Dodon, CRITICAT pentru „NUNTA” pe care a organizat-o cu mai mulți interpreți pe timp de pandemie: Vicepreședintele Parlamentului cere ca șeful statului să fie amendat. „Ultima săptămână a fost NEAGRĂ după numărul de infectări”
5420
Igor Dodon în capul mesei pe fundalul unui covor popular pus pe perete, îmbrăcat într-un tricou pe care era scris „Iubesc Moldova”, tot el punând pâinea la cuptor, cu paharul în mână, râzând și glumind cu mai mulți artiști din R. Moldova.
Așa și-a petrecut ziua de luni șeful statului, în cadrul unei petreceri cu interpreți și compozitori organizată la o pensiune din R. Moldova.
„Astăzi am avut plăcerea să mă întâlnesc cu mai mulți interpreți autohtoni care, în cadrul Campaniei Naționale „Iubesc Moldova”, au susținut inițiativa mea de a lansa, cu prilejul a 29 de ani de Independență a Republicii Moldova, o serie de produse televizate, menite să promoveze valorile noastre culturale, dragostea față de neam și de țară, frumusețea plaiului natal. Întâlnirea a avut loc la Pensiunea Butuceni – locul unde se contopesc istoria, cultura și tradițiile moldovenești. În acest context, le-am mulțumit artiștilor și oamenilor de cultură, implicați în acest proiect, pentru faptul că au reușit să ne amintească cât de pitorești sunt peisajele Moldovei, cât de ospitalieri și valoroși sunt oamenii noștri”, a scris Igor Dodon pe Facebook, publicând mai multe poze de la evenimentul la care circa 30 de oameni chefuiau pe timp de pandemie fără să poarte măști sau să respecte distanța socială.
Acest festin a fost taxat dur de către internauți, dar și de către vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, care a amintit că, în ultima săptămână, R. Moldova a înregistrat cele mai multe cazuri de infectări cu COVID-19 de la debutul pandemiei.
„Ieri a decedat de COVID o tânără polițistă, mamă a trei copii. Ultima săptămâna a fost neagră pentru toată republica după numărul de infectări. În jumătate de lună am ajuns de la 6 500 la peste 9 000 de cazuri active. Deja suntem un „campion" stabil de infecție în Europa, raportat la numărul populației. Vinerea trecută am auzit cifrele statistice enunțate de Ministerul Sănătății potrivit cărora în urma câtorva ceremonii în diferite regiuni ale țării s-au infectat zeci de oameni. Dar iată că avem încă o „contribuție" semnificativă a președintelui în procesul agravării situației epidemiologice. Acest „oleacă doctor" de dragul campaniei electorale a depășit deja toate liniile roșii, sfidând toate eforturile medicilor noștri în combaterea pandemiei”, a punctat parlamentarul.
Vicepreședintele Parlamentului cere reacții publice vizavi de „această acțiune iresponsabilă a lui Dodon” de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Agenția Națională pentru Sănătate Publică, dar și amendă de la Poliție.
„Cer ca poliția să amendeze imediat șeful statului în conformitate cu prevederile Codului Administrativ pentru încălcarea demonstrativă a normelor antiepidemiologice. În caz contrar, autoritățile abilitate nu vor avea dreptul moral să ceară respectarea regulilor sanitare de la populația țării și vor purta principala răspundere pentru extinderea pandemiei în Moldova și pentru decesele oamenilor”, a încheiat Alexandru Slusari.
22.08.2026
01:40
22.08.2026
01:16
22.08.2026
01:09
22.08.2026
00:25
21.08.2026
23:40
21.08.2026
23:29
21.08.2026
22:03
21.08.2026
19:57
21.08.2026
19:11
21.08.2026
18:24
22.08.2026
01:40
22.08.2026
01:16
22.08.2026
01:09
22.08.2026
00:25
21.08.2026
23:40
21.08.2026
23:29
21.08.2026
22:03
21.08.2026
19:57
21.08.2026
19:11
21.08.2026
18:24
21.08.2026
17:59
21.08.2026
17:53
21.08.2026
17:44
21.08.2026
17:17
21.08.2026
17:00
21.08.2026
16:39
21.08.2026
16:37
21.08.2026
16:29
21.08.2026
16:01
21.08.2026
15:58
21.08.2026
15:33
21.08.2026
15:19
21.08.2026
14:51
21.08.2026
14:49
21.08.2026
14:40
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
Mihai Popșoi discută cu noul șef al Oficiului Consiliului Europei la Chișinău despre reforme democratice și parcursul european al Republicii Moldova
















