„Explozie” de CIUPERCI în păduri, favorizată de condițiile climaterice: ANSA atenționează asupra pericolului de INTOXICARE
1326
Condițiile climaterice favorabile din acest an au determinat creșterea masivă a ciupercilor de pădure, îndeosebi în regiunile centru și nord ale R. Moldova.
Drept urmare, s-a majorat și numărul comercianților care vând ciuperci pe marginea drumurilor sau chiar în diferite locuri din orașe.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor atenționează consumatorii că riscul de intoxicare cu ciuperci este extrem de mare și le recomandă să cumpere astfel de produse numai din locuri special amenajate şi autorizate.
Ciupercile achiziționate din locuri neautorizate, adică din stradă, pot expune consumatorii unui pericol. În ultima săptămână, de exemplu, ambulanțele au fost solicitate de 15 ori de către pacienți care s-au intoxicat cu ciuperci.
Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, din cauza intoxicațiilor cu ciuperci au avut de suferit, în perioada 13 - 19 septembrie curent, 12 persoane mature și trei copii.
Potrivit specialiștilor, consumul ciupercilor crude, chiar și al celor cunoscute, nu este recomandat , iar respectarea regimului de prelucrare termică a ciupercilor proaspete este extrem de importantă.
28.09.2026
14:49
28.09.2026
14:27
28.09.2026
14:27
28.09.2026
14:24
28.09.2026
14:20
28.09.2026
14:19
28.09.2026
13:56
28.09.2026
13:34
28.09.2026
13:32
28.09.2026
13:17
28.09.2026
14:24
28.09.2026
14:20
28.09.2026
14:19
28.09.2026
13:56
28.09.2026
13:34
28.09.2026
13:32
28.09.2026
13:17
28.09.2026
12:54
28.09.2026
12:44
28.09.2026
12:33
28.09.2026
12:27
28.09.2026
12:05
28.09.2026
11:39
28.09.2026
11:29
28.09.2026
11:19
28.09.2026
11:08
28.09.2026
10:52
28.09.2026
10:38
28.09.2026
10:36
28.09.2026
10:31
28.09.2026
10:15
28.09.2026
10:03
28.09.2026
10:01
28.09.2026
09:03
28.09.2026
08:54
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
















