21:33:18 28.03.2024
Stiri

Dodon îi pregătește pe diplomații străini pentru alegeri ANTICIPATE în R. Moldova: „Este foarte mică probabilitatea ca să se producă o alianță”

Politică 25.01.2019 09:45 Vizualizări1541 Autor: Ziarul National
Dodon îi pregătește pe diplomații străini pentru alegeri ANTICIPATE în R. Moldova: „Este foarte mică probabilitatea ca să se producă o alianță”


Președintele Igor Dodon vorbește despre „posibilitatea organizării, tot în acest an, a unor alegeri anticipate”, ca eventual scenariu al campaniei parlamentare, al cărei start oficial a fost dat astăzi.

La o recepție oferită ieri-seară corpului diplomatic acreditat la Chișinău „cu ocazia sărbătorilor de iarnă”, Igor Dodon le-a spus ambasadorilor că, după alegeri, „e foarte mică probabilitatea să se producă o alianță între oricare dintre formațiunile care vor accede în Parlament”.

„Am spus diplomaților că mi-aș dori ca alegerile parlamentare să ducă la formarea unei majorități guvernamentale unitare și solide, care să constituie un guvern complet nou, mult mai orientat social și mai responsabil. Acest lucru ar oferi posibilitatea lansării unor relații internaționale echilibrate atât cu Vestul, cât și cu Estul, păstrând ferm statutul de neutralitate. Totodată, ar permite revenirea Republicii Moldova în albia firească a implementării reformelor calitative, atât de necesare impulsionării dezvoltării socio-economice a țării”, a raportat Dodon pe Facebook.

Deși a repetat că este „obligat moral și politic” să-și asume rolul de „arbitru politic și mediator în eventualitatea oricăror scenarii postelectorale, implicit în cazul în care lucrurile vor evolua spre alegeri parlamentare anticipate”, Dodon și-a anunțat anterior deschis „susținerea morală și politică” pentru socialiști în actuala campanie electorală.

Mai mult, „arbitrul politic” a anunțat tot ieri la o emisiune că din luna februarie începe să meargă prin raioanele R. Moldova, exact în plină campanie electorală.

„Planific să mă întâlnesc cu cetățenii pentru a discuta situația din țară, cum văd eu viitorul Moldovei, cum trebuie să construim politica externă etc. Până la finele lunii martie, preconizez să ajung în fiecare raion al țării”, a anunțat Dodon.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md