Frații Andrew și Tristan Tate, reținuți la Miami și vizați de 59 de acuzații penale, ar putea fi extrădați în Marea Britanie pentru presupuse infracțiuni sexuale
788
Andrew Tate și fratele său, Tristan Tate, urmează să apară luni în fața unei instanțe americane, în timp ce autoritățile britanice derulează proceduri de extrădare în cadrul unei anchete ce vizează presupuse infracțiuni sexuale.
Serviciul Procuraturii Coroanei din Marea Britanie (CPS) a confirmat duminică faptul că va formula noi acuzații împotriva celor doi frați. Aceștia au fost arestați la Miami de agenții US Marshals, o agenție federală din Statele Unite responsabilă cu localizarea persoanelor urmărite penal și cu punerea în executare a ordinelor judecătorești.
Arestarea celor doi este legată de acuzațiile formulate de alte patru presupuse victime, ceea ce extinde aria investigațiilor aflate deja în derulare.
Joseph McBride, avocatul fraților Tate, a transmis într-o postare pe platforma X că Andrew și Tristan Tate au fost ținuți „în camere separate” și a precizat că urmează să fie prezentați luni în fața unei instanțe din Florida.
Același avocat a catalogat arestarea drept „neamericană şi de neconceput”. El a susținut că guvernul britanic „vrea să-i îngroape într-o închisoare străină pentru tot restul vieţii”.
Cei doi frați au negat anterior orice acuzație de ilegalitate. McBride a declarat că aceștia sunt „doi bărbaţi nevinovaţi”.
Serviciul Procuraturii Coroanei a confirmat că a cerut oficial extrădarea fraților Tate din Statele Unite, astfel că soarta lor judiciară va depinde atât de decizia instanței americane, cât și de procedurile de cooperare internațională între cele două state.
Andrew Tate, în vârstă de 39 de ani, se confruntă cu noi acuzații, între care șapte capete de acuzare pentru viol și trei acuzații legate de organizarea sau facilitarea traficului de persoane în scopul exploatării sexuale. La acestea se adaugă trei acuzații de agresiune care ar fi provocat vătămări corporale reale, precum și 19 acuzații suplimentare referitoare la imagini indecente cu minori și pornografie extremă.
Tristan Tate, în vârstă de 38 de ani, este acuzat de o infracțiune de agresiune sexuală, două infracțiuni de viol și trei acuzații privind organizarea sau facilitarea traficului de persoane în scopul exploatării sexuale.
Potrivit CPS, cele 38 de acuzații suplimentare, care se adaugă celor 21 deja existente, au legătură cu presupuse infracțiuni ce ar fi fost comise în perioada iulie 2010 – august 2017.
Matt Jury, avocat la firma McCue Jury & Partners, care reprezintă patru presupuse victime britanice ale lui Andrew Tate, a reacționat după arestare și a declarat că „Andrew Tate se confruntă acum cu perspectiva reală a extrădării în Regatul Unit, după ani de campanie publică dusă de cele patru femei britanice pe care le reprezint”.
21.10.2026
23:28
21.10.2026
21:16
21.10.2026
20:47
21.10.2026
20:43
21.10.2026
19:33
21.10.2026
18:57
21.10.2026
18:44
21.10.2026
18:35
21.10.2026
18:25
21.10.2026
17:59
21.10.2026
17:03
21.10.2026
23:28
21.10.2026
21:16
21.10.2026
20:47
21.10.2026
20:43
21.10.2026
19:33
21.10.2026
18:57
21.10.2026
18:44
21.10.2026
18:35
21.10.2026
18:25
21.10.2026
17:59
21.10.2026
17:03
21.10.2026
16:45
21.10.2026
16:38
21.10.2026
15:48
21.10.2026
15:47
21.10.2026
15:44
21.10.2026
15:12
21.10.2026
15:12
21.10.2026
14:49
21.10.2026
14:40
21.10.2026
14:36
21.10.2026
14:34
21.10.2026
14:02
21.10.2026
14:00
21.10.2026
13:54
21.10.2026
13:39
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia















