Stiri

Fuziunea localităților din Leova și Fălești aprobată de Parlament: Între speranțe de dezvoltare și temeri de pierdere a identității

Actualitate 19.06.2025 14:57 Vizualizări1503
Fuziunea localităților din Leova și Fălești aprobată de Parlament: Între speranțe de dezvoltare și temeri de pierdere a identității

Parlamentul a aprobat fuziunea voluntară a două grupuri de localități din raioanele Leova și Fălești. La Leova, acestea includ orașul Leova și satele Sârma, Tochile-Răducani și Sărata-Răzeși, iar în raionul Fălești sunt satele Călinești, Chetriș și Hâncești. Proiectul de modificare a Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova a fost votat în două lecturi, conform informațiilor transmise de IPN.

Potrivit proiectului, aceste localități au îndeplinit condițiile esențiale de amalgamare voluntară. Printre ele, continuitatea teritorială, numărul populației și distanța până la centrul administrativ. „Suntem conștienți că există temeri în rândul locuitorilor, deoarece pentru mulți identitatea localității nu este doar o linie pe hartă. Temerea că amalgamarea voluntară va duce la dispariția acestei identități este una pe care trebuie să o tratăm cu respect”, afirmă deputata Larisa Voloh, președinta Comisiei parlamentare administrație publică și dezvoltare regională.

Autorii proiectului susțin ca procedura are efecte pozitive asupra mediului de afaceri local. Va deschide oportunități semnificative pentru investiții, eficientizarea serviciilor și dezvoltarea infrastructurii locale. Totodată, va atrage mai multe investiții directe în infrastructură locală, drumuri, canalizare, și va îmbunătăți accesul la fonduri naționale și europene pentru proiecte specifice.

Deputații din opoziție nu au susținut inițiativa legislativă. Liderul fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Batrîncea, a declarat: „Noi nu credem în amalgamări benevole, cum nu credem în distrugere pozitivă sau lichidare optimistă. Și nu credem că satele noastre vor avea un viitor mai frumos sau statul va avea de reparat mai puțini kilometri de drum, de apeduct, canalizare.”

Procesul de amalgamare voluntară a început în perioada noiembrie-decembrie 2024, având ca scop formarea unei unități administrativ-teritoriale consolidate. Aceasta ar trebui să aibă un potențial de dezvoltare socio-economică durabilă, utilizare mai eficientă a resurselor și о administrare publică locală optimizată. Până în prezent, 34 de primării din cele 898 existente au lansat deja procedura de amalgamare voluntară.

Stiri relevante
Horoscopul zilei 22.08.2026 22.08.2026 13:28 691 Horoscopul zilei 22.08.2026
Top stiri
Horoscopul zilei 22.08.2026 22.08.2026 13:28 656 Horoscopul zilei 22.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.99 1 USD 17.09 1 RON 3.81 1 RUB 0.21 1 UAH 0.38
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri