FOTO // Mai multe terenuri de joacă, mai mulți copii fericiți. Încă patru spații MODERNE de joacă au fost construite în raionul Orhei
3712
Copiii din alte patru sate din raionul Orhei au parte de locuri de joacă moderne și sigure. Este vorba despre satele Ocnița-Răzeși, Zorile, Inculeț și Pohorniceni, unde au fost amenajate terenuri de joacă moderne, dotate cu tobogane, scrâncioburi și caruseluri, informează Consiliul raional Orhei.
Potrivit sursei citate, proiectul prevede deschiderea a 53 de terenuri de joacă în satele din raion, iar în acest sens din bugetul raional s-au alocat circa 5 000 000 de lei.
Copiii din Pohorniceni, dar și părinții lor, sunt impresionați de noul teren de joacă. „Nu am mai văzut un asemenea teren frumos. Îmi place să mă dau în scrânciob”, a spus bucuroasă o fetiță.
„Suntem recunoscători pentru acest teren. Copiii vor avea unde-și petrece timpul. Aici vor veni și părinții să se odihnească împreună cu copiii”, a declarat, la rândul său, o bunică din Pohorniceni.
„Mulțumesc președintelui raionului, Dinu Țurcanu, și echipei din Consiliul Raional pentru colaborare. Mă bucur că deschiderea acestui teren a coincis cu startul sezonului sportiv la noi în sat”, a spus Ianec Corobciuc, primarul localității.
Alte două terenuri de joacă au fost amenajate în satele Inculeț și Zorile, care fac parte din aceeași comună și unde locuiesc aproximativ 150 de copii.
„Indiferent dacă e un sat mare sau mic, echipa din Consiliul Raional construiește terenuri de joacă pentru toți copilașii. Aceste terenuri sunt foarte necesare mai ales acum, deoarece e vacanță și copiii au nevoie de condiții pentru recreere. Aici ei vor fi în siguranță, iar părinți nu vor trebui să-și mai facă griji”, susține Igor Panfil, primarul comunei Zorile.
Copiii, părinții și buneii sunt încântați de cele două terenuri de joacă.
„Pentru că vreau să devin sportivă, voi veni aici în fiecare zi să fac sport, să mă antrenez”, a mărturisit o fetiță din Inculeț.
„E frumos, dar cel mai tare îmi place că avem un asemenea teren la noi în sat. Până acum noi n-am avut așa ceva”, a spus o fetiță din satul Zorile.
„Acest teren este foarte binevenit pentru copii. Le suntem recunoscători conducerii primăriei și Consiliului Raional pentru acest proiect”, a afirmat o tânără mămică din Inculeț.
„Până acum nu am avut așa ceva în sat – lumină pe stradă, teren de joacă. Mă bucur să nepoții mei vor avea condiții bune unde își vor petrece timpul liber”, a menționat un bunic din Zorile.
Bucurie mare și pentru copii din satul Ocnita-Răzeși, care face parte din comuna Cucuruzeni.
„Am așteptat mult cu prietenii ca ne bucurăm de acest teren. Nu ne vom mai juca în drum, ci aici. Îmi place totul și toboganele, și scrâncioburile”, a declarat mulțumit Maxim, un băiat din Ocnița-Răzeși.
„Mă bucur foarte mult pentru nepoții mei că vor avea unde se juca”, a spus o bunică.
Terenul de joacă este construit din materiale sigure, capabile să reziste în timp.
„Materialele care au fost folosite la construcția terenului de joacă sunt calitative, așa că va ține mult timp. S-au făcut investiții mari, dar copiii noștri merită și mai mult”, a afirmat Ilia Pranețchi, primarul comunei Cucuruzeni.
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin



































