George Clooney GENEROSUL. Faimosul actor a oferit câte o valiză cu un MILION de dolari fiecărui prieten
1656
George Clooney este unul dintre cei mai de succes actori, la ora actuală, dar și unul dintre cei mai bogați. Asta a făcut ca vedeta să-și permită să le ofere câte o valiză cu un milion de dolari celor mai buni prieteni.
Pe lângă actor, George Clooney este și producător, scenarist respectiv regizor.
La Premiilor Oscar din 2006, Clooney a fost nominalizat pentru Cel mai bun regizor și Cel mai bun scenariu original pentru Good Night, precum și Good Luck, dar și ca Cel mai bun actor în rol secundar pentru Syriana.
Cunoscutul actor a povestit cum, în 2013, i-a invitat acasă pe 14 dintre cei mai buni prieteni și le-a oferit câte o valiză cu un milion de dolari.
„Îi cunosc pe oamenii aceștia de peste 35 de ani. Am dormit pe canapelele lor când eram falit, mi-au împrumutat bani, m-au ajutat de fiecare dată când am avut nevoie. Toți sunt incluși în testamentul meu în caz că mă lovește vreun autobuz. Și atunci m-am gândit de ce să aștept să fiu lovit de autobuz?”, a explicat actorul, într-un interviu.
Averea lui George Clooney este estimată la 500 de milioane de dolari.
22.08.2026
00:25
21.08.2026
23:40
21.08.2026
23:29
21.08.2026
22:03
21.08.2026
19:57
21.08.2026
19:11
21.08.2026
18:24
21.08.2026
17:59
21.08.2026
17:44
21.08.2026
17:17
22.08.2026
00:25
21.08.2026
23:40
21.08.2026
23:29
21.08.2026
22:03
21.08.2026
19:57
21.08.2026
19:11
21.08.2026
18:24
21.08.2026
17:59
21.08.2026
17:53
21.08.2026
17:44
21.08.2026
17:17
21.08.2026
17:00
21.08.2026
16:39
21.08.2026
16:37
21.08.2026
16:29
21.08.2026
16:01
21.08.2026
15:58
21.08.2026
15:33
21.08.2026
15:19
21.08.2026
14:51
21.08.2026
14:49
21.08.2026
14:40
21.08.2026
14:34
21.08.2026
14:32
21.08.2026
14:32
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
Mihai Popșoi discută cu noul șef al Oficiului Consiliului Europei la Chișinău despre reforme democratice și parcursul european al Republicii Moldova
















