DOC // GAZE și ȚIȚEI în sudul R. Moldova: Guvernul reziliază contractul cu firmele care exploatau resursele cu încălcări. „Unii se vor revolta, dar suntem pregătiți să facem față”
3094
Foto: Gazeta de Sud Compania de explorare și exploatare a resurselor „Redeco” L.T.D. nu va mai avea voie să extragă gaze și țiței din sudul R. Moldova, drept cesionat companiei „Valiexchimp” S.R.L. în anul 2007.
Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi o decizie cu privire la încetarea dreptului de folosință a zăcămintelor de hidrocarburi transmis în anul 1995 în baza Acordului de concesiune între Guvernul Republicii Moldova și compania „Redeco”.
Autoritățile susțin că perioada de 20 de ani pentru care a fost încheiat Acordul de concesiune a expirat încă în anul 2017, iar „Valiexchimp” a continuat procesul exploatării zăcământului de țiței „Văleni” și gaz natural „Victorovca” fără a se conforma cerințelor și normelor legale. Totodată, „Valiexchimp” nu și-a onorat obligațiunile asumate, neachitând plațile de arendă a subsolului în volum deplin și acumulând datorii de aproximativ 62,5 milioane de lei față de bugetul de stat.
De asemenea, concesionarul a avut o gestionare defectuoasă a activații economice a întreprinderii, fapt care a condus la intrarea în procedură de insolvabilitate a S.R.L. „Valiexchimp”, iar o comisie de anchetă instituită de autorități a constatat faptul că zăcămintele de hidrocarburi (petrol și gaze naturale) au fost exploatate, pe parcursul anilor 1995 – 2022, cu „o multitudine de abateri legale, prejudiciind statul și mediul înconjurător”.
„Unii se vor revolta, dar suntem pregătiți juridic să facem față”, a declarat astăzi, la ședința Guvernului, directorul general al Agenției Proprietății Publice (APP), Roman Cojuhari.
În ședința de astăzi, Guvernul a constituit o Comisie care va realiza transmiterea unilaterale a bunurilor și drepturilor patrimoniale ce decurg din Acordul de concesiune respectiv.
De asemenea, Cabinetul de miniștri a aprobat un proiect de lege care îi acordă Guvernului dreptul de a decide transmiterea în folosință a zăcămintelor de gaze naturale „Victorovca” din raionul Cantemir și zăcământul de petrol/ țiței „Văleni” din raionul Cahul în vederea cercetării și exploatării resurselor de țiței și gaze naturale entității care asigură exercitarea monopolului statului în domeniul cercetării geologice.
Amintim că, pe 6 iulie 1995, între Guvernul Republicii Moldova și Compania de explorare și exploatare a resurselor „Redeco” LTD S.U.A. a fost încheiat Acordul de concesiune în vederea cercetării și exploatării resurselor de țiței și gaze pe teritoriul Republicii Moldova, document aprobat prin Hotărâre de Guvern în luna septembrie din același an. Prima extragere de producție, raportată de compania „Redeco” la Agenția pentru Geologie și Resurse Minerale, a avut loc în anul 1997. În octombrie 2007, Guvernul comunist a acceptat transmiterea în cesiune de către Compania „Redeco” către „Valiexchimp” a tuturor drepturilor și obligațiunilor ce decurg din Acordul de concesiune, cu excepția drepturilor de prospecțiune și explorare a resurselor de țiței și gaze naturale.
Un raport din anul 2021 al Serviciului Fiscal de Stat arăta că, în perioada anilor 2010 – 2020, valoarea totală a costului țițeiului extras „a constituit 160 271 634,17 lei pentru 89 694 357 kg și valoarea totală a costului gazului natural extras a constituit 4 037 840,85 lei pentru 919 934,00 m3”, agentul economic „Valiexchimp” având extrageri și vânzări anual, fără a-și onora obligațiile față de stat.
Autoritățile amintesc că primele cercetări geologice în zona de sud a Republicii Moldova au fost efectuate în anii 1947 – 1955 și au urmat în anii 1958 – 1971, fiind descoperite zăcămintele de țiței „Văleni” și gaz natural „Victorovca”.
„Zăcământul de țiței „Văleni” a fost cercetat în anul 1957 – 1959, fiind constatate rezerve de categoria C1 volum de 901 mii de tone din acestea exploatabile 272 de mii de tone (aprobate de către Comisie de stat pentru rezerve de substanțe minerale utile proces-verbal nr. 3004 din 09.04.1960). Zăcământul de gaze naturale „Victorovca” a fost cercetat între anii 1963 – 1966, fiind constatate rezerve în volum de 345,9 milioane de metri cubi. Zăcământul de gaze naturale „Victorovca” nu a fost aprobat de către Comisia de stat pentru rezerve de substanțe minerale utile din motivul cercetării insuficiente”, se arată în nota informativă a deciziei aprobate astăzi de Guvern.
24.05.2026
18:50
550
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
24.05.2026
16:20
569
Mii de absolvenți de liceu, îndemnați la Chișinău Arena să aleagă studiile în Moldova și cariera pedagogică
24.05.2026
14:10
663
Clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume în 2026: Singapore domină topul, iar România și Bulgaria depășesc Statele Unite în libertatea de călătorie
24.05.2026
08:12
656
Horoscopul zilei 24.05.2026
953
Africa CDC anunță risc de extindere a epidemiei de Ebola în 10 țări africane
23.05.2026
21:08
814
Vremea de duminică, 24 mai 2026, în Republica Moldova: cer mai liniștit, fără ploi
23.05.2026
20:53
1008
Simona Halep și Juan Martín del Potro, alături de premierul Munteanu la inaugurarea Centrului Național de Tenis din Chișinău
23.05.2026
17:53
1319
Procurorul general Machidon, despre scandalul celor 75.000 de euro găsiți în beciul casei părinților decedați: „Se încearcă lovirea în Procuratură, dar voi face totul ca instituția să capete respectul societății”
23.05.2026
16:00
955
Experți din patru țări, reuniți la Chișinău pentru a discuta cum poate educația transforma școala și viitorul copiilor
23.05.2026
15:27
958
Premierul Munteanu, în satele devastate de viituri din Călărași: o victimă, pagube mari și promisiuni de sprijin pentru localnici
24.05.2026
18:50
550
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
24.05.2026
16:20
569
Mii de absolvenți de liceu, îndemnați la Chișinău Arena să aleagă studiile în Moldova și cariera pedagogică
24.05.2026
14:10
660
Clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume în 2026: Singapore domină topul, iar România și Bulgaria depășesc Statele Unite în libertatea de călătorie
24.05.2026
08:12
656
Horoscopul zilei 24.05.2026
953
Africa CDC anunță risc de extindere a epidemiei de Ebola în 10 țări africane
23.05.2026
21:08
814
Vremea de duminică, 24 mai 2026, în Republica Moldova: cer mai liniștit, fără ploi
23.05.2026
20:53
1008
Simona Halep și Juan Martín del Potro, alături de premierul Munteanu la inaugurarea Centrului Național de Tenis din Chișinău
23.05.2026
17:53
1319
Procurorul general Machidon, despre scandalul celor 75.000 de euro găsiți în beciul casei părinților decedați: „Se încearcă lovirea în Procuratură, dar voi face totul ca instituția să capete respectul societății”
23.05.2026
16:00
955
Experți din patru țări, reuniți la Chișinău pentru a discuta cum poate educația transforma școala și viitorul copiilor
23.05.2026
15:27
958
Premierul Munteanu, în satele devastate de viituri din Călărași: o victimă, pagube mari și promisiuni de sprijin pentru localnici
23.05.2026
15:12
840
70 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană interdisciplinară la Științe
23.05.2026
14:27
865
134 de tineri pasionați de finanțe concurează la Olimpiada Republicană la Economie de la ASEM
23.05.2026
11:07
991
Startupul berlinez Peec AI sparge pragul de 10 milioane $ ARR și devine exemplu al noului val de creștere axat pe venituri în tech european
23.05.2026
08:30
904
Horoscopul zilei 23.05.2026
23.05.2026
07:59
1489
ULTIMA ORĂ // Misiune contracronometru în raionul Călărași: Mașini luate de ape și o persoană dispărută. Bilanțul inundațiilor din 22 mai
22.05.2026
20:48
986
Vremea în Republica Moldova pentru sâmbătă, 23 mai 2026: mai răcoroasă, cu averse locale
1101
MSD îl numește pe Conor Dempsey director general pentru România și Republica Moldova, cu mandat de a consolida rolul companiei în oncologie, vaccinuri și prevenție HPV
1222
Alexandru Rogobete cere partidelor să formeze rapid un nou Guvern pentru a opri pierderile provocate de criza politică
1147
Misiune pentru identificarea hantavirusului în Ţara de Foc: 150 de rozătoare capturate, dar fără principalul vector al tulpinii Anzi
1172
Maia Sandu intensifică discuțiile cu liderii europeni pentru accelerarea negocierilor de aderare la UE
22.05.2026
16:28
962
Modernizarea universităților din Republica Moldova, în centrul dezbaterilor la Săptămâna Educației
22.05.2026
14:41
1206
REFORMA APL // Peste 600 de localități din R. Moldova au votat pentru unirea primăriilor. Guvernul pune la bătaie zeci de milioane de lei pentru comunitățile amalgamate
22.05.2026
14:39
1148
Osmochescu discută cu autoritățile de concurență din Moldova și România pașii de aliniere la regulile UE și integrarea în piața europeană
1188
Ebola se extinde în Congo și Uganda, dar INSP menține riscul de infectare în Europa la un nivel foarte scăzut
22.05.2026
13:21
994
Cod galben de instabilitate atmosferică, 22.05.2026, orele 14-23
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














