
25.09.2025
11:11
3503
Maia Sandu, despre EXTRĂDAREA lui Plahotniuc: „Dodon a avut o relație cu Plahotniuc, Voronin a avut o relație cu el, toți au avut... Dacă vin la putere prin banii aruncați de Rusia, o să-l țină pe Plahotniuc la închisoare? Nu”
09.09.2025
13:32
1844
VIDEO // Maia Sandu, ovaționată în PE după un discurs EMOȚIONANT: „Drumul nostru european nu este doar despre valori - este despre SUPRAVIEȚUIRE. Kremlinul vrea să captureze R. Moldova prin intermediul urnelor de vot”
01.08.2025
10:57
2663
Dodon a început campania de LUSTRUIRE a imaginii lui Plahotniuc? „Nu vor ei să-l aducă acasă, pentru că el e un PERICOL pentru PAS și Maia Sandu. Plahotniuc poate să povestească despre furtul miliardului...”
30.07.2025
14:38
4341
Cu musca pe căciulă? „Proeuropeanul” Ceban a reacționat la AVERTISMENTELE Maiei Sandu cu privire „vehiculele politice” finanțate de Kremlin cu sute de milioane de euro și imixtiunea Rusiei în alegerile parlamentare: „Vor să-mi interzică să candidez”
30.07.2025
12:09
4320
Dodon a sărit ca ars, după ce Maia Sandu a avertizat în privința IMIXTIUNII Rusiei în alegerile parlamentare, dar și despre sutele de MILIOANE de euro investite de ruși în diferite partide și blocuri: „Instituie în R. Moldova crima gândirii”
30.07.2025
11:17
2519
VIDEO // Kremlinul pregătește un ASALT fără precedent asupra R. Moldova. „Doar prin criptomonede sunt planifică finanțări de circa 100 de MILIOANE de euro. „Investește în mai multe vehicule politice pentru a-și băga oamenii în următorul Parlament”
09.07.2026
10:07
03.07.2026
10:12
02.02.2026
12:06
22.01.2026
14:40
25.09.2025
11:11
09.09.2025
13:32
01.08.2025
10:57
30.07.2025
14:38
30.07.2025
12:09
30.07.2025
11:17
Top stiri
23.10.2026
01:53
286
Danemarca cumpără pentru prima dată rachete cu rază lungă de acțiune din SUA și Norvegia, pe fondul temerilor față de Rusia
22.10.2026
23:53
408
Zelenski: Rusia nu și-a schimbat atitudinea, în ciuda relansării diplomației
22.10.2026
23:22
440
Rusia continuă „diplomația ostaticilor”: un cetățean german, arestat
22.10.2026
23:16
374
Prognoza pentru 23–29 octombrie: ploi la început, apoi vreme mai rece și uscată
22.10.2026
21:45
450
Meta face un acord pentru a-l menține pe Mark Zuckerberg în California
22.10.2026
21:44
475
MDED și companiile austriece discută oportunități de investiții în Republica Moldova
22.10.2026
21:06
494
Cutremur de magnitudinea 7 în Tibet: epicentrul, la sute de kilometri de Lhasa
22.10.2026
20:57
501
Lula cere descalificarea lui Flávio Bolsonaro, acuzând Meta că i-a favorizat campania
22.10.2026
20:40
513
Parlamentul a aprobat pachetul fiscal pentru 2027 și a adoptat măsuri sociale și de infrastructură
22.10.2026
20:25
482
Primarul din Bălți ar putea avea propriul cabinet. Proiectul a trecut de prima lectură
22.10.2026
20:24
508
Șapte miniștri de Externe discută la Istanbul despre Palestina, Ormuz, Yemen și războiul Rusia-Ucraina
22.10.2026
19:51
508
Parlamentul a votat în prima lectură declararea lucrărilor la linia Strășeni–Gutinaș drept obiectiv de utilitate publică națională
22.10.2026
19:11
464
Facilități fiscale pentru importul a 24 de instrumente destinate Colecției naționale
22.10.2026
18:26
590
Ucrainean arestat în Brandenburg, suspectat că spiona pentru Rusia
22.10.2026
18:17
550
Parlamentul a adoptat pachetul de politici fiscale și vamale pentru 2027
22.10.2026
17:54
551
Parlamentul aprobă în prima lectură reguli noi pentru IMM-uri și finanțare extinsă
22.10.2026
17:39
497
Elevii din Comrat au discutat despre drepturile omului și egalitate
22.10.2026
17:20
579
Ivan Țurcan a evaluat accesul la educație și servicii publice în Tiraspol, Bender și Varnița
22.10.2026
17:09
604
Inițiativă finanțată de Elveția pentru accesul refugiaților la sănătate în Republica Moldova
22.10.2026
17:00
532
Modernizarea termoficării din Chișinău și Bălți, declarată de utilitate publică națională
22.10.2026
16:38
459
Site-uri din întreaga lume, scoase offline din cauza unor vulnerabilități critice în PHP
22.10.2026
16:32
550
Bullyingul afectează repetat aproape un elev din șase în școlile din Găgăuzia
22.10.2026
16:28
567
Parlamentul a adoptat legea: platformele de taxi vor procesa plățile prin bănci licențiate în Moldova
22.10.2026
16:26
546
Acces extins la informațiile cadastrale: cine va putea obține date despre proprietăți
22.10.2026
16:26
493
Profesorii învață să folosească resurse digitale pentru predarea Holocaustului
22.10.2026
16:26
536
Lilia Dabija: Parcursul european al Republicii Moldova trece prin satele țării
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
22.10.2026
20:25
22.10.2026
20:24
22.10.2026
19:51
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
22.10.2026
16:28
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
Actualitate
Parteneri
Stiri
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri