FOTO // Încă o grădiniță din R. Moldova, renovată cu bani oferiți de Guvernul României: „Indiferent de culorile politice ale guvernelor de la București, am fost neobosiți în a susține parcursul european al R. Moldova”
1681
Radio Chișinău România a mai renovat o grădiniță în Republica Moldova. Este vorba despre instituția preșcolară din satul Gradiște, raionul Cimișlia, reconstruită cu 1,3 milioane de lei oferite de statul român.
Vechea grădiniță din satul Gradiște nu avea condiții elementare pentru copii, lipseau chiar și blocurile sanitare.
Astăzi, o aripă a clădirii în care se află școala a fost transformată într-o grădiniță modernă, frecventată de peste 60 de copii din trei sate

Instituția a fost dotată cu cele necesare: blocuri sanitare, cantină și echipament tehnic.
„Ne pare foarte mare, voluminoasă și bună grădinița. Așteptăm demult, pentru că acolo aveam condiții foarte rele. Grădinița aceasta este luminoasă, spațioasă, copiilor le place că sunt într-o nouă grădiniță. Avem ospătărie aparte, camera de lucru aparte. Să avem sănătate și cât mai mulți copii”, a declarat educatoarea Tatiana Rusu pentru „Radio Chișinău”.
Prezent la ceremonia oficială de deschidere a instituției preșcolare, Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, a menționat că prin renovarea acestei grădinițe, precum și a altor instituții pe parcursul ultimilor ani, România manifestă gesturi de solidaritate imensă.

„Ne bucurăm că prin astfel de proiecte, Dumneavoastră, cei care locuiți pe aceste meleaguri frumoase, aveți șansa la o educație mai bună, la o viață mai bună, știindu-vă copiii în siguranță atunci când îi lăsați la grădiniță pe mâna educatorilor pricepuți. Acest gest este unul de solidaritate imensă, gesturi demonstrate de-a lungul timpului de Guvernul României. Indiferent de culorile politice ale guvernelor de la București, am fost neobosiți în a susține parcursul european al Republicii Moldova, în a susține obiectivele Dumneavoastră pentru o viață mai sigură, mai bună și mai stabilă. În continuare rămânem la fel de hotărâți de a vă fi alături, pe calea către Uniunea Europeană și atâta vreme cât veți rămâne orientați spre acest drum, sprijinul nostru poate să crească exponențial”, a declarat Ambasadorul Daniel Ioniță.

Vedeți AICI mai multe detalii și fotografii de la eveniment.
Menționăm că această grădiniță face parte din cele peste 1 100 de instituții preșcolare din R. Moldova renovate cu fonduri alocate de Guvernul României în sumă de 29 de milioane de euro.
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
ANALIZĂ // De ce miza războiului din Ucraina este însăși independența R. Moldova: „Moscova vrea drept de veto asupra viitorului nostru și ar fi o ironie amară ca America să legitimeze principiile imperiale ale Kremlinului, în numele păcii”
















