După această descoperire îți va fi foarte greu să mai mănânci carne de porc!
2715
O echipă de cercetători a învățat patru porci să joace jocuri video. Animalele – Hamlet, Omelette, Ebony și Ivory – s-au descurcat neașteptat de bine.
Porcii au fost învățați mai întâi cum să manevreze un joystick cu râturile. Ulterior, animalele au fost învățate să joace jocul video rulat pe un monitor în fața lor. Porcii, care sunt unele dintre cele mai inteligente animale din lume, au realizat rapid că există o legătură între joystick și cursorul de pe ecran.
Hamlet, Omelette, Ebony și Ivory au primit recompense de fiecare dată când s-au descurcat bine în joc. Cercetătorii au descoperit și că porcii au răspuns pozitiv la încurajările verbale.
Aceste experimente ar putea schimba atitudinea față de porci
Jocul folosit în experiment a fost dezvoltat inițial de NASA pentru maimuțe.
Studiul, condus de cercetătoarea Candace Croney, a fost publicat în jurnalul Frontiers in Psychology și ar putea influența atitudinea față de porci, care reprezintă o importantă sursă de hrană pentru oameni.
În 2020 au fost produse pentru consumul uman, la nivel global, 94,33 de milioane de tone metrice de carne de porc, potrivit Statista.
09.10.2026
02:43
09.10.2026
02:08
09.10.2026
00:48
08.10.2026
23:27
08.10.2026
22:50
08.10.2026
20:04
08.10.2026
19:22
08.10.2026
19:04
08.10.2026
18:47
08.10.2026
17:20
09.10.2026
02:43
09.10.2026
02:08
09.10.2026
00:48
08.10.2026
23:27
08.10.2026
22:50
08.10.2026
20:04
08.10.2026
19:22
08.10.2026
19:04
08.10.2026
18:47
08.10.2026
17:20
08.10.2026
16:49
08.10.2026
16:37
08.10.2026
16:37
08.10.2026
15:53
08.10.2026
15:50
08.10.2026
15:27
08.10.2026
15:12
08.10.2026
15:00
08.10.2026
14:43
08.10.2026
14:30
08.10.2026
14:16
08.10.2026
14:16
08.10.2026
13:40
08.10.2026
13:30
08.10.2026
12:02
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Medicina legală din Republica Moldova marchează 75 de ani de expertiză în sprijinul justiției și al drepturilor omului
Ziua națională a ambulanței: peste 4 800 de oameni asigură, zi și noapte, intervențiile medicale de urgență
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul

















