Stiri

Facebook se simte amenințată de Clubhouse, rețeaua exclusivistă propulsată de o discuție între Elon Musk și directorul Robinhood

Actualitate 12.02.2021 12:59 Vizualizări2335
Facebook se simte amenințată de Clubhouse, rețeaua exclusivistă propulsată de o discuție între Elon Musk și directorul Robinhood Profimedia Images

Rivalii trebuie uciși din fașă. Aceasta pare să fi fost și încă mai este politica Facebook, cu toate că grupul a intrat în radarul autorităților antitrust. O nouă rețea, Clubhouse, încă exclusivistă, dar cu extindere rapidă, este imediat copiată de Facebook. E un potențial rival, pentru că se dovedește plin de succes acest nou mod de relaționare, așa că Facebook îi face o „sosie” și oferă facilitațile în rețeaua proprie, ca să nu apară vreo amenințare.

The New York Timesrelatează că această „clonă” a Facebook se află acum în fazele incipiente de dezvoltare şi nu este clar când va fi lansată. Chiar dacă sunt mutle necunoscute, totuși trebuie remarcat răspunsul cu viteza luminii la potențiala amenințare.

Ce este Clubhouse

Clubhouse este o rețea socială doar audio, bazată pe conversații sau povești, inclusiv grupuri de discuție. E o nișă devenită extrem de populară.

Clubhouse a fost lansată abia anul trecut. În decembrie avea 350 de utilizatori, iar acum a ajuns la 600 de mii la nivel global. E o răspîndire rapidă în condițiile în care intrarea în club se face pe bază de invitație din partea unui membru existent.

Recent, și-a sporit notorietatea după ce Elon Musk și directorul executiv al platformei de tranzacționare Robinhood, Vlad Tenev, au avut o convorbire pe această rețea.

Clonarea, arma Facebook

„Clonarea” fără reținere a unor idei a devenit o specialitate Facebook. Nu s-a dat în lături de la așa ceva nici în trecut. De, fapt majoritatea serviciilor suplimentare apărute în rețeaua socială au venit ca răspuns la potențiale amenințări, prin copierea acestor servicii.

A introdus funcții precum Stories and Reels, care au fost inspirate de Snapchat și TikTok. Facebook a clonat și Zoom după ce aplicația de videoconferință a crescut în popularitate. Unii spun, ironic, că probabil ultima idee măreață la Facebook a fost chiar ideea fondatoare.

Ca politică de dezvoltare, Facebook a mers fie pe copiere, fie pe cumpărarea rivalilor. Dacă nu poți învinge concurența, cumpăr-o pur și simplu! Așa s-a întâmplat cu Instagram și WhatsApp. Achiziția Beluga a însemnat, de fapt, cumpărarea tehnologiei care stă la baza platformei Messenger.

Dar pentru că înăbușirea concurenței este deja unul din capetele de acuzare în procesele sale antitrust, Facebook acționează prudent și nu pune bani pe masă pentru a anihila rivalul.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 09.07.2026 09.07.2026 12:57 607 Horoscopul zilei 09.07.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.07 1 USD 17.57 1 RON 3.83 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri