13:25:01 15.11.2018
 
Stiri

FOTO, DOC, INFOGRAFIC // Aeroportul off-Shor via Rusia (II)

Anticorupție 18.12.2015 09:04 Vizualizări5414 Autor: Ziarul National
FOTO, DOC, INFOGRAFIC // Aeroportul off-Shor via Rusia (II)

TERTIP // Pentru ca Aeroportul să ajungă pe mâna „Avia Invest”, conducerea anterioară a acestei instituții a falsificat mai multe rapoarte oficiale, prezentând instituția drept una păguboasă. În 2013, director al Aeroportului era Petru Jardan, actualul administrator al „Avia Invest”.

Pentru a-i asigura venituri de peste un miliard de euro companiei „Avia Invest”, administrată de actualul primar de Orhei, Ilan Șor, principalul suspect în dosarul privind furtul miliardului din sistemul financiar-bancar al R. Moldova, Guvernul evită să anuleze o taxă aeroportuară despre care Centrul Național Anticorupție (CNA) dă alarma că e percepută ilegal.

De la tribuna centrală a Parlamentului, directorul CNA sugerează că la Aeroport se spală banii furați de la BEM, iar la sediul Centrului, ofițerii care administrează dosarul, strâng din umeri și așteaptă răspunsuri din Rusia, care întârzie să vină.

Între timp, milioanele obținute din activitatea Aeroportului Internațional Chișinău (AIC) sunt absorbite de companii-satelit ale „Avia Invest”, sub pretextul unor lucrări sau servicii pe care urmează să le presteze ori sub formă de sponsorizări.

Printre beneficiari, potrivit unui raport al Inspecției Financiare, se regăsește și „Nobil Club”, companie controlată de Vlad Plahotniuc.

O afacere de 26,6 miliarde de lei

În condițiile obligației contractuale de a face, timp de 13 ani, investiții de 244 de milioane de euro (circa 5,2 miliarde de lei – n.r.) în modernizarea Aeroportului, „Avia Invest” va câștiga în cei 49 de ani, cât urmează să administreze AIC, venituri de cel puțin 26,6 miliarde de lei sau de cinci ori mai mult. Asta arată un calcul simplu făcut de Ziarul NAȚIONAL, pornind de la veniturile înregistrate în 2014 de „Avia Invest” (544 de milioane de lei), potrivit raportului Inspecției Financiare.

Precizăm că nu am luat în calcul majorarea fluxului de pasageri și a taxelor aeronautice. La semnarea contractului cu „Avia Invest”, Guvernul s-a obligat să nu micșoreze taxele aeronautice pe întreaga perioadă a contractului de concesiune, în schimb nu este exclusă majorarea lor.

Taxa abuzivă

Începând cu luna noiembrie 2013 și până în septembrie curent, „Avia Invest” a avut venituri de peste 952 de milioane de lei numai din colectarea acestor taxe. O treime din sumă se datorează „taxei de modernizare” de nouă euro pe care o achită fiecare pasager la plecare.

Acest tarif a fost introdus în 2009 după ce Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) a primit două credite de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru modernizarea infrastructurii Aeroportului. Chiar dacă creditul a fost returnat, taxa de modernizare a fost păstrată și inclusă abuziv în contractul de concesiune a Aeroportului.

În 2014, numai din colectarea acestei taxe, „Avia Invest” a obținut un profit de 140 de milioane de lei. Dacă fluxul de pasageri va rămâne neschimbat în următoarea jumătate de veac, până în 2062, taxa, despre care CNA atenționează că este percepută ilegal, îi va aduce companiei venituri de peste 6,8 miliarde de lei, cu 1,6 miliarde de lei mai mult decât suma pe care „Avia Invest” ar trebui să o investească în AIC.

Ping-pong de miliarde

Într-o solicitare oficială adresată Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Ziarul NAȚIONAL a cerut să ni se explice de ce nu este anulată taxa de modernizare la un an de la încetarea contractului cu BERD și BEI (30 octombrie 2014).

Ministerul a evitat să ne dea un răspuns clar, precizând doar că instituția nu a participat la negocierea clauzelor contractului de concesiune a AIC.

Pe 24 august 2015, într-o scrisoare adresată de Centrul Național Anticorupție premierului de atunci, Valeriu Streleț, directorul CNA, Viorel Chetraru, avertiza că „Avia Invest” nu are dreptul să colecteze acești bani, să-i treacă la venituri și ulterior să-i utilizeze ca aport investițional propriu la modernizarea Aeroportului. CNA solicita anularea de urgență a acestei taxe. Ulterior, aceeași recomandare a fost formulată și în raportul secret de monitorizare a concesionării AIC.

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, nu ne-a putut spune dacă au fost făcute solicitări pentru excluderea taxei de modernizare din contractul de concesiune.

„Eu nu știu cât de legală a fost introducerea acestui tarif în contract. Trebuie să se expună Procuratura și alte instanțe competente. Eu n-am citit acordul cu BERD și BEI să văd care a fost termenul acordat pentru aplicarea acestei taxe. Reprezentantul ministerului în comisia de monitorizare a concesiunii s-a expus la acest capitol și mai departe Ministerul Economiei decide”, a precizat Chirinciuc.

Donații pentru hotelul „Nobil”

Veniturile impresionante obținute de „Avia Invest” i-au permis acesteia să facă donații generoase, de peste 11 milioane de lei. Beneficiarii sunt, în mare parte, instituții apropiate lui Ilan Șor. În lista companiilor care au beneficiat de donații din partea cesionarului Aeroportului se regăsește SRL „Nobil-Club”, companie legată de numele ex-prim-vicepreședintelui Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc.

Oficial, compania este fondată de Otiv Prime Hospitality B.V., un off-shore care este proprietar și al hotelului „Codru” din Chișinău, dar și al cunoscutului club de noapte „Drive”.

Administrator al firmei „Nobil-Club” este Teodor Bârsă, tot el director general al hotelului „Nobil” din Chișinău.

Firma a beneficiat de o donație în valoare de 71,2 mii de lei din partea „Avia Invest”.

Bârsă neagă faptul că firma pe care o administrează ar fi primit vreodată donații de la „Avia Invest”. „E absurd. Noi nu suntem un orfelinat ca să primim donații. E adevărat că am prestat servicii hoteliere pentru „Avia Invest”. Probabil, ei le-au trecut la capitolul „cheltuieli de reprezentanță”, care includ și sponsorizări”, ne-a spus administratorul „Nobil-Club”.

Și administratorul „Avia Invest”, Petru Jardan, neagă că ar fi sponsorizat compania „Nobil-Club”.

15 milioane pentru clubul de fotbal al lui Șor

Cele mai generoase donații au ajuns însă la clubul de fotbal al lui Ilan Șor, „Milsami Orhei”. Din 2013 și până anul acesta, echipa de fotbal a fost sponsorizată de „Avia Invest” cu 10,5 milioane de lei, iar în 2014, prin patru contracte semnate între „Milsami” și compania cesionară a AIC, clubul de fotbal a primit un împrumut fără dobândă în valoare de peste cinci milioane de lei pentru un an de zile.

Și cele zece milioane de lei, oferite anterior, au ajuns inițial pe conturile clubului de fotbal sub formă de împrumuturi fără dobândă. Dar, ulterior, „Avia Invest” a semnat un contract prin care s-a dezis de returnarea banilor, pe care i-a calificat drept ajutor acordat echipei de fotbal.

Precizăm că vicepreședinte al FC „Milsami” este Petru Jardan, directorul Aeroportului Internațional Chișinău, iar contabilă-șef a clubului de fotbal este soția acestuia, Alexandra Jardan.

Pe cine mai sponsorizează „Avia Invest”?

De ajutoare financiare din partea „Avia Invest” s-au mai învrednicit și Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din s. Curchi, raionul Orhei (500 de mii de lei), Asociația Presei Sportive (264,4 mii de lei), Asociația Obștească „Lăutar” (107,3 mii de lei), condusă de interpretul Pavel Parfeni, dar și Sindicatul lucrătorilor transportului aerian (200 de mii de lei).

În paralel, și AIC a făcut în ultimii ani câteva donații pentru Federația de Tenis a Moldovei (17 mii de lei), condusă de Marina Tauber, al cărei nume figurează în raportul „Kroll” privind furtul din sistemul bancar moldovenesc. Tenismana este acuzată că ar fi procurat un pachet de acțiuni la „Unibank”, gestionat ulterior de Ilan Șor, folosind în acest sens un împrumut bancar dubios.

Concesionarea „naște” monopoluri

Altă ilegalitate care îi este imputată „Avia Invest” este că, la scurt timp după ce a primit în concesiune AIC, aceasta a început să blocheze accesul unor companii la infrastructura aeroportuară, cu intenția de a monopoliza unele sectoare. Primele au ajuns sub lovitură serviciile de handling (deservire a aeronavelor la sol – n.r.). În aprilie 2014, a fost privatizată întreprinderea de stat „Aeroport Handling”. Aceasta a ajuns în proprietatea „Air Clasica”, care face parte din holdingul lui Șor.

Pe 10 septembrie curent, Consiliul Concurenței (CC) a anunțat despre aplicarea unei amenzi de cinci milioane de lei companiei „Avia Invest” pentru „abuz de poziție dominantă” comis față de întreprinderea „MGH GroundHandling” (MGH).

„Avia Invest” a cerut rezilierea contractelor de locațiune pentru spațiile închiriate la Aeroport de către MGH, motivând că încep lucrările de modernizare. Compania a cerut alte spații pentru a-și putea desfășura activitatea, dar solicitarea a fost neglijată. MGH s-a plâns de acest abuz la CC, dar și persoanelor cu funcții de răspundere în stat și ambasadelor României și Uniunii Europene la Chișinău.

Concurenții șantajați

Într-o plângere depusă la CC, care a ajuns în posesia Ziarului NAȚIONAL, MGH afirmă că „Avia Invest” i-a furat cei mai importanți clienți, aplicând șantajul.

„Mai multe companii aeriene deservite de MGH au primit scrisori de la concesionarul Aeroportului prin care erau atenționate că MGH nu are prelungite contractele de locațiune și ar exista pericolul neonorării obligațiilor față de clienții săi. Ulterior, „Avia Invest” a refuzat să aprobe orarele de zbor sau sloturile pentru companiile cliente ale MGH, le cerea plăți în avans sau nu le prelungea contractele pentru serviciile aeroportuare, încercând astfel să le determine să devină cliente ale „Aeroport Handling”. Operatorii care nu au rezistat presiunilor au reziliat contractele cu MGH, iar aceasta a ajuns să dețină o cotă de numai 5% pe piața serviciilor de deservire la sol a aeronavelor, față de 35% cât avea anterior”, se arată în plângerea depusă de companie.

Decizia CC a fost contestată în judecată de „Avia Invest”, care cere anularea în totalitate a deciziei și lucrurile rămân pe vechi.

Administratorul „MGH Ground Handling”, Anatoli Bzovîi, a refuzat să facă comentarii, precizând doar că firma a inițiat un proces de judecată separat, cerând completarea deciziei CC. MGH este de părere că amenda ar trebui să fie cel puțin dublată și „Avia Invest” să fie obligată se prelungească contractele de locațiune pentru încăperile utilizate în procesul de activitate.

Valentina Novac, președinta Asociației „Centrul pentru promovarea proprietății intelectuale și concurenței”, anterior șefă a Direcției Anticartel la Consiliul Concurenței, susține că decizia CC nu a produs de fapt niciun efect, pe motiv că autoritatea nu a cerut „Avia Invest” să înceteze încălcarea constatată de consiliu.

„În acest caz, este clar că există o concentrare economică și abuzuri care au dus la monopolizare pieței. Dar CC a constatat doar că „Avia Invest” se face vinovată de faptul că a refuzat prelungirea contractelor de arendă, situația de pe piață a rămas gravă”, a explicat experta pentru Ziarul NAȚIONAL.

Camuflaj pentru monopol

Chiar dacă i-a deturnat practic toți clienții, „Avia Invest” a fost interesată să cumpere compania „MGH Ground Handling”. Potrivit unor surse, oferta a fost lansată în luna mai curent, dar a fost respinsă de MGH.

Drept răspuns, „Avia Invest” a introdus, de la începutul lunii mai, pe piața serviciilor de handling de la Aeroport, o altă companie, „Ground Avia Partner”.





Potrivit datelor Camerei Înregistrării de Stat, firma a fost fondată pe 3 aprilie 2015, de „Eximservice Broker”. Curios este faptul că aceasta își are adresa juridică pe strada Zimbrului 10 A, acolo unde este înregistrată și „Aviaconsulting”, cea despre care Ziarul NAȚIONAL scria în prima parte a acestei investigații că ar fi afiliată lui Ilan Șor (primul administrator al firmei este actualul manager de la „Klassika Asigurări” – n.r.) și a primit în avans 262 de milioane de lei pentru livrarea bitumului la Aeroport.

CNA știa despre existența monopolului încă de la începutul anului. Într-o scrisoare trimisă în primăvară fostului premier Chiril Gaburici, directorul CNA, Viorel Chetraru, îl informa că „Avia Invest” a format pe lângă AIC un holding care gestionează aproape toată infrastructura aeroportuară.

Șeful de la Anticorupție descria atunci cum a monopolizat concesionarul Aeroportului piața serviciilor de handling și dezvăluia că acesta intenționează să extindă până la două mii de metri pătrați rețeaua de magazine „Duty-Free”, care aparține lui Ilan Șor, din contul investițiilor care urmează a fi realizate în Aeroport. În prezent, mai multe depozite ale Aeroportului sunt utilizate pentru păstrarea bunurilor magazinului „Duty-Free”.

Investiții penale

Acțiunile de abuz ale „Avia Invest” față de MGH sunt descrise și într-o ordonanță a CNA de începere a urmăririi penale emisă pe 8 iulie 2015.

Ofițerii anticorupție investighează penal și alte acțiuni legate de activitatea „Avia Invest”. Într-un răspuns oficial, CNA informează că toate acțiunile de urmărire penală se fac în cadrul unui singur dosar, pornit pe 13 mai 2015, pe faptul abuzului în serviciu comis de către factorii de decizie ai „Avia Invest”. Deocamdată, nicio persoană nu are statut de bănuit.

De asemenea, Serviciul prevenirea și combaterea spălării banilor din cadrul CNA urmează să stabilească proveniența celor cinci milioane de euro care au fost vărsate de companiile rusești în capitalul social al „Avia Invest”.

„Una din versiuni este că aceste mijloace financiare provin din banii sustrași din băncile problematice gestionate de către Ilan Șor”, indica într-o notă informativă, emisă în august curent, Viorel Chetraru.

Pe 2 decembrie curent, în cadrul audierilor parlamentare, Chetraru și-a menținut poziția. „O parte din banii băncilor s-au întors în țară, inclusiv în Aeroport. Comisia specială care investighează acest caz ne va spune clar cine sunt beneficiarii direcți ai acestor bani”, puncta Chetraru.

În așteptarea răspunsurilor din Rusia

În cadrul cauzei penale au fost efectuate un șir de expertize, revizii, audieri și au fost expediate comisii rogatorii în diferite țări. „Au fost făcute interpelări către autoritățile Federației Ruse, însă, până în prezent, nu am primit niciun răspuns”, ne-a comunicat recent CNA.

Interpelări s-au făcut și prin intermediul sistemului internațional „secure web EGMONT”, prin care se fac schimburi de informații financiare pentru a verifica tranzacțiile suspecte în cadrul anchetelor inițiate de departamentele pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. CNA nu divulgă conținutul informațiilor obținute, pentru că ar fi „de inteligență financiară cu acces limitat”.

În gestiunea CNA se mai află o cauză penală, inițiată acum doi ani, în care sunt vizate persoanele care gestionau întreprinderea de stat Aeroportul Internațional Chișinău. Funcționarii ar fi indicat informații eronate în raportul financiar pregătit pentru Guvern pentru a determina autoritatea să concesioneze Aeroportul. Precizăm că director al instituției era pe atunci tot Petru Jardan, vicepreședinte al FC „Milsami” și actualul administrator al „Avia Invest”.

Anchetatorii au stabilit că au fost tăinuite 14,9 milioane de euro acumulate din taxa de modernizare. Banii se păstrau în două conturi de depozit, unul fiind deschis la „Unibank”, cu un sold de 1,3 milioane de euro. „Există bănuieli rezonabile că suma a fost utilizată fraudulos în interesul personal al companiilor afiliate lui Ilan Șor”, îl informa Chetraru pe ex-premierul Gaburici.

***
Potrivit raportului secret al Comisiei de evaluare a contractului de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău, în caz de reziliere a contractului cu „Avia Invest”, statul va fi obligat să îi achite firmei investiția în valoare de 46,34 de milioane de euro, plus despăgubiri și venituri ratate. Valoarea acestora nu a fost evaluată.

Cum și-a scos „Habarovski Aeroport” investiția în „Avia Invest”

Deși aparent implicarea în afacerea privind concesionarea AIC a costat compania rusă „UK Komax”, cea care administrează „Habarovski Aeroport”, 2,5 milioane de dolari, suma inițială investită în capitalul social al „Avia Invest”, ulterior, firma care își mai păstrează doar 5% din acțiuni în compania moldovenească și-a recuperat investiția cu vârf și îndesat. După ce a vândut 45 la sută din acțiunile sale la „Avia Invest” off-shore-ului britanic „TB TEAM Management”, compania a rămas cu acțiuni în valoare de 250 de mii de dolari. La începutul anului trecut, pe 1 ianuarie 2014, chiar înaintea tranzacției cu off-shore-ul, „Avia Invest” a procurat de la „UK Komax” „servicii de consultanță în domeniul dezvoltării activității aeroportuare” în valoare de 334,2 mii de dolari.

Nu se cunoaște ce au presupus aceste servicii, achiziționate la doar o lună după ce „Avia Invest” a preluat AIC.

Valeriu Triboi, viceministru al Economiei și președintele Comisiei de monitorizare a concesiunii Aeroportului:

Eu nu pot să mă pronunț pe marginea clauzelor din contactul de concesiune a Aeroportului. Trebuie să vorbească juriștii. Cât privește temeiul pentru anularea taxei de modernizare de nouă euro, trebuie să mă documentez suplimentar. Puteți să-mi trimiteți o solicitare pe numele meu și o să vă răspund exact. Acum pot să vă spun că taxa este pentru modernizarea Aeroportului și, odată ce „Avia Invest” și-a asumat obligațiile pentru modernizare, cred că ar trebui să păstreze taxa.

Vladimir Cebotari, ministru al Justiției și președintele Comisiei privind evaluarea contractului de concesiune a Aeroportului:

„După evaluare, Comisia a făcut mai mult de 20 de propuneri de modificare a unor clauze din contractul de concesiune. Care sunt ele mă abțin să vă spun, până când nu o să fie făcut public raportul Comisiei. Noi am abordat inclusiv aspectul taxelor aeroportuare, unde statul a omis ceva. Propunerile urmează a fi negociate cu „Avia Invest” și efectuate amendamentele respective la contract. Reprezentanții statului trebuie să aducă argumente, prin prisma cadrului legal, de ce trebuie concesionarul să accepte o anumită normă cu o anumită formulare și să nu o respingă. Trebuie să fim convingători. Nu știu cât vor dura discuțiile, depinde de negociatori și instituțiile împuternicite. Comisia nu a propus un termen, doar a venit cu o diagnoză a contractului și cu o rețetă”.

Petru Jardan, administratorul „Avia Invest”: „Nu vreau să intru în polemici cu nimeni”

Domnule Jardan, „Avia Invest” a făcut donații de peste 15 milioane de lei clubului de fotbal al lui Ilan Șor…

De ce nu? Așa am decis noi să susținem un proiect social. Care este problema? Eu sunt și vicepreședinte al clubului și am decis să îl susțin. Pe lângă asta, noi susținem și Asociația Presei Sportive, o sumedenie de proiecte. Este menirea fiecărui agent economic să-și îndrepte o parte din banii câștigați în proiecte de menire socială. Eu cred că ar trebui toți să procedeze așa.

Cum comentați acuzațiile de a fi creat un monopol la prestarea serviciilor de handling?

Există o decizie care a fost atacată în instanța de judecată. Așteptăm verdictul instanței. Noi nu suntem de acord și am prezentat motivele argumentat și așteptăm decizia. Acolo sunt acuzații grave aduse la adresa noastră, dar indiferent care va fi decizia de judecată, noi o vom respecta.

Compania „Aviaconsulting” a primit peste 200 de milioane de lei în avans pentru bitum pe care nu l-a livrat încă. Investigațiile noastre au arătat că firma ar avea legătură cu Ilan Șor. Cum explicați asta?

Am auzit despre această companie. Noi avem antreprenor general. Restul, ce ține de subantreprenori, îi alege la direct antreprenorul general. Nu cunosc ce intră în holdingul Șor. Pot să vă spun doar despre „Avia Invest”.

Cum comentați acuzațiile directorului CNA, Viorel Chetraru, despre faptul că la Aeroportul Internațional Chișinău sunt cheltuiți banii furați din sistemul bancar moldovenesc?

(oftează – n.r.). Asta este foarte simplu de verificat. Dacă ne vom implica în polemici cu toți cei care spun ceva despre „Avia Invest”, vom ajunge să ne ocupăm doar de polemici, articole, declarații. Noi avem un contract, îndeplinim obligațiile stabilite și arătăm ce am reușit să realizăm. Ce declară o persoană sau alta, fie cu funcție de răspundere, mă rog… au dreptul să facă declarații și sunt organele abilitate care trebuie să verifice informațiile.

Nu vreau să intru în polemică absolut cu nimeni. Putem declara doar atât: Banii folosiți la modernizarea Aeroportului provin din două surse – din banii aduși de investitor din Federația Rusă, adică împrumuturi, și banii câștigați din activitatea „Avia Invest”. Bani de la bănci aduși la Aeroport, eu ca administrator nu cunosc.

Și împrumutul din Rusia trezește nedumeriri. 24 de milioane de dolari la o rată de doar 3 %... Cum ați reușit să obțineți un asemenea credit?

Dacă rata e mare e rău, dacă rata e mică, e tot rău. Cum să facem ca să fim pe placul tuturor? Avem și noi parteneri care sunt gata să ne susțină.

Investigaţia este realizată în cadrul Proiectului „Shining a Light on Corruption in Moldova” desfăşurat de Centrul de Investigaţii Jurnalistice şi Freedom House, cu sprijinul financiar al Ministerului de Externe al Regatului Norvegiei.

Mariana Rață, Stela Mihailovici

Merită și prietenii tăi să știe ASTA!



Dorin 18.12.2015 20:47

Cită informatie, prosta informatie, voua bre va pare ca daca o sa puneti aici 2 scheme si citeva cifre o sa va creada toti prostiile, sunt multe firme din schemele astea a voastre care ofera pur si simplu servicii, care-i problema ?

DEVINA IRFAN 07.12.2017 11:23

Saya Devina din Indonezia Surabaya, saya mencurahkan waktu saya dezini karena janji yang saya berikan kepada Ibu ELIZABETH yang kebetulan menjadi pemberi pinjaman online COMPANIE DE ÎMPRUMUT ELIZABETH dan ia berdoa kepada ALLAH agar bisa melihat jabatan saya hari ini. Beberapa bulan yang lalu saya melihat sebuah komentar yang diposting oleh seorang wanita bernama Arnah dan bagaimana dia telah scammed meminta pinjaman secara online dari Dr James Mowat, menurut dia sebelum ALLAH mengarahkannya ke tangan Nyonya Elizabeth dan Nyonya Elizabeth meminjamkan 250000000 Rupiahnya tanpa stres. dan tunda, tolong jangan hubungi Dr. James Mowat email: jamesmowatloanfirm@gmail.com untuk menghindari menjadi korban penipuan. Saya memutuskan untuk menghubungi Arnah untuk memastikan apakah benar dan untuk membimbing saya tentang bagaimana mendapatkan pinjaman dari Nyonya Elizabeth, dia menyuruh saya untuk menghubungi Ibu Elizabeth saya berkeras Agar dia harus memberi tahu saya prosesnya dan kritériá yang dia katakan itu adalah Sangat mudah bagaimana mengajukan permohonan pinjaman dari Nyonya Elizabeth yang perlu saya lakukan adalah menghubunginya, mengisi formulir permohonan kirim kembali, kirim pindaian pindaian carte identitas saya, lalu daftarkan diri dengan perusahaan setelah itu saya akan mendapatkan pinjaman saya. . Lalu aku bertanya padanya bagaimana kamu mendapatkan pinjamanmu? Din menajwab bahwa hanya itu yang di lakukan, itu sangat mengejutkan. Saya menghubungi Ibu Elizabeth dan saya mengikuti petunjuk dengan seksama untuk saya, saya memenuhi persyaratan mereka dan pinjaman saya telah disetujui dengan sukses namun sebelum pinjaman tersebut dipindahkan to rekening saya, saya diminta untuk beruki nisu membugikan kabar baik tentang Nyonya Elizabeth dan itu adalah kenapa kamu melihat postarea ini hari ini untuk kejutan terbesar saya saya menerima peringatan 150000000 Rupiah.Jadi spune saran setiap orang yang mencari sumber terpercaya untuk mendapatkan pinjaman untuk menghubungi Mrs Elizabeth melalui Email: elizabethchristopherloan@gmail.com untuk mendapatkan pinjaman yang aman Anda juga dapat menghubungi saya di Email saya: devinairf128@gmail.com atau și juga bisa menghubungi Arnah di arnahnana01@gmail.com. Saya percaya satu giliran yang baik layak untuk yang lain.

Comentarii
Promo
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
12.11.2018 13:00 Ziarul National Victor Chirilă // Cine e de vină că R...

12.11.2018 09:18 Nicolae Negru O altă perspectivă asupra furtului mi...

11.11.2018 15:40 Ziarul National Gheorghe Erizanu // Cetățeanul Băsescu

Meteo in Moldova
Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Majoritatea sondajelor de opinie arată că doar patru partide ar putea accede în Parlament la alegerile din februarie 2019, iar următoarea guvernare ar putea fi de coaliție. Ce alianțe postelectorale ar fi benefice pentru viitorul R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2018. Toate drepturile sunt rezervate

Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md