Dezvăluiri incredibile despre TRUCAREA meciurilor în Divizia Națională. Într-un meci „trântit” a jucat și fiul secretarului general al FMF. Un alt fiu al șefului de la FMF a stat pe banca tehnică
2758
Patru foști jucători de la echipa Codru Lozova au descris cu lux de amănunte cum aveau loc înțelegerile pentru trucarea unor meciuri din Divizia Națională, în contextul investigațiilor desfășurate de Centrul Național Anticorupție (CNA) și Europol. Jurnal TV susține că, sub protecția anonimatului, cei patru fotbaliști au dezvăluit echipele implicate în trucarea meciurilor, cine număra banii și cum erau împărțiți aceștia.
Potrivit sursei citate, unul dintre meciurile trucate ar fi avut loc pe 6 octombrie 2019. Echipa „Sfântul Gheorghe” o învinge, în deplasare, cu 4-0, pe „Codru Lozova”, în etapa 24 a Diviziei Naționale. Golurile au fost marcate câte două în fiecare repriză. Datorită acestei victorii, cu patru etape înainte de finalul campionatului, „Sf. Gheorghe”, care era pe locul doi, și-a asigurat, în premieră, calificarea în Cupele Europene și, implicit a câștigat premiul în valoare de peste jumătate de milion de euro din partea UEFA. Codru nu mai avea nimic de pierdut. Lozovenii, care se aflau pe ultimul loc în clasament, mult în spatele „Zimbru”-lui, se pregăteau deja pentru meciul de baraj din noiembrie. Totuși, unii dintre ei recunosc că au contribuit la această calificare, câștigând, pe parcurs, și niște bani la casele de pariuri.
De remarcat că echipa „Sf. Gheorghe” este antrenată de Serghei Cebotari, fiul secretarului general al FMF, Nicolae Cebotari. Totodată, în acest meci la care face referire Jurnal TV, a jucat pentru „Sf. Gheorghe” un alt fiu al secretarului general FMF, portarul Nicolae Cebotari jr.
Fost jucător la Codru Lozova: „După încălzire, când intram în vestiar să îmbrăcăm tricourile de meci, intrau antrenorii și spuneau că ținem mingea, nu marcăm, nu scăpăm, peste ceva timp, când vor fi indicații, trebuie să scăpăm două goluri în prima repriză”.
29 octombrie 2019. În aceeași lună, „Codru Lozova” o întâlnește în sferturile de finală ale Cupei Moldovei pe „Speranța”. După un 2-2 în tur, lozovenii aveau șanse mari să obțină biletul spre semifinale și, astfel, să se reabiliteze în fața suporterilor după un campionat în care nu au câștigat măcar o dată. Au pierdut însă 5-0, patru goluri fiind marcate în prima repriză după mai multe gafe în defensivă. Fotbaliștii susțin că și soarta acestui meci a fost decisă în subteran.
Fost jucător la Codru Lozova: „Trebuia să intrăm într-o doime. Ne gândeam că venim să facem meci, dar înainte de meci ne-au spus că nu am venit să ne duelăm, am venit să facem bani. – Cum v-au spus exact? – Rămâneau doar cei 11 oameni, după asta venea o persoană din staff-ul tehnic și spunea ce trebuie să facem, care va fi semnalul, cum va fi, în ce minut va fi. Începea să strige la un jucător ceva de genul „ce faci?” și atunci toți înțelegeau că asta e semnul".
Banii pentru partidele aranjate erau achitați în plicuri la antrenamente.
Fost jucător la Codru Lozova: „Ne dădeau în jur de 300 - 350 de euro. Era un cabinet la antrenamente acolo și ne chema pe fiecare și ne dădeau banii, cineva din staff-ul tehnic sau administratorul. Învingătorul lua o primă, dacă nu greșesc, de cinci mii de euro. Atunci ei au declarat că ne dau aceste două salarii și ne dă și prima care trebuia să fie pentru câștig. Adică noi vom pierde, dar primă oricum ne dau".
Potrivit fotbaliștilor, în unele partide trucarea avea loc doar din partea echipei „Codru”, adversara nefiind la curent. Așa a fost în meciul din Cupă cu „Speranța”, spun sportivii. Partida cu „Sfântul Gheorghe” a fost modelată, însă, în comun.
Fost jucător la Codru Lozova: „În meciul cu „Sf. Gheorghe” băieții știau de trucaj. În meciul cu „Speranța” ni s-a spus că ei nu cunosc despre trucajul acestui meci și noi trebuie să ne ținem 20 de minute, pentru ca coeficientul să se mărească și ei să scoată o sumă mai mare".
Fost jucător la Codru Lozova: „La meciul cu „Sf. Gheorghe”, cei de la „Sf. Gheorghe” mergeau după minge ca să o introducă mai repede în teren. Ei șutau și tot ei mergeau după minge. Asta deja e de râs. Ei câștigau, dar tot se grăbeau să mai marcheze, ca să nu treacă timpul”.
Un alt fotbalist, care a evoluat la „Codru”, susține că un astfel de aranjament cu „Sfântul Gheorghe” a avut loc și mai înainte, chiar în prima confruntare dintre cele două echipe din sezonul trecut. Potrivit fotbalistului, în spatele schemei ar sta Petru Ojog, președintele-jucător al formației din raionul Ialoveni. La începutul lunii decembrie, în dosarul meciurilor trucate, Ojog a fost anunțat în căutare urmare a perchezițiilor efectuate de Centrul Național Anticorupție.
Fost jucător la Codru Lozova: „Înainte să intrăm pe teren, echipa adversă ne întreba în tunel, dacă totul e ok. Noi logic spuneam că totul e ok. Nu înțelegeam. După aceasta, în timpul meciului se apropiau de noi împarte, și ne întrebau ce facem și de ce nu respectăm planul? - Cine era echipa adversă? – „Sfântul Gheorghe”. Atunci la „Sfântul Gheorghe”, Petru Ojog la fel v-a întrebat de ce nu jucați conform planului? – Da. El pe mine primul m-a întrebat de la tuneluri, m-a întrebat dacă totul este ok."
La rândul său, președintele echipei din Suruceni a declarat pentru Jurnal TV că informația este „denaturată”, iar ceilalți reprezentanți ai clubului au refuzat să vină cu o reacție. De partea cealaltă, antrenorul de atunci al verzilor, Valeriu Andronic, a spus la telefon că nu știe despre ce este vorba.
VALERIU ANDRONIC, fostul antrenor Codru Lozova: „Pentru prima data aud așa ceva. Dacă ei cunosc asta, înseamnă că ei s-au ocupat cu nebunii. Eu sunt categoric împotrivă la așa ceva”.
Amintim că unsprezece persoane, care activează în domeniul fotbalului, sunt cercetate penal de către CNA şi procurori în cadrul unei cauze pornite pe faptul manipulării evenimentelor sportive. Potrivit ofițerilor CNA și Europol, din 2017 până în prezent, mai mulți antrenori, agenți ai sportivilor, proprietari de cluburi sportive și persoane din conducerea FMF ar fi influențat jucătorii cluburilor sportive să acționeze de o manieră viciată pentru a obține scorurile agreate cu persoane interesate. În patru luni, din iulie până acum, au fost trucate peste 20 de meciuri, iar cei implicați au ridicat un profit de peste 600 de mii de euro. FMF susține că din 2018 și până în prezent au fost înregistrate 40 de sesizări privind trucarea meciurilor.
Investigația integrală o găsiți AICI.
25.05.2026
09:17
63
Circa 1.500 de elevi de clasa a IX-a și a XII-a susțin azi etapa a II-a a testării competențelor digitale la nivel național
25.05.2026
08:34
218
Horoscopul zilei 25.05.2026
24.05.2026
18:50
681
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
24.05.2026
16:20
709
Mii de absolvenți de liceu, îndemnați la Chișinău Arena să aleagă studiile în Moldova și cariera pedagogică
24.05.2026
14:10
836
Clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume în 2026: Singapore domină topul, iar România și Bulgaria depășesc Statele Unite în libertatea de călătorie
24.05.2026
08:12
751
Horoscopul zilei 24.05.2026
1042
Africa CDC anunță risc de extindere a epidemiei de Ebola în 10 țări africane
23.05.2026
21:08
903
Vremea de duminică, 24 mai 2026, în Republica Moldova: cer mai liniștit, fără ploi
23.05.2026
20:53
1113
Simona Halep și Juan Martín del Potro, alături de premierul Munteanu la inaugurarea Centrului Național de Tenis din Chișinău
23.05.2026
17:53
1425
Procurorul general Machidon, despre scandalul celor 75.000 de euro găsiți în beciul casei părinților decedați: „Se încearcă lovirea în Procuratură, dar voi face totul ca instituția să capete respectul societății”
25.05.2026
08:34
38
Horoscopul zilei 25.05.2026
24.05.2026
18:50
653
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
24.05.2026
16:20
690
Mii de absolvenți de liceu, îndemnați la Chișinău Arena să aleagă studiile în Moldova și cariera pedagogică
24.05.2026
14:10
810
Clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume în 2026: Singapore domină topul, iar România și Bulgaria depășesc Statele Unite în libertatea de călătorie
24.05.2026
08:12
735
Horoscopul zilei 24.05.2026
1030
Africa CDC anunță risc de extindere a epidemiei de Ebola în 10 țări africane
23.05.2026
21:08
892
Vremea de duminică, 24 mai 2026, în Republica Moldova: cer mai liniștit, fără ploi
23.05.2026
20:53
1099
Simona Halep și Juan Martín del Potro, alături de premierul Munteanu la inaugurarea Centrului Național de Tenis din Chișinău
23.05.2026
17:53
1405
Procurorul general Machidon, despre scandalul celor 75.000 de euro găsiți în beciul casei părinților decedați: „Se încearcă lovirea în Procuratură, dar voi face totul ca instituția să capete respectul societății”
23.05.2026
16:00
1038
Experți din patru țări, reuniți la Chișinău pentru a discuta cum poate educația transforma școala și viitorul copiilor
23.05.2026
15:27
1037
Premierul Munteanu, în satele devastate de viituri din Călărași: o victimă, pagube mari și promisiuni de sprijin pentru localnici
23.05.2026
15:12
886
70 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană interdisciplinară la Științe
23.05.2026
14:27
909
134 de tineri pasionați de finanțe concurează la Olimpiada Republicană la Economie de la ASEM
23.05.2026
11:07
1040
Startupul berlinez Peec AI sparge pragul de 10 milioane $ ARR și devine exemplu al noului val de creștere axat pe venituri în tech european
23.05.2026
08:30
943
Horoscopul zilei 23.05.2026
23.05.2026
07:59
1540
ULTIMA ORĂ // Misiune contracronometru în raionul Călărași: Mașini luate de ape și o persoană dispărută. Bilanțul inundațiilor din 22 mai
22.05.2026
20:48
1030
Vremea în Republica Moldova pentru sâmbătă, 23 mai 2026: mai răcoroasă, cu averse locale
1148
MSD îl numește pe Conor Dempsey director general pentru România și Republica Moldova, cu mandat de a consolida rolul companiei în oncologie, vaccinuri și prevenție HPV
1269
Alexandru Rogobete cere partidelor să formeze rapid un nou Guvern pentru a opri pierderile provocate de criza politică
1195
Misiune pentru identificarea hantavirusului în Ţara de Foc: 150 de rozătoare capturate, dar fără principalul vector al tulpinii Anzi
1224
Maia Sandu intensifică discuțiile cu liderii europeni pentru accelerarea negocierilor de aderare la UE
22.05.2026
16:28
1000
Modernizarea universităților din Republica Moldova, în centrul dezbaterilor la Săptămâna Educației
22.05.2026
14:41
1252
REFORMA APL // Peste 600 de localități din R. Moldova au votat pentru unirea primăriilor. Guvernul pune la bătaie zeci de milioane de lei pentru comunitățile amalgamate
22.05.2026
14:39
1196
Osmochescu discută cu autoritățile de concurență din Moldova și România pașii de aliniere la regulile UE și integrarea în piața europeană
1230
Ebola se extinde în Congo și Uganda, dar INSP menține riscul de infectare în Europa la un nivel foarte scăzut
22.05.2026
13:21
1034
Cod galben de instabilitate atmosferică, 22.05.2026, orele 14-23
Horoscopul zilei 25.05.2026
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
Mii de absolvenți de liceu, îndemnați la Chișinău Arena să aleagă studiile în Moldova și cariera pedagogică
Clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume în 2026: Singapore domină topul, iar România și Bulgaria depășesc Statele Unite în libertatea de călătorie
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














