Discuție Iohannis-Sandu: România va trimite la Chișinău 10 milioane de euro în perioada imediat următoare
2409
Președintele României, Klaus Iohannis, a avut, vineri, o convorbire telefonică cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, context în care au fost discutate și analizate evoluțiile actuale privind situația de securitate din regiune și implicațiile multidimensionale ale conflictului din Ucraina asupra Republicii Moldova și la nivel regional, a informat Administrația Prezidențială de la București, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, președintele Klaus Iohannis a reiterat solidaritatea deplină a țării noastre cu Republica Moldova, analizând împreună cu omologul său noi opțiuni concrete de sprijin pe care România îl poate oferi, în continuare, în această criză, pe toate palierele.
În acest context, Klaus Iohannis a informat cu privire la faptul că a semnat joi decretul privind promulgarea legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Chișinău, la 11 februarie 2022.
De asemenea, liderul de la București a dat asigurări că sprijinul financiar direct în valoare de 10 milioane de euro către Republica Moldova, anunțat de România cu ocazia Conferinței privind Platforma de sprijin pentru Republica Moldova, organizată la 5 aprilie la Berlin și co-prezidată de România, Germania și Franța, va fi operaționalizat în perioada imediat următoare.
Au fost abordate și evoluțiile recente înregistrate în regiunea separatistă transnistreană, președintele Iohannis reiterând poziția țării noastre privind susținerea deplină pentru apelul la calm și responsabilitate al președintelui Maia Sandu.
„Cei doi șefi de stat au condamnat, totodată, orice provocări și tentative de a atrage Republica Moldova în acțiuni care pot pune în pericol pacea și securitatea Republicii Moldova", arată sursa citată.
Klaus Iohannis a reiterat sprijinul ferm al României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și angajamentul țării noastre de a sprijini în mod activ și concret acest proces, inclusiv prin asistența acordată în această perioadă pentru completarea părții a doua a chestionarului transmis Republicii Moldova de către Comisia Europeană în vederea fundamentării Opiniei pentru acordarea statutului de candidat pentru aderarea la UE.
La rândul său, președinta Maia Sandu a exprimat apreciere și mulțumiri pentru măsurile de sprijin oferite de România, în special în acest context dificil.
25.09.2026
01:38
25.09.2026
01:37
25.09.2026
01:01
25.09.2026
00:33
25.09.2026
00:02
25.09.2026
00:00
24.09.2026
23:28
24.09.2026
21:29
24.09.2026
20:53
24.09.2026
20:39
25.09.2026
01:38
25.09.2026
01:37
25.09.2026
01:01
25.09.2026
00:33
25.09.2026
00:02
25.09.2026
00:00
24.09.2026
23:28
24.09.2026
21:29
24.09.2026
20:53
24.09.2026
20:39
24.09.2026
20:37
24.09.2026
20:36
24.09.2026
20:31
24.09.2026
20:00
24.09.2026
19:47
24.09.2026
19:12
24.09.2026
18:49
24.09.2026
18:42
24.09.2026
18:17
24.09.2026
18:10
24.09.2026
17:38
24.09.2026
17:33
24.09.2026
17:31
24.09.2026
17:20
24.09.2026
17:20
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață
















