Doi bărbați au murit după ce mașina lor a fost lovită și târâtă 150 de metri de un tren în Iași
752
Doi bărbați și-au pierdut viața, miercuri, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren cu peste 350 de pasageri, la o trecere la nivel cu calea ferată din județul Iași.
Accidentul s-a produs la o trecere la nivel cu calea ferată, când o mașină a fost izbita de un tren în care se aflau peste 350 de călători. Impactul a fost extrem de puternic. Autoturismul a fost târât aproximativ 150 de metri de locomotivă. Două persoane din mașină și-au pierdut viața, în timp ce niciunul dintre pasagerii trenului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, potrivit informațiilor furnizate de ISU Iași.
„În data de 22 iulie 2026, în urma unui apel primit în Dispeceratul Integrat ISU - SMURD - SAJ Iaşi, a fost anunţată producerea unui accident feroviar la trecerea la nivel cu calea ferată din zona pasajului Prigoreni, comuna Ion Neculce, în care au fost implicate un tren de călători şi un autoturism”, se arată într-un comunicat al ISU Iaşi.
Trenul implicat este IR 1763, care circula pe ruta Iaşi - Timişoara Nord. În garnitură se aflau aproximativ 350 de pasageri. Niciunul nu a solicitat îngrijiri medicale. Numeroase echipaje de intervenţie au fost trimise la fața locului, iar la sosirea acestora s-a constatat că autoturismul fusese împins aproape 150 de metri de locomotiva trenului.
„În autoturism au fost identificate două victime încarcerate şi inconştiente. Pompierii au acţionat pentru extragerea acestora dintre fiarele contorsionate ale autoturismului. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, a fost declarat decesul ambelor persoane”, se mai arată în comunicat.
Victimele sunt un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, șoferul autoturismului, şi un pasager, tot bărbat, de circa 45 de ani.
Cercetările sunt efectuate de instituțiile abilitate, pentru stabilirea cauzelor şi a împrejurărilor exacte în care s-a produs acest grav accident feroviar.
21.10.2026
21:16
21.10.2026
20:47
21.10.2026
20:43
21.10.2026
19:33
21.10.2026
18:57
21.10.2026
18:44
21.10.2026
18:35
21.10.2026
18:25
21.10.2026
17:59
21.10.2026
17:03
21.10.2026
21:16
21.10.2026
20:47
21.10.2026
20:43
21.10.2026
19:33
21.10.2026
18:57
21.10.2026
18:44
21.10.2026
18:35
21.10.2026
18:25
21.10.2026
17:59
21.10.2026
17:03
21.10.2026
16:45
21.10.2026
16:38
21.10.2026
15:48
21.10.2026
15:47
21.10.2026
15:44
21.10.2026
15:12
21.10.2026
15:12
21.10.2026
14:49
21.10.2026
14:40
21.10.2026
14:36
21.10.2026
14:34
21.10.2026
14:02
21.10.2026
14:00
21.10.2026
13:54
21.10.2026
13:39
21.10.2026
13:38
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia















