Expoziție dedicată eroilor războiului de la Nistru, vernisată la București. Ambasadorul Victor Chirilă: „Au dat nouă şi noului tânăr stat sacrificiul suprem, şi-au dat viaţa lor”
1163
Expoziţia „In Memoriam”, care comemorează 30 de ani de la declanşarea războiului de la Nistru şi este dedicată eroilor căzuţi în luptele pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, a fost vernisată, marţi, la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, în organizarea Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti în parteneriat cu Agenţia pentru Ştiinţă şi Memorie Militară din Republica Moldova.
„Această expoziţie este importantă pentru că este, în primul rând, o recunoştinţă adusă eroilor noştri care acum 30 de ani au luat arma în mână ca să îşi apere libertatea, să ne apere integritatea, să ne apere viitorul, de fapt să ne asigure un viitor mai bun. Au dat nouă şi noului tânăr stat sacrificiul suprem, şi-au dat viaţa lor. Şi-au dat viaţa lor pentru ca noi să putem să realizăm ceea ce am decis în ziua în care am luat marea decizie să ne desprindem de imperiul sovietic şi să construim un stat, o societate democratică, o societate unde libertatea umană este supremă şi pe care se clădeşte tot ceea ce este mai solid în această lume, pentru că fără libertate nu există nimic sfânt, nu există nimic sigur", a afirmat Ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Victor Chirilă, în deschiderea evenimentului, citat de Agerpres.

Oficialul a precizat că expoziţia are şi scopul „de a nu permite distorsionarea adevărului, pentru că pe parcursul celor 30 de ani care s-au scurs de atunci am văzut multe încercări de a interpreta altfel decât adevărul istoric o demonstrează istoria, cauzele acelui conflict - să diminueze rolul armatei ruse care se afla şi se află ilegal pe teritoriul Republici Moldova".
El a mai afirmat că expoziţia cuprinde documente veridice şi filme documentare care doresc să împrospăteze memoria celor care au trăit în acea perioadă, dar şi să prezinte generaţiilor tinere „ceea ce s-a întâmplat cu adevărat”.

„Anul acesta a fost declarat, de statul nostru, Anul Recunoştinţei pentru eroii care au căzut acum 30 de ani în luptele de pe Nistru, lupte violente, lupte la fel de crude, de sângeroase precum vedem în Ucraina, în prezent. Desigur, amploarea este alta acum, inamicul este mai bine pregătit şi chiar mai violent decât a fost atunci, dar riscurile sunt aceleaşi şi cred că împreună cu comunitatea internaţională, cu partenerii noştri din Occident, cu România, aşa cum a fost şi acum 30 de ani, vom reuşi să facem faţă acestui mare pericol, pericol care este o ameninţare directă pentru viitorul nostru, viitorul nostru independent, suveran şi viitorul copiilor noştri care, cred eu, au dreptul să trăiască într-o lume mult mai senină, o lume mai sigură, o lume democratică, unde drepturile lor sunt respectate şi demnitatea umană, în primul rând, este respectată", a mai spus ambasadorul Republicii Moldova.
Vitalie Ciobanu, şeful Agenţiei pentru Ştiinţă şi Memorie Militară, organizatorul evenimentului, a afirmat că prin expoziţia „In Memoriam" se doreşte aducerea unui omagiu eroilor căzuţi la Nistru în 1991-1992.

„Comemorăm 30 de ani de la începutul războiului şi nemijlocit este o expoziţie importantă deoarece, ţinând cont de dinamica evenimentelor ce se derulează în segmentul de securitate în estul Europei, îndeosebi acele tragice evenimente care se desfăşoară astăzi în Ucraina, în nemijlocita apropiere a hotarelor Republicii Moldova. Este de datoria noastră să fim conştienţi, să promovăm adevărul istoric şi adevăratul patriotism. Această expoziţie vine să ne reamintească acele tragice evenimente care, după exemplul de astăzi, sunt nişte evenimente premeditate, sunt nişte evenimente concepute undeva în cancelariile din Est şi, respectiv, au aceleaşi scenarii", a subliniat Vitalie Ciobanu.
La finalul evenimentului, directorului Arhivelor Naţionale Române, colonel Liviu Corciu, i-a fost decernată Medalia pentru cooperare a Armatei Naţionale a Republicii Moldova, pentru „consolidarea cooperării profesionale în domeniu de cercetare arhivistică, suportul acordat în valorificarea patrimoniului documentar naţional, dezideratul de prelua experienţa celor mai bune practici în domeniul de cercetare potenţialului în vederea elaborării de studii şi proiecte de cercetare de interes comun, precum şi randamentul dezvoltării relaţiilor de colaborare şi prietenie se decorează cu distincţia militară a armatei naţionale".

De asemenea, fondul Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I" a primit o lucrare realizată de Agenţia pentru Ştiinţă şi Memorie Militară în memoria eroilor căzuţi la luptele de la Nistru, o bibliografie a războiului.
16.06.2026
00:12
77
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
350
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
377
Premierul Alexandru Munteanu obține reconfirmarea sprijinului BEI pentru proiectele de modernizare și parcursul european al Republicii Moldova
374
Regatul Unit interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare, în cadrul unui plan amplu de protejare a minorilor online
15.06.2026
17:54
438
Moldova își fixează pe 10 ani direcțiile de investiții în drumuri, apă, canalizare și dezvoltare regională
15.06.2026
17:40
409
Procuratura Generală explică la Strasbourg măsurile luate de Republica Moldova pentru combaterea violenței domestice și executarea hotărârilor CtEDO
15.06.2026
16:20
450
Moldova învață de la Croația cum să accelereze transformarea digitală a școlilor
15.06.2026
15:37
432
Republica Moldova intră în rețeaua europeană a mobilității verzi: Memorandum de cooperare cu EIT Urban Mobility Innovation Hub East pentru energie curată și transport sustenabil
15.06.2026
14:50
484
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
15.06.2026
14:49
484
Liban, lider mondial la refugiați pe cap de locuitor: țările mici de la granița conflictelor duc cea mai mare povară
15.06.2026
20:49
334
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
361
Premierul Alexandru Munteanu obține reconfirmarea sprijinului BEI pentru proiectele de modernizare și parcursul european al Republicii Moldova
360
Regatul Unit interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare, în cadrul unui plan amplu de protejare a minorilor online
15.06.2026
17:54
426
Moldova își fixează pe 10 ani direcțiile de investiții în drumuri, apă, canalizare și dezvoltare regională
15.06.2026
17:40
394
Procuratura Generală explică la Strasbourg măsurile luate de Republica Moldova pentru combaterea violenței domestice și executarea hotărârilor CtEDO
15.06.2026
16:20
438
Moldova învață de la Croația cum să accelereze transformarea digitală a școlilor
15.06.2026
15:37
421
Republica Moldova intră în rețeaua europeană a mobilității verzi: Memorandum de cooperare cu EIT Urban Mobility Innovation Hub East pentru energie curată și transport sustenabil
15.06.2026
14:50
475
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
15.06.2026
14:49
473
Liban, lider mondial la refugiați pe cap de locuitor: țările mici de la granița conflictelor duc cea mai mare povară
15.06.2026
13:31
489
Republica Moldova își modernizează Codul transporturilor rutiere după regulile Uniunii Europene
496
Procurorii din Republica Moldova au donat sânge de Ziua Mondială a Donatorului, susținând campania „Donează o picătură de umanitate. Salvează vieți!”
15.06.2026
10:58
515
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
521
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
754
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
843
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
1032
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1417
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2775
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1595
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
2149
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
2004
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
2091
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
2553
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
2242
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
2034
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
Moldova își fixează pe 10 ani direcțiile de investiții în drumuri, apă, canalizare și dezvoltare regională
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.36
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39





Inapoi














