Deținuții cu experiență MILITARĂ din Ucraina se alătură LUPTEI împotriva Rusiei: „Nu a fost o decizie uşoară. Oricine se poate alătura luptei împotriva OCUPANȚILOR”
1241
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a decis luni să elibereze deţinuţii cu experienţă militară pentru ca aceştia să se alăture luptei împotriva forţelor ruse care au lansat în urmă cu cinci zile o ofensivă împotriva Ucrainei.
„Oricine se poate alătura luptei împotriva ocupanţilor trebuie să o facă. Nu a fost o decizie uşoară, din punct de vedere moral, dar este utilă din punctul de vedere al protecţiei noastre. În conformitate cu legea marţială, participanţii la ostilităţi, ucraineni cu experienţă reală de luptă vor fi eliberaţi din închisori şi-şi vor putea ispăşi pedepsele în locurile cele mai periculoase ale războiului. Cheia acum stă în apărare", şi-a justificat decizia Zelenski, notează EFE, citată de Agerpres.
Într-o nouă înregistrare video, difuzată cu puţin înaintea începerii negocierilor ruso-ucrainene de la frontiera cu Belarus, Zelenski a declarat: "Când mi-am anunţat candidatura, am spus că fiecare dintre noi este preşedinte. Pentru că toţi suntem răspunzători de statul nostru. De frumoasa noastră Ucraină. Şi acum fiecare dintre noi s-a transformat într-un luptător".
30.08.2026
14:55
30.08.2026
14:17
30.08.2026
14:13
30.08.2026
14:10
30.08.2026
13:44
30.08.2026
13:14
30.08.2026
12:47
30.08.2026
12:40
30.08.2026
12:38
30.08.2026
12:17
30.08.2026
14:17
30.08.2026
14:13
30.08.2026
14:10
30.08.2026
13:44
30.08.2026
13:14
30.08.2026
12:47
30.08.2026
12:40
30.08.2026
12:38
30.08.2026
12:17
30.08.2026
12:02
30.08.2026
11:42
30.08.2026
09:58
30.08.2026
09:55
30.08.2026
09:48
30.08.2026
09:37
30.08.2026
09:36
30.08.2026
09:21
30.08.2026
03:06
30.08.2026
01:20
30.08.2026
00:00
29.08.2026
23:43
29.08.2026
23:21
29.08.2026
23:17
29.08.2026
21:53
29.08.2026
21:50
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Horoscopul zilei 23.08.2026
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
















