FOTO // Mai mult de 1 000 de pensionari și familii cu venituri modeste din raionul Orhei au primit cadouri de Paște de la echipa lui Ilan Șor
1998
Masa de sărbătoare a peste o mie de pensionari și familii cu venituri modeste va arăta așa cum se cuvine, la Paște. Echipa Partidului „ȘOR” din raionul Orhei a împărțit cozonaci și alte produse alimentare, astfel încât și acești oameni să simtă bucuria sfintelor sărbători pascale. Darurile au ajuns atât la locuitorii municipiului Orhei, cât și la cei din satele din acest raion, se arată într-un comunicat de presă al Partidului „ȘOR”.
Potrivit sursei citate, pe unii oameni gestul i-a emoționat până la lacrimi și au salutat faptul că Ilan Șor și echipa sa le aduce bucurie cu ocazia sărbătorilor și că nu-i uită niciodată pe cei care își duc cu greu traiul. „Vă iubim din tot sufletul. Până la ultima răsuflare o să susținem echipa lui Șor”, spune o pensionară din orașul Orhei.
„Tocmai îmi vine să plâng. În tot anul, de când e dumnealui la putere, ne ajută. Și magazin social avem. Suntem mulțumiți”, spune o localnică a comunei Ciocâlteni.
La rândul lor, autoritățile municipale și raionale au reamintit faptul că echipa lui Ilan Șor organizează în mod tradițional acțiuni de caritate cu ocazia mai multor sărbători. „Este o tradiție ca noi să desfășurăm acțiuni caritabile, la inițiativa lui Ilan Șor. Le dăruim oamenilor speranță de sărbători, le sugerăm astfel că ei nu sunt singuri și că Ilan Șor și echipa sa sunt alături de ei”, a afirmat președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu.
„În preajma sărbătorilor pascale, avem o acțiune amplă și oferim în dar persoanelor în etate, persoanelor defavorizare câte un colet cu produse alimentare”, a menționat viceprimarul municipiului Orhei, Cristina Cojocaru.
Și deputații Partidului „ȘOR” au împărțit daruri de Paște. „Acești oameni, care fac parte din categoriile vulnerabile, selectați de specialiștii din Consiliul Raional Orhei, sunt oamenii care au nevoie de grija noastră, în mod special. Și știți că noi, de fiecare dată, încercăm să fim alături de cei care au nevoie de o atenție sporită din partea noastră”, a declarat vicepreședintele Partidului „ȘOR”, deputatul Marina Tauber.
Tot cu ocazia sărbătorilor pascale, 50 de copii cu nevoi speciale sau din familii cu venituri modeste din municipiul și raionul Orhei au primit de la echipa lui Ilan Șor din Orhei cadouri, în cadrul unei campanii desfășurate, tradițional, înainte de Paște.
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
28.08.2026
22:16
28.08.2026
21:43
28.08.2026
20:47
28.08.2026
19:20
28.08.2026
18:40
28.08.2026
17:48
28.08.2026
17:46
28.08.2026
17:28
28.08.2026
17:13
28.08.2026
22:33
28.08.2026
22:16
28.08.2026
21:43
28.08.2026
20:47
28.08.2026
19:20
28.08.2026
18:40
28.08.2026
17:48
28.08.2026
17:46
28.08.2026
17:28
28.08.2026
17:13
28.08.2026
17:12
28.08.2026
16:40
28.08.2026
16:38
28.08.2026
16:32
28.08.2026
16:06
28.08.2026
16:01
28.08.2026
15:44
28.08.2026
15:17
28.08.2026
15:10
28.08.2026
15:09
28.08.2026
14:50
28.08.2026
14:49
28.08.2026
14:34
28.08.2026
14:21
28.08.2026
14:05
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Sărăcia în rândul vârstnicilor lovește puternic țările OCDE: Coreea de Sud în top, România la egalitate cu Italia



























