Emmanuel Macron i-a transmis lui Vladimir Putin că Franța va apăra integritatea teritorială a Ucrainei. Liderul rus a denunțat „caracterul provocator” al exercițiilor de amploare desfășurate de SUA și aliații săi în Marea Neagră
1213
Elysee.fr Preşedintele Franţei Emmanuel Macron şi-a exprimat luni, în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său rus Vladimir Putin, preocuparea puternică şi dorinţa de a apăra integritatea teritorială a Ucrainei, a indicat luni seara preşedinţia franceză, în reacţie la desfăşurarea de trupe ruseşti la graniţa cu Ucraina, relatează AFP.
În cadrul acestei convorbiri, preşedintele rus s-a limitat să reitereze, potrivit Elysée, „analiza pe care o face adesea asupra faptului că negocierile ar fi puse în dificultate din cauza autorităţilor ucrainene”, arată sursa citată, conform Agerpres.
După convorbire, Kremlinul a transmis un comunicat în care a evocat că „nemulțumirea față de lipsa de progrese în soluționarea conflictului intern din Ucraina a fost exprimată de ambele părți”, în timp ce Putin a anunțat „politica distructivă de sabotare a acordurilor de la Minsk” practicată de autoritățile de la Kiev.
În acest context, Vladimir Putin „a atras atenția președintelui Macron asupra caracterului provocator al exercițiilor de amploare desfășurate de SUA și aliații săi în Marea Neagră, agravând tensiunile dintre Rusia și NATO”. Șapte nave militare ale forțelor navale din România, SUA, Turcia şi Ucraina au participat săptămâna trecută la un exercițiu în Marea Neagră.
Relațiile dintre Moscova și Alianța Nord-Atlantică s-au depreciat și mai mult în ultima vreme după ce NATO a retras acreditările pentru opt membri ai misiunii diplomatice a Rusiei, care erau ofițeri de informații nedeclarați. Drept răspuns, Rusia și-a închis misiunea de reprezentare pe lângă NATO și a dispus închiderea oficiului Alianței la Moscova.
Statele Unite, Uniunea Europeană, Franţa și Germania şi-au exprimat deja îngrijorarea în ultimele zile cu privire la această desfăşurare de trupe ruseşti la graniţa cu Ucraina. Aflat luni la Bruxelles, ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, s-a întâlnit cu omologii săi din Uniunea Europeană și cu secretarul general al Alianței Nord-Atlantice.
În acest context, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat luni Rusia împotriva oricărei noi „acţiuni agresive” la graniţa cu Ucraina.
„Trebuie să prevenim o escaladare militară”, a indicat la Berlin un purtător de cuvânt al Ministerului german al Afacerilor Externe, cerând Rusiei ”să dea dovadă de reţinere” şi ”să revină la masa negocierilor”.
De asemenea, secretarul de stat american, Antony Blinken, și omologul francez, Jean-Yves Le Drian au discutat la telefon despre „îngrijorătoarea activitate militară rusă în Ucraina și în apropierea acesteia” și despre „angajamentul continuu și ferm față de suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”. Într-o convorbire separată cu omologul său polonez, Zbigniew Rau, șeful diplomației SUA a acuzat regimul Lukașenko că urmărește ”distragerea atenției de la activitățile Rusiei la granița cu Ucraina” prin „exploatarea cinică a migranților”.
Situaţia din această regiune a fost foarte tensionată de la anexarea în 2014 de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea. De peste şapte ani, Ucraina se află în conflict cu separatiştii pro-ruşi în partea de est a teritoriului său, notează AFP.
31.08.2026
10:33
31.08.2026
09:37
31.08.2026
07:28
31.08.2026
07:24
31.08.2026
07:06
31.08.2026
02:45
31.08.2026
02:41
31.08.2026
00:53
31.08.2026
00:20
30.08.2026
23:48
31.08.2026
09:37
31.08.2026
07:28
31.08.2026
07:24
31.08.2026
07:06
31.08.2026
02:45
31.08.2026
02:41
31.08.2026
00:53
31.08.2026
00:20
30.08.2026
23:48
30.08.2026
23:10
30.08.2026
22:53
30.08.2026
22:03
30.08.2026
21:41
30.08.2026
19:37
30.08.2026
19:34
30.08.2026
19:33
30.08.2026
19:04
30.08.2026
18:30
30.08.2026
18:14
30.08.2026
17:15
30.08.2026
16:08
30.08.2026
15:57
30.08.2026
14:55
30.08.2026
14:17
30.08.2026
14:13
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
















