FOTO // La Orhei continuă lucrările ample de RENOVARE a străzii centrale: Șor: „Dodon găsește un milion de motive că nu repare drumurile în sate. Va trece pandemia și el va găsi alte motive pentru a-și acoperi neputința”
1534
Strada Vasile Lupu, artera principală a municipiului Orhei, a fost decopertată în totalitate, iar astăzi au început lucrările de acoperire cu un strat nou de asfalt. Lucrările sunt realizate de o întreprindere municipală locală, informează Primăria Orhei.
În total, peste 1,5 kilometri au fost decopertați și sunt asfaltați repetat. Proiectul prevede și amenajarea trotuarelor. În paralel, sunt realizate lucrări de amenajare a spațiilor verzi din preajmă.
Lucrările de renovare a străzii Vasile Lupu este parte a unui plan amplu de renovare a tronsonului de drum cuprins între Vasile Lupu și Alecu Donici – ieșirea din municipiul Orhei spre Rezina, pe direcția „OrheiLand” și parcul „Orhei”.
Primarul de onoare al Orheiului, deputatul Ilan Șor, liderul Partidului „ȘOR”, spune că scopul principal al echipei sale a fost creșterea nivelului de trai al cetățenilor din Orhei și din țară. „Am promis să fac din Orhei un model de dezvoltare valabil pentru toată țara. Și el a devenit orașul cu cele mai bune și sigure drumuri din Moldova”, a menționat Ilan Șor.
În același timp, Șor a criticat scuzele guvernării de a nu-și onora promisiunile. „Cei care nu vor să lucreze, caută pretexte. De aceea, Dodon găsește un milion de motive ca să se scuze că nu repare drumurile în sate. Va trece pandemia și el va găsi alte motive pentru a-și acoperi neputința”, a adăugat Ilan Șor, subliniind că cei care doresc să facă cu adevărat schimbări, găsesc soluții chiar și pe timp de criză.
Primarul de Orhei, Pavel Verejanu, spune că renovarea infrastructurii rutiere este una din prioritățile administrației locale. „Lucrările sunt efectuate din surse locale și ne mândrim cu această performanță”, a spus edilul.
Potrivit lui Verejanu, lucrările sunt executate de Î.M. Servicii Comunal Locative Orhei și va permite economisirea cu circa 30% a mijloacelor bugetare. În plus, spune primarul, autoritățile locale vor fi sigure că lucrările au fost efectuate calitativ.
Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a menționat că renovarea infrastructurii rutiere la Orhei va face și mai atractivă localitatea. „Este un drum important al Orheiului, care a devenit cel mai frumos oraș din Moldova. Renovarea drumurilor va permite, de rând cu „OrheiLand” – un alt proiect al echipei Partidului „ȘOR” – să facem și mai atractiv orașul, să-l facem mai aproape de standardele europene”, a punctat Dinu Țurcanu.
În paralel cu lucrările de renovare a străzii Vasile Lupu vor fi făcute lucrări de amenajare a spațiilor verzi, vor fi sădite flori și semănată iarbă.
Amintim că, la 15 mai, în Orhei a fost dat startul unor ample lucrări de renovare a tronsoanelor străzilor Chișinăului-Sadoveanu-Călătorilor-Unirii. Lucrările costă, în total, aproape 10 milioane de lei, bani alocați din bugetul local.
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
22.10.2026
16:28
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:11
22.10.2026
16:01
22.10.2026
15:52
22.10.2026
15:46
22.10.2026
15:22
22.10.2026
15:20
22.10.2026
15:13
22.10.2026
14:38
22.10.2026
14:37
22.10.2026
14:35
22.10.2026
14:35
22.10.2026
14:19
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia































