Dodon amenință din nou cu PROTESTE, după ce în luna octombrie a adunat doar câteva sute de oameni în fața Parlamentului
4035
zdg.md Socialistul Igor Dodon susține că în primăvară ar putea avea loc proteste masive împotriva guvernării, deoarece tensiunea în societate ar fi în continuă creștere. Protestele ar trebui să fie civice, apolitice, pentru a revendica cerințe ce țin de îmbunătățirea situației cetățenilor, a declarat ieri Dodon, în cadrul unei emisiuni televizate.
„Oamenii văd tot și le vor da aprecierea la momentul potrivit. Cred că nu vor putea evita protestele masive în primăvară. Le vor organiza partidele sau vor ieși oamenii singuri, vom vedea. Oamenii singuri trebuie să iasă. Dacă vor avea nevoie de ajutor, ei vor fi ajutați. Dar protestele sunt inevitabile, pentru că presiunea și tensiunea în societate va crește în următoarele luni”, a declarat Dodon.
De menționat că și fostul lider al Platformei „DA”, Andrei Năstase, a sugerat că protestele împotriva actualei guvernări sunt inevitabile.
Socialiștii au mai anunțat un protest masiv pe 10 octombrie curent, însă în fața Parlamentului au venit doar câteva sute de susținători, inclusiv Igor Dodon și Vladimir Voronin.
15.10.2026
19:32
15.10.2026
18:45
15.10.2026
18:44
15.10.2026
18:32
15.10.2026
18:11
15.10.2026
17:54
15.10.2026
17:27
15.10.2026
17:21
15.10.2026
16:59
15.10.2026
16:37
15.10.2026
18:45
15.10.2026
18:44
15.10.2026
18:32
15.10.2026
18:11
15.10.2026
17:54
15.10.2026
17:53
15.10.2026
17:27
15.10.2026
17:21
15.10.2026
16:59
15.10.2026
16:37
15.10.2026
16:18
15.10.2026
15:54
15.10.2026
15:47
15.10.2026
15:42
15.10.2026
15:37
15.10.2026
15:23
15.10.2026
15:18
15.10.2026
15:16
15.10.2026
14:44
15.10.2026
14:25
15.10.2026
14:10
15.10.2026
13:25
15.10.2026
12:51
15.10.2026
12:45
15.10.2026
12:30
15.10.2026
12:28
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Maia Sandu, în marja Moldova Security Forum: „Unirea ne-ar aduce mai multă securitate”. Când și în ce condiții devine UNIREA opțiunea principală pentru Chișinău















