Dronă cu Semtex descoperită lângă un avion ucrainean pe aeroportul NATO Leipzig, autorităţile bănuiesc un atac hibrid rusesc
1059
Autorităţile antiteroriste germane, care coordonează ancheta privind drona încărcată cu explozibil descoperită în noaptea de marţi spre miercuri pe aeroportul din Leipzig, o bază importantă pentru NATO, au stabilit că detonatorul dispozitivului nu a funcţionat, iar acest lucru a împiedicat producerea unei explozii.
Investigaţiile au arătat că drona conţinea Semtex, explozivul folosit şi în bomba care a doborât zborul Pan Am 103 deasupra localităţii Lockerbie, în Scoţia, în 1988, tragedie în care au murit toate cele 259 de persoane aflate la bord şi încă 11 persoane la sol.
Un angajat al aeroportului a descoperit marţi seara târziu drona ce transporta un dispozitiv exploziv într-o zonă de marfă cu acces restricţionat, au precizat Parchetul din Dresda şi poliţia landului Saxonia. Un robot al poliţiei, specializat în dezamorsarea bombelor, a verificat aparatul, după care ofiţerii au dezarmat dispozitivul prin îndepărtarea detonatorului.
În urma alertei, autorităţile aeroportuare au suspendat temporar zborurile şi au deviat mai multe aeronave. Unul dintre avioanele redirecţionate, un cargo al companiei DHL, a intrat în coliziune cu un alt obiect zburător în timp ce se îndepărta de aeroport. După aterizarea pe aeroportul din Hanovra, au fost constatate urme de impact pe botul aeronavei.
Autorităţile au precizat că detonatorul dispozitivului nu a funcţionat, fapt care a împiedicat producerea unei explozii, şi au mai indicat că drona a fost găsită la doar câţiva metri de un avion de transport ucrainean de tip Antonov.
Aeroportul din Leipzig găzduieşte baza de operaţiuni a Programului Strategic de Transport Aerian Internaţional al NATO (SALIS), prin care statele participante au acces la avioane de marfă Antonov pentru transportul echipamentului militar. În plus, aeroportul este cel mai mare nod aerian european al DHL şi funcţionează ca bază de întreţinere pentru unele aeronave ucrainene de tip Antonov.
Conform informaţiilor apărute în presa germană, autorităţile de securitate au clasificat intern incidentul drept o tentativă de atac. Până miercuri seara nu fusese identificat sau reţinut niciun suspect în acest caz.
Ministrul german de interne, Alexander Dobrindt, şi-a întrerupt vacanţa de vară din Italia pentru a se deplasa la Leipzig şi a se întâlni cu oficialii implicaţi în gestionarea situaţiei.
Ministrul de interne al landului Saxonia, Armin Schuster, a caracterizat incidentul într-o declaraţie oficială drept „un incident de securitate foarte grav”.
Ambasadorul Ucrainei în Germania, Oleksii Makeiev, a lăsat să se înţeleagă că Moscova ar putea fi în spatele acestui episod. „Sper că toate autorităţile din Germania vor stabili acum şi ele faptele. Dar cine altcineva ar fi putut fi în afară de Rusia?”, s-a întrebat el.
Ambasada Rusiei în Germania nu a oferit deocamdată un răspuns la solicitările de comentarii formulate pe marginea acestui subiect.
Experţi în securitate şi politicieni din CDU, partidul cancelarului Friedrich Merz, bănuiesc la rândul lor că Rusia se află în spatele incidentului cu drona de pe aeroportul din Leipzig. Roderich Kiesewetter, politician CDU specializat în politica de apărare, a cerut guvernului federal să consulte partenerii din cadrul NATO în conformitate cu articolul 4 al Tratatului Atlanticului de Nord.
Articolul 4 din Tratatul NATO oferă fiecărui stat membru dreptul de a solicita consultări cu ceilalţi parteneri ai alianţei atunci când consideră că integritatea sa teritorială este ameninţată. Acest mecanism este privit ca o etapă preliminară înainte de situaţia prevăzută la articolul 5, care reprezintă clauza de apărare reciprocă.
Kiesewetter afirmă că bănuieşte Rusia în spatele dronei încărcate cu explozibil. „Consider că ameninţarea la adresa Germaniei reprezentată de atacurile hibride dirijate de Rusia este gravă”, a declarat politicianul CDU. „Şi în cazul tentativei de atac cu drona de la aeroportul din Leipzig, pornesc de la premisa că este vorba de un atac hibrid ţintit, adică de o tentativă de act terorist, dirijat din Rusia”, a spus el.
Şi ministrul federal de interne, Alexander Dobrindt (CSU), a vorbit miercuri seara, după o şedinţă de evaluare a situaţiei de la aeroport, despre un „scenariu de atac hibrid”. Totuşi, el nu a afirmat explicit că Rusia este responsabilă, ci a vorbit despre o „competiţie” care „ar putea include şi puteri străine” şi a subliniat că doreşte să aştepte rezultatele anchetei ulterioare.
Heiko Teggatz, presedintele federal al Sindicatului Poliţiştilor Germani (DPolG), consideră că Germania este insuficient pregătită. „Incidentul mă îngrijorează foarte mult”, a declarat el pentru presa germană. „Pentru mine este clar: nu mai putem vorbi despre o ameninţare abstractă la adresa infrastructurii noastre critice. Această ameninţare este foarte concretă”, a subliniat el.
Ralph Beisel, directorul general al Asociaţiei Aeroporturilor (ADV), a cerut instalarea cât mai rapidă a unor sisteme de apărare împotriva dronelor şi aducerea lor la capacitate de funcţionare deplină. În prezent, aeroporturile din Berlin, München, Düsseldorf, Stuttgart, Hamburg, Leipzig/Halle şi Köln/Bonn aşteaptă încă echipamentele promise de Ministerul Federal de Interne, echipamente ce constau în sisteme de detectare şi apărare împotriva dronelor.
29.09.2026
08:54
29.09.2026
08:48
29.09.2026
06:50
29.09.2026
06:39
29.09.2026
05:17
29.09.2026
03:40
29.09.2026
02:56
29.09.2026
02:52
29.09.2026
01:24
29.09.2026
00:58
29.09.2026
00:36
28.09.2026
23:24
29.09.2026
09:30
29.09.2026
08:54
29.09.2026
08:48
29.09.2026
06:50
29.09.2026
06:39
29.09.2026
05:17
29.09.2026
03:40
29.09.2026
02:56
29.09.2026
02:52
29.09.2026
01:24
29.09.2026
00:58
29.09.2026
00:36
28.09.2026
23:24
28.09.2026
23:21
28.09.2026
22:44
28.09.2026
20:56
28.09.2026
20:45
28.09.2026
20:40
28.09.2026
20:00
28.09.2026
19:49
28.09.2026
19:07
28.09.2026
19:00
28.09.2026
18:30
28.09.2026
18:17
28.09.2026
17:57
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
ULTIMA ORĂ // Nicușor Dan avertizează de la ONU asupra campaniei hibride și a presiunilor energetice ale Rusiei asupra R. Moldova: „Este a doua țară cea mai afectată de război, iar România rămâne un susținător ferm”
















