Gazoductele Nord Stream ar putea să NU mai fie folosite NICIODATĂ
1815
Agerpres
Autorităţile germane consideră că scurgerile de gaze detectate luni din gazoductele Nord Stream 1 şi 2 ar putea sa facă inutilizabile pentru totdeauna aceste conducte - ce leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică - dacă nu se intervine rapid pentru repararea lor, potrivit unor surse guvernamentale de la Berlin, citate miercuri de cotidianul german Der Tagesspiegel, preluat de agenţiile Reuters şi EFE.
Conform acestor surse, dacă gazoductele nu vor fi reparate rapid în ele vor pătrunde volume mari de apă sărată ce vor provoca o coroziune ireversibilă.
Cele trei scurgeri au fost semnalate luni, două în zona economică exclusivă a Danemarcei şi una în cea a Suediei, conform autorităţilor acestor ţări şi celor germane fiind vorba cel mai probabil despre acte de sabotaj, ipoteză susţinută de exploziile subacvatice înregistrate de centrele seismice. Guvernul danez a atenţionat că investigarea cauzelor ar putea dura mai multe săptămâni.
În timp ce unele suspiciuni se îndreaptă către Rusia, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a descris drept „absurdă'' ideea că Rusia ar putea fi în spatele avarierii gazoductelor, argumentând că aceasta nu este nici în interesul Rusiei şi nici în cel al Europei, iar firmele americane ce exportă gaze naturale lichefiate în Europa sunt marele beneficiare ale scoaterii complete din funcţiune a gazoductelor Nord Stream, transmite Agerpres.
La rândul ei, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a insinuat o implicare a Washingtonului, amintind că în februarie preşedintele Joe Biden a spus că „dacă Rusia invadează (Ucraina), atunci nu va mai exista Nord Stream 2”, iar marţi fostul ministru polonez de externe Radoslaw Sikorski a postat pe Twitter o imagine cu scurgerea de gaze din Marea Baltică, deasupra căreia a scris mesajul: „Mulţumim, SUA”.
Operatorul conductei Nord Stream 1 a apreciat miercuri că repararea acesteia este o opţiune, de îndată ce vor fi evaluate pagubele, ceea ce însă deocamdată compania nu poate face pentru că autorităţile au închis zonele respective.
În cazul conductei Nord Stream 2, care nu a fost folosită deloc, întrucât sancţiunile impuse Rusiei după agresiunea contra Ucrainei au împiedicat darea ei în exploatare, operatorul conductei afirmă că, pe lângă problema pusă de afectarea integrităţii structurale a gazoductului, reparaţiile ar putea fi îngreunate şi de faptul că societatea care o deţine este vizată de sancţiunile adoptate de SUA după invazia rusă în Ucraina.
27.08.2026
15:50
27.08.2026
15:30
27.08.2026
15:25
27.08.2026
14:42
27.08.2026
14:19
27.08.2026
14:17
27.08.2026
13:59
27.08.2026
13:54
27.08.2026
13:22
27.08.2026
13:02
27.08.2026
14:42
27.08.2026
14:19
27.08.2026
14:17
27.08.2026
13:59
27.08.2026
13:54
27.08.2026
13:22
27.08.2026
13:02
27.08.2026
12:37
27.08.2026
12:21
27.08.2026
11:33
27.08.2026
11:11
27.08.2026
09:28
27.08.2026
08:13
27.08.2026
07:52
27.08.2026
07:39
27.08.2026
07:20
27.08.2026
03:56
27.08.2026
03:01
27.08.2026
02:07
27.08.2026
01:59
27.08.2026
01:54
27.08.2026
00:23
26.08.2026
23:42
26.08.2026
23:00
26.08.2026
21:56
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
















