FOTO // Maia Sandu, RECUNOSCĂTOARE voluntarilor, inclusiv ONG-urilor și companiilor private, implicați în gestionarea crizei refugiaților. „Am ajutat sute de mii de oameni și am arătat lumii întregi ce INIMĂ mare și generoasă are R. Moldova”
5045
Mai mult de 100 de organizații neguvernamentale și companii private au primit scrisori de mulțumire din partea președintelui Maia Sandu pentru ajutorul oferit refugiaților ucraineni. Printre acestea se numără și Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului. Este omenește să putem conta unii pe alții și să fim alături în momentele grele. Puterea noastră este în unitatea noastră, a menționat șefa statului într-o postare pe Facebook.
„Se fac aproape trei luni de când țara noastră dă dovadă de dăruire și solidaritate fără precedent față de cei care fug de războiul din Ucraina. Am pus mână de la mână și le-am oferit casă și masă, i-am asigurat cu produse de prima necesitate și le-am alinat durerea cu o vorbă bună. În aceste timpuri grele, am ajutat sute de mii de oameni și am arătat lumii întregi ce inimă mare și generoasă are Moldova. Este un efort ce a fost posibil datorită oamenilor noștri, care s-au implicat necondiționat. Îmi exprim, astfel, aprecierea pentru felul solidar în care ne-am mobilizat în fața dramei vecinilor noștri și pentru bunătatea cu care împărțim, din puținul pe care îl avem, cu cei care au nevoie de susținere. Vă mulțumesc tuturor”, a precizat președintele Maia Sandu.
Citește și: Autoritățile din Taraclia, RECUNOSCĂTOARE unei asociații obștești din R. Moldova, care a oferit 100 000 de lei pentru gestionarea crizei refugiaților. Raionul de frontieră găzduiește peste 1 500 de refugiați, inclusiv circa 400 de copii
Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului a oferit suportul Consiliului raional Taraclia, aflat la hotar cu Ucraina, pe unde au venit mii de oameni din țara vecină. Donația de 100 de mii de lei a fost folosită pentru acomodarea familiilor, în mare parte a mamelor cu copii. O parte din acești bani a fost direcționată pentru achiziția de produse alimentare, transmise locuitorilor din regiunea ucraineană Bolgrad, care se confruntă cu dificultăți din cauza deficitului de alimente.
„Dumneavoastră, prin mărinimie, grijă și deschidere, ați oferit refugiaților un popas primitor și călduros în Moldova, un adăpost sigur în țara noastră. Am arătat astfel că suntem o țară mică, dar cu inima mare”, se arată în scrisoarea de mulțumire, adresată Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului.
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului
















