Ex-deputata Mariana Lucrețeanu se retrage din PAS, dezamăgită de stagnarea reformelor esențiale pentru Moldova Europeană 2028
2682
Fosta deputată și ex-secretară de stat la Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Mariana Lucrețeanu, declară că se retrage din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Conform spuselor sale, unele inițiative nu au fost puse în aplicare, deși Lucrețeanu afirmă că reușise să obțină finanțări pentru ele.
„Am lucrat intens la numeroase proiecte: legea cadru pentru diaspora, reforma vettingului pentru justiție, protecția cetățenilor în relațiile cu instituțiile statului, reforma pieței muncii. Am ales spiritul de echipă și să nu fac PR personal, așteptând momentul potrivit pentru a implementa aceste reforme. Din păcate, calendarul nu a fost cel dorit și multe dintre aceste inițiative nu au avansat, deși pentru unele găsisem și finanțare.” Alegerile interne din partid m-au făcut să reflectez. Cred cu sinceritate că orice organizație politică are de câștigat de pe urma unei renovări continue și a menținerii unui spirit democratic intern", a scris fosta secretară de la MAI.
Lucrețeanu menționează că a luat această decizie înaintea campaniei, dar a ales să rămână pentru cauza - Moldova Europeană 2028! „Doresc să subliniez: nu există partid perfect, dar PAS rămâne o formațiune cu mulți oameni competenți, dedicați și bine intenționați. Câțiva sunt cu adevărat excepționali. Îi cunoașteți și dv, pentru ca se evidențiază prin muncă, bunătate și intelect. Când am venit, am crezut că trebuie să fiu acolo unde pot ajuta cel mai mult. Plec știind că echipa de profesioniști s-a consolidat și că sunt în mâini bune. Din păcate nu mai rezonăm pe unele valori", a continuat Lucrețeanu.
Ex-demnitara subliniază că echipa PAS din 2016 a fost cea mai bună forță care a adus democrația în Moldova alături de Maia Sandu. Totuși, este nevoie de mai mult dialog deschis, consultarea cetățenilor și standarde mai înalte ale valorilor democratice. „Îmi doresc ca spațiul politic din Moldova să continue să se diversifice și să apară noi opțiuni europene. Competiția sănătoasă crește standardele pentru toți. Rămân alături de Moldova prin societatea civilă, continuând să lucrez pentru țara noastră. Am servit și voi servi Republica Moldova”, susține Mariana Lucrețeanu.
Menționăm că Mariana Lucrețeanu a fost secretară de stat la Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova între iulie 2024 și februarie 2025. Anterior, a fost deputat pe listele PAS, din 8 august 2023.
09.06.2026
20:40
428
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
09.06.2026
19:10
439
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
521
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu senatori francezi despre reintegrare, securitate regională și sprijinul Parisului pentru parcursul european al Republicii Moldova
09.06.2026
17:51
492
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
09.06.2026
16:50
540
Ministerul Energiei testează prin exercițiu „Table Top” reacția instituțiilor în crize de aprovizionare cu gaze naturale
09.06.2026
11:01
635
Chișinăul devine centru regional pentru sportul de masă: training internațional ACT RISE unește specialiști din Moldova, România și Ucraina
09.06.2026
08:50
775
MAIA își prezintă în Consiliul Economic planul de integrare europeană a agriculturii și sistemele digitale pentru gestionarea plăților către fermieri
09.06.2026
08:00
715
Horoscopul zilei 09.06.2026
08.06.2026
23:10
892
Alibaba, Baidu, BYD și Unitree, trecute de Pentagon pe lista companiilor care sprijină armata chineză
08.06.2026
20:57
816
Vreme plăcută și stabilă în Republica Moldova, marți, 09.06.2026
09.06.2026
20:40
411
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
09.06.2026
19:10
424
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
510
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu senatori francezi despre reintegrare, securitate regională și sprijinul Parisului pentru parcursul european al Republicii Moldova
09.06.2026
17:51
480
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
09.06.2026
16:50
528
Ministerul Energiei testează prin exercițiu „Table Top” reacția instituțiilor în crize de aprovizionare cu gaze naturale
09.06.2026
11:01
621
Chișinăul devine centru regional pentru sportul de masă: training internațional ACT RISE unește specialiști din Moldova, România și Ucraina
09.06.2026
08:50
763
MAIA își prezintă în Consiliul Economic planul de integrare europeană a agriculturii și sistemele digitale pentru gestionarea plăților către fermieri
09.06.2026
08:00
703
Horoscopul zilei 09.06.2026
08.06.2026
23:10
881
Alibaba, Baidu, BYD și Unitree, trecute de Pentagon pe lista companiilor care sprijină armata chineză
08.06.2026
20:57
806
Vreme plăcută și stabilă în Republica Moldova, marți, 09.06.2026
943
Platforma „Clusters Meet Clusters” lansează cooperarea națională a celor 21 de clustere economice din Republica Moldova
08.06.2026
15:33
1093
Profesorii de română din școlile minorităților naționale, trimiși la perfecționare în centre universitare din România
08.06.2026
15:09
931
Bătălie pentru robotaxiuri la Londra: Uber mizează pe Wayve, în timp ce Waymo își extinde testele autonome în capitala britanică
08.06.2026
13:38
1067
Eugeniu Osmochescu promovează la Riga investițiile și integrarea europeană a Republicii Moldova la reuniunea anuală a BERD
990
Poliția Națională și Ambasada României își reafirmă parteneriatul la finalul mandatului atașatului de afaceri interne
08.06.2026
10:28
998
Polițiști cu experiență în misiuni internaționale, dialog deschis despre participarea echilibrată a femeilor și bărbaților în operațiuni de pace
08.06.2026
10:06
969
Vinificatorii moldoveni, palmares impresionant la VINARIUM 2026: 80 de medalii pentru Vinul Moldovei
08.06.2026
09:36
1025
Ministra Agriculturii Ludmila Catlabuga discută la Istanbul extinderea cooperării agroalimentare dintre Moldova și Turcia
08.06.2026
09:34
1080
Ludmila Catlabuga, la Zero Waste Forum de la Istanbul: infrastructura post-recoltare, prioritate pentru agricultura Moldovei
08.06.2026
08:45
812
Horoscopul zilei 08.06.2026
08.06.2026
06:57
1483
Alertă în Orhei: Un aparat de zbor necunoscut, cel mai probabil o dronă, a EXPLODAT lângă satul Lopatna
1196
Cardiologul Ștefan Busnatu, pe lista lui Tomac pentru Ministerul Sănătății: prevenție, digitalizare și inovare pentru un sistem medical modern
07.06.2026
18:49
1276
Vremea în Republica Moldova între 8 și 14 iunie: început de vară cu soare, nori și averse de scurtă durată
07.06.2026
08:33
1174
Horoscopul zilei 07.06.2026
06.06.2026
20:38
1450
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
06.06.2026
08:02
1580
Horoscopul zilei 06.06.2026
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
17.35
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














