Stiri

Efectul „devastator” al Brexitului. Legumele și fructele din Marea Britanie putrezesc pe câmp pentru că nu are cine să le culeagă

Actualitate 24.07.2021 13:13 Vizualizări2385
Efectul „devastator” al Brexitului. Legumele și fructele din Marea Britanie putrezesc pe câmp pentru că nu are cine să le culeagă

Fructele și legumele sunt lăsate să putrezească în Anglia, în condițiile în care Brexitul îi descurajează pe străini să vină să facă munci sezoniere. Restricțiile privind libertatea de mișcare au un impact „devastator”, au spus mai mulți fermieri pentru Euronews.

Reprezentanții Barfoots of Botley, o companie agricolă cu sediul pe coasta de sud a Angliei, spun că 750.000 de dovlecei sunt lăsați să putrezească, pentru că nu are cine să-i recolteze. Ei adaugă că, dacă situația rămâne neschimbată, vor fi obligați să ia decizii dificile.

Restricționarea liberei circulații a avut un impact „devastator", spune directorul general al companiei, Julian Marks.

„Dar nu se întâmplă doar în agricultură și horticultură, se întâmplă în aproape toate sectorele în care oamenii din străinătate lucrau de ani de zile și acum pleacă acasă”, adaugă el.

Marks a spus că o consecință a lipsei de mână de lucru este aceea că firma are dificultăți în a îndeplini cerințele supermarketurilor. Fie rafturile vor rămâne goale, fie lanțurile de magazine vor apela la importuri din UE pentru aprovizionare.

El adaugă că este „tragic” și „demoralizant” să vadă cum se irosesc atât de multe legume și că situația este mai gravă decât se aștepta.

Mark Knight, manager tehnic la Tangmere Airfield Nurseries, una din cele mai mari ferme din Marea Britanie, spune că a fost luat prin surprindere de numărul mare de migranți care nu au mai venit să lucreze în UK. Directorul general al fermei, Gerrard Vonk, spune că s-a bazat pe culegătorii sezonieri din Europa de Est timp de 33 de ani.

Dar de la Brexit, există „mai multe bariere, mai multă birocrație și mult mai multe dificultăți pentru a veni efectiv și a lucra aici”.

Vonk a spus că are cu 72 de lucrători mai puțini decât anul trecut și, ca o consecință a lipsei de mână de lucru, culturile sunt lăsate să se coacă în exces, în loc să fie recoltate.

Atât Knight, cât și Vonk cred că principala cauză pentru acest lucru este Brexitul și nu restricțiile de călătorie legate de COVID. Ei spun că europenii nu se mai simt acasă în Marea Britanie și îndeamnă guvernul să lanseze o campanie de comunicare pentru a-i invita să se întoarcă. Guvernul lui Boris Johnson a lansat o acțiune de PR - dar asta a fost anul trecut și avea ca scop să-i convingă pe britanici să ajute la recoltarea culturilor.

Numită „Pick for Britain” (Culege pentru Marea Britanie) campania a avut ca scop încurajarea celor rămași șomeri în pandemie să umple golul lăsat de lucrătorii străini.

Dar o agenție de plasare a forței de mună, Pro-Force, a spus că din cei 450 de muncitori agricoli din Marea Britanie pe care i-a plasat în cadrul acestui program, doar 4% au rămas până la sfârșitul sezonului.

„Reacția din partea cetățenilor britanici plasati de Pro-Force a fost că mulți dintre ei doreau să-și aducă aportul într-un moment de criză națională, dar nu considerau că o opțiune viabilă pe termen lung pentru a furniza forța de muncă de care are nevoie agricultura”, spune James Mallick de la Pro-Force, transmite digi24.ro.

Euronews a contactat guvernul britanic pentru a comenta declarațiile din acest articol, dar nu a primit un răspuns până la data publicării.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Horoscopul zilei 31.08.2026 31.08.2026 13:25 515 Horoscopul zilei 31.08.2026
Top stiri
Horoscopul zilei 31.08.2026 31.08.2026 13:25 489 Horoscopul zilei 31.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 17.28 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri