Europa se confruntă cu val de căldură extremă în 2025: temperaturi record de până la 42 °C în mai multe regiuni!
2139
Autoritatile din Europa sunt in stare de alerta, deoarece primul val de caldură al verii aduce temperaturi de până la 42 °C, in timp ce continentul, care se incalzeste cel mai rapid, continua să suporte efectele crizei climatice.
Serviciul meteorologic national al Spaniei, Aemet, a emis vineri o avertizare specială de canicula. Se asteptă ca temperaturile să ajungă la 42 °C în unele zone din sudul tării in zilele următoare. "Se aşteaptă temperaturi foarte ridicate şi persistente, atât în timpul zilei, cât şi noaptea, ceea ce ar putea reprezenta un risc pentru persoanele expuse şi/sau vulnerabile", a declarat Aemet. Ministerul Sănătăţii din Madrid a adresat un avertisment populatiei să fie foarte atentă la efectele caldurii. A amintit să evite expunerea la soare, să se hidrateze şi să acorde o atentie speciala persoanelor in varstă, femeilor insarcinate şi celor cu afectiuni cronice.
Duminică va fi alertă maximă în două treimi ale Portugaliei din cauza căldurii extreme şi a incendiilor de pădure, cu temperaturi aşteptate să atingă 42 °C în Lisabona. Temperaturile din Marsilia se apropie de 40 °C. De aceea, autorităţile din al doilea oras ca mărime din Franta au hotărat că piscinele publice să fie gratuite pentru a ajuta locuitorii să facă fată căldurii mediteraneene.
Temperaturi maxime de 39 °C sunt prevăzute în Napoli şi Palermo, iar Sicilia a interzis munca în aer liber în cele mai fierbinţi ore ale zilei, la fel ca şi regiunea Liguria din nordul Italiei. In plus, sindicatele din tară fac campanie pentru extinderea acestei măsuri în alte regiuni.
In Vanetia, gazda nuntii de trei zile a fondatorului Amazon, Jeff Bezos, cu Lauren Sánchez, oaspetii, vizitatorii şi protestatarii resimt căldura. „Încerc să nu mă gândesc la asta, dar beau multă apă şi nu stau niciodată nemişcată, pentru că atunci poţi face insolaţie”, a spus Sriane Mina, o studentă italiană.
Temperaturile apropiindu-se de 40 °C in Grecia au provocat joi un incendiu de proportii in sudul Atenei. Acest lucru a determinat autoritatile să emită ordine de evacuare şi să inchidă porţiuni din şoseaua de coastă care leagă capitala Greciei de Sounion, unde se află vechiul Templu al lui Poseidon, o atractie turistica importantă.
Valul de căldură urmează o serie de recorduri de temperaturi extreme, inclusiv cea mai caldă lună martie din Europa, potrivit monitorului climatic Copernicus al UE. Ca urmare a incălzirii globale, fenomenele meteorologice extreme, inclusiv uraganele, secetele, inundațiile şi valurile de căldură au devenit mai frecvente şi intense. Oamenii de stiinţă avertizează asupra acestei situaţii.
Anul trecut a fost cel mai cald din istoria masurătorilor meteorologice, provocând dezastre la nivel mondial, cu pagube de peste 300 de miliarde de dolari. Un studiu publicat anul trecut în revista Lancet Public Health a constatat că numărul deceselor cauzate de canicula in Europa ar putea creşte de trei ori până la sfârşitul secolului. Creşterea ar fi disproportionată în tarile din sud, precum Italia, Grecia şi Spania. Decesele cauzate de vremea torida ar putea ajunge la 129.000 pe an dacă temperaturile vor creşte cu 3 °C peste nivelurile preindustriale. In prezent, numărul deceselor cauzate de căldură in Europa este de 44.000.
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
03.10.2026
13:56
03.10.2026
13:49
03.10.2026
13:43
03.10.2026
13:21
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova















