Stiri

Dr. Fauci: Aproape sigur vom avea nevoie de o a treia doză de vaccin într-un interval de aproximativ un an de la primele două

Actualitate 20.05.2021 10:58 Vizualizări1636
Dr. Fauci: Aproape sigur vom avea nevoie de o a treia doză de vaccin într-un interval de aproximativ un an de la primele două Getty Images

O a treia doză de vaccin ar putea fi necesară în aproximativ un an de la vaccinare, consideră celebrul epidemiolog american Anthony Fauci. De aceeași opinie este și directorul general al companiei Pfizer, Albert Bourla, care a precizat că așteaptă să vadă care vor fi recomandările Agenției Medicamentului din Statele Unite, potrivit CNN.

„Știm că eficiența vaccinului durează cel puțin șase luni și probabil chiar mai mult de atât, dar cred că aproape sigur vom avea nevoie de o a treia doză de vaccin într-un interval de aproximativ un an de la prima schemă de vaccinare”, a declarat miercuri Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Boli Infecțioase și Alergii din SUA.

El consideră, de asemenea, că probabil nu va fi nevoie de vaccinuri modificate pentru noile variante ale coronavirusului.

„În loc să ne jucăm de-a Baba-oarba cu fiecare variantă a coronavirusului și să dezvoltăm câte un vaccin pentru fiecare tulpină, probabil că e de ajuns să continuăm vaccinarea împotriva variantei originale și să obținem un răspuns destul de bun astfel încât să nu fie nevoie să ne temem de celelalte tulpini”, a mai spus Fauci.

Pfizer nu a finalizat încă studiile privind a treia doză, spune Albert Bourla, directorul general al companiei.

„Cred că într-o lună sau două vom avea suficiente date pentru a putea vorbi cu o precizie științifică mai mare”, afirmă Bourla.

Prima doză de vaccin Pfizer a fost administrată în Statele Unite pe 14 decembrie 2020, în urmă cu cinci luni.

„Dacă au trecut opt luni de la a doua doză, ar putea fi nevoie de o a treia”, a mai spus Albert Bourla, adăugând că dozele de rapel ar putea fi gata în luna septembrie sau octombrie.

Șeful companiei a mai precizat că Pfizer va aștepta să vadă care vor fi recomandările și aprobările Agenției americane a Medicamentului.

Aproape 48% dintre americani au primit cel puțin o doză de vaccin până acum, potrivit datelor Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor. Aproximatix 37,8% au fost complet vaccinați.

Statele Unite au înregistrat până acum peste 33 de milioane de cazuri de COVID-19 și mai mult de 587.000 de decese, transmite digi24.ro.

Experții sunt de părere că noul coronavirus va ajunge ca virusul gripei, care are nevoie de un nou vaccin în fiecare an, din cauza mutațiilor care apar și din cauză că imunitatea căpătată dispare destul de repede. Spre deosebire de vaccinul împotriva virusului gripei, cel împotriva pojarului oferă protecție pe viață în cazul a 96% din oameni, arată datele unui studiu Pfizer.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 02.08.2026 02.08.2026 13:15 1016 Horoscopul zilei 02.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.49 1 RON 3.84 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri