Stiri

Firmele din România, tot mai interesate să treacă Prutul: „R. Moldova se dezvoltă, se maturizează… E foarte ușor să te duci într-un loc în care se vorbește aceeași limbă și să simți că te duci acasă”

Actualitate 28.01.2022 13:59 Vizualizări2141
Firmele din România, tot mai interesate să treacă Prutul: „R. Moldova se dezvoltă, se maturizează… E foarte ușor să te duci într-un loc în care se vorbește aceeași limbă și să simți că te duci acasă”

Companiile din România sunt tot mai interesate să treacă Prutul și să investească în R. Moldova, deoarece republica noastră se maturizează și e în continuă dezvoltare, a declarat președintele Camerei de Comerț și Industrie R. Moldova – România, Constantin Vieru, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova.

Acesta a subliniat că relațiile economice dintre R. Moldova şi România sunt într-o dezvoltare permanentă și nu întâmplător: România este principalul partener comercial al R. Moldova.

„Indicatorii pe care o societate comercială îi urmărește, atunci când vine vorba de extindere, sunt factorii bancari, factori de stabilitate de stat și factori de context: zone economice libere, salariu minim, mediu sau ridicat pe economie. Fiecare are niște criterii de evaluare. În momentul în care deja sunt bănci românești în R. Moldova, întâlnim companii mari care se extind, atunci, din punct de vedere economic, atestăm o creștere organică. E foarte ușor să te duci într-un loc în care se vorbește aceeași limbă și să simți că te duci acasă. Asta e R. Moldova. R. Moldova se dezvoltă, se maturizează. În România există interes mai mare ca în ultimii ani pentru tot ce înseamnă mediul de afaceri, pentru ce înseamnă agricultură, terenuri, forță de muncă, pentru ce înseamnă să fii la mijlocul a două forțe: Estice și Vestice. Există interes de penetrare a altor piețe decât UE, dar trebuie să o faci atunci când îți permiți acel risc”, a remarcat Vieru.

În același context, sursa citată a subliniat că oamenii de afaceri din România văd că lucrurile evoluează în R. Moldova. „Se vede profesionalismul, o altă mentalitate… Companiile din România sunt interesate, vor să se dezvolte pe piață. Companiile din R. Moldova - reciproc. Eu le recomand tuturor: pentru a ajunge în Europa, folosește România ca pe o trambulină. Deja, economic vorbind, stăm bine. De la an la an, cu toate dificultățile, lucrurile sunt în creștere. Cifrele spun că noi suntem mai integrați și mai apropiați, iar R. Moldova e mai apropiată de UE, cu ajutorul României”, a conchis președintele Camerei de Comerț și Industrie R. Moldova – România.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 01.08.2026 01.08.2026 13:06 675 Horoscopul zilei 01.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Valeriu Saharneanu // Rezidenții transnistreni: ostatici ori vârf de lance ai Kremlinului?
30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.53 1 RON 3.84 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri