Funcționari ai primăriilor din șase orașe ale R. Moldova, vizită de studiu la Brașov, Sibiu, Blaj și Ciugud: Facilitățile transportului electric, conceptul SmartVillage sau atragerea de investiții europene, printre lecțiile învățate
2290
ADR Centru
Reprezentanți ai orașelor Ungheni, Orhei, Edineț, Soroca, Cahul, Comrat, precum și ai Agențiilor de Dezvoltare Regională au participat în această săptămână la o vizită de studiu în localitățile Brașov, Sibiu, Blaj și Ciugud din România.
Delegația din R. Moldova a mers peste Prut pentru un schimb de experiență și lecții de învățat pentru creșterea capacității administrative și pregătirea proiectelor europene având în vedere statutul de stat candidat la UE.
Potrivot ADR Centru, prima ședință a avut loc la Primăria municipiului Brașov, unde au fost abordate subiecte comune ce țin de dezvoltarea strategiilor naționale, regionale, județene și locale, precum și relațiile funcționale între instituțiile care coordonează și implementează aceste documente de politici publice. De asemenea, a avut loc o vizită pe teren la sediul RATBV SA (Rețeaua Auto de Transport Brașov), unde s-a discutat despre facilitățile transportului electric și posibilitatea de a prelua această experiență în orașele noastre.
În zilele următoare, grupul de participanți au vizitat comuna Ciugud și municipiul Blaj din Județul Alba, două exemple de localități moderne din România. Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud, a prezentat conceptul de SmartVillage, proiect rezultat datorită investițiilor locale atrase.
În municipiul Blaj, echipa din cadrul primăriei împreună cu primarul Gheorghe Valentin Rotar au prezentat proiectele locale de investiții și au organizat o vizită la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime”, Palatul Cultural și Câmpia Libertății.
Cel din urmă municipiu vizitat pentru bune experiențe în atragere de fonduri și dezvoltare urbană a fost Sibiu. Aici, echipa locală a împărtășit bune practici pentru dezvoltarea unui smart city.
Vizita de studiu a avut loc în cadrul Programului Național de Dezvoltare a Orașelor-Poli de creștere 2021-2027, cu susținerea Proiectului „Suport pentru orașele-poli de creștere”, implementat de către Solidarity Fund PL în Moldova, cu suportul financiar Polish aid.
17.06.2026
20:40
456
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
493
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
470
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
554
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
601
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
552
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
601
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
664
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
17.06.2026
12:37
608
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
17.06.2026
12:29
494
USM formează practicieni în industriile creative: 107 studenți au absolvit „Multimedia Production Bootcamp” susținut de MEC
17.06.2026
20:40
452
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
489
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
465
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
549
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
596
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
547
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
598
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
659
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
17.06.2026
12:37
604
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
17.06.2026
12:29
490
USM formează practicieni în industriile creative: 107 studenți au absolvit „Multimedia Production Bootcamp” susținut de MEC
17.06.2026
12:03
595
Republica Moldova pornește primul inventar forestier național: imagine clară asupra pădurilor și gestionării lor durabile
17.06.2026
11:57
558
Guvernul extinde atribuțiile mediatorilor comunitari pentru romi și lansează formarea profesională continuă
17.06.2026
11:18
718
Guvernul întărește lupta împotriva spălării banilor: instrucție unică și rol extins pentru SPCSB în supravegherea sistemului financiar
17.06.2026
09:39
608
Falsă clarvăzătoare din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce a înșelat două femei prin „ritualuri și farmece”: prejudiciu de peste jumătate de milion de lei
625
Guvernul lansează consultări publice pentru pachetul legislativ care impulsionează economia digitală și comerțul electronic în Republica Moldova
17.06.2026
08:13
572
Horoscopul zilei 17.06.2026
16.06.2026
21:27
770
Ziua Antreprenorului 2026: bilanțul proiectului „UE pentru IMM-uri” – 377 de afaceri sprijinite, peste 5 600 de locuri de muncă și noi instrumente de finanțare pentru antreprenorii din Moldova
16.06.2026
20:51
711
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
16.06.2026
17:05
886
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
16.06.2026
14:32
956
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
16.06.2026
09:51
1022
Ministerul Energiei prezintă rezultatele record ale Moldelectrica în 2025: profit, investiții majore și fiabilitate ridicată a sistemului energetic
16.06.2026
09:26
999
Tânăr de 23 de ani din Chișinău, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul mamei sale profesoare
16.06.2026
08:14
919
Horoscopul zilei 16.06.2026
16.06.2026
00:12
1341
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
1278
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.42
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














