Exporturile de animale vii, tăiate de Bruxelles. Oierii români, în pragul dezastrului după o lună și jumătate de blocaj și fără explicații de la autorități
342
România riscă să piardă încă o piață importantă de export după suspendarea, de către Comisia Europeană, a exporturilor de animale vii către țările terțe. Reprezentanții sectorului zootehnic avertizează că, dacă măsura nu va fi ridicată rapid, consecințele pentru crescătorii de animale ar putea fi dramatice și greu de reparat.
Având în vedere impactul deciziei asupra fermierilor și economiei, a fost organizată o dezbatere dedicată crizei și soluțiilor care ar putea debloca situația, pentru a clarifica îngrijorările oamenilor din agricultură și pentru a pune presiune pe factorii de decizie.
Nicolae Cioranu, președintele Asociației Crescătorilor de ovine „Păstorul Crișana” și președintele Federației Naționale a Crescătorilor de Ovine și Caprine din România Romovis, a declarat că oierii așteaptă de o lună și jumătate explicații din partea autorităților după suspendarea exporturilor de animale vii către țările terțe și a atras atenția că fermierii suportă direct consecințele acestei decizii.
Potrivit lui, spre deosebire de fermierii din alte state europene, crescătorii din România nu beneficiază de stabilitate pe piață și nici de garanția unei valorificări predictibile a producției, ceea ce îi pune într-o poziție de vulnerabilitate continuă.
„Așteptăm de o lună și jumătate de când Comisia ne-a închis exportul de animale vii către țările terțe și tot așteptăm informații, bineînțeles de la specialiștii acestei țări, ai României. Parcă este un secret de stat așa, nu putem avea informații. Eu cred că noi trebuie să avem primele informații, pentru că noi plătim această factură cu vârf și îndesat.
Am 59 de ani. După ce am terminat liceul, de dragul animalelor, de dragul oilor moștenite de la părinți și de la bunici, m-am ocupat de creșterea oilor. N-am trecut prin aceste momente niciodată.
Regula noastră a fost ca și a cultivatorului de pământ: trebuie băgată sămânța și ce-a fi om vedea. În situația aceasta, nu trebuie să ne spună nimeni când trebuie să ne apucăm să facem furaje pentru iarnă, să băgăm berbeci la montă ca să avem producție pe anul ce vine.
Cred că suntem singurii oameni care nu facem niciun calcul și nici nu putem să facem un calcul: „Noi investim 1 leu și vom câștiga unul sau vom pierde tot”. De ce? Pentru că România, de la Revoluție încoace, n-a avut o stabilitate în piață față de alte țări.
Am fost la patru întâlniri, la Bruxelles, cu fermierii din Europa. Stăm de vorbă cu colegi de-ai noștri care au un program, au un standard la preț, au o siguranță că-și primesc banii pe marfa pe care o vând. Așa s-a derulat și uite că totuși noi am rezistat. Dar în situația în care suntem astăzi nu ne-am aflat niciodată. Nu este un sezon în care să sărim în sus, trebuie să recunoaștem, și dacă ne-am întâlnit aici nu putem vorbi decât lucruri reale. Dacă nu ne spunem realitatea, atunci nu ne avem rostul aici”, a spus Nicolae Cioranu.
Nicolae Cioranu a explicat că fermierii susțin măsurile de prevenție și vor respecta decizia medicilor veterinari cu privire la vaccinare, aceasta fiind văzută ca o cale de a proteja efectivele și de a recâștiga accesul pe piețele externe.
„Ca și crescător, credeți că vaccinarea e o soluție bună?”, a întrebat Bogdan Chirieac.
„N-aș putea să spun eu treaba asta. Eu aștept ca specialiștii, ca medicii veterinari să-mi spună: „Omule bun, Cioranule, crescător de ovine, tu dacă ai boala în fermă sau preventiv...” Noi am cerut prevenție prima dată. Noi, ca și fermieri, obligatoriu ne supunem. De ce? Pentru că Dumnezeul nostru în fermă este medicul veterinar, oameni buni.
În situația aceasta, repet, noi am cerut prevenție, nu să tratăm. Am zis: „Domnule, cum prevenim?”, pentru că avem alte boli la care noi vaccinăm fără discuție cu medicul veterinar. Noi vrem să vaccinăm de o anaerobioză care face tot la fel pierderi mari, așa un 30-40% din efective, dar o facem direct, nu se pune problema.
Facem vaccinări pentru prevenirea mamitelor, deci n-ar fi o noutate pentru noi, dar nu putem noi decide, domnul Chiriac, ce și cum ar trebui să se trateze boala. Noi am cerut prevenție, prevenție, prevenție!
Numai Dumnezeu ne-a ajutat până acum. Când am văzut harta cu care s-a prezentat Autoritatea Sanitar-Veterinară la Bruxelles, ni s-au înmuiat toate eforturile noastre, toate spiritele”, a spus Nicolae Cioranu.
El a subliniat din nou că fermierii vor respecta decizia Autorității Sanitar-Veterinare privind o eventuală campanie de vaccinare și a arătat că, personal, susține fără rezerve măsurile de prevenție, pe care le consideră esențiale pentru viitorul fermelor.
„Dacă Autoritatea Sanitar-Veterinară hotăra să înceapă o campanie de vaccinare, dumneavoastră - fermierii, oierii - erați de acord. Deci așteptați decizia autorității sanitar-veterinare”, a spus Val Vâlcu.
„Așteptăm decizia specialiștilor. Dacă cineva mă întreabă pe mine personal, da, eu sunt de acord să previn, pentru că oile le-am făcut de o viață cu cojocul în spate pe Bărăgan, cu bățul în mână pe toate canalele. N-am avut ierni noi... De când am coborât din munte și până primăvara când am urcat la munte, n-am avut acoperiș, numai cojocul în spate și căciula în cap.
Deci ne-am făcut cu efort, suntem legați sufletește de ele. Doamne ferește să ne lase cineva cu munca noastră de o viață așa, de pe o zi pe alta!”, a spus Nicolae Cioranu la dezbaterea „Miorița, blocată la export. Cine e vinovat, de cine depinde rezolvarea crizei?”.
22.07.2026
16:34
22.07.2026
16:23
22.07.2026
16:19
22.07.2026
16:05
22.07.2026
16:03
22.07.2026
16:01
22.07.2026
15:36
22.07.2026
15:26
22.07.2026
15:24
22.07.2026
15:23
22.07.2026
16:34
22.07.2026
16:23
22.07.2026
16:19
22.07.2026
16:19
22.07.2026
16:14
22.07.2026
16:05
22.07.2026
16:03
22.07.2026
16:01
22.07.2026
15:55
22.07.2026
15:50
22.07.2026
15:43
22.07.2026
15:41
22.07.2026
15:36
22.07.2026
15:36
22.07.2026
15:32
22.07.2026
15:26
22.07.2026
15:23
22.07.2026
15:14
22.07.2026
15:14
22.07.2026
15:12
22.07.2026
15:09
22.07.2026
15:08
22.07.2026
15:05
22.07.2026
15:04
Tânăr din Zlatna, căutat în Grecia pentru trafic de migranți, plasat în arest la domiciliu de Curtea de Apel Alba Iulia
Austria transformă casa natală a lui Hitler în comisariat de poliţie pentru a descuraja pelerinajele neonaziste
Producția industrială urcă cu 8,2% în mai 2026, impulsionată de industria extractivă, prelucrătoare și energie
Alexandru Gasnaș, noul ministru al Sănătății, promite continuarea reformelor și modernizarea sistemului medical
















