Deputaţii Partidului „Şor” vor fi prezenţi astăzi in Parlament: „Îndeamnăm toți colegii, în special pe cei din majoritatea parlamentară, să dea dovadă de responsabilitate"
1639
Fracțiunea parlamentară a Partidului „Șor” califică drept „criminal" comportamentul majorității PSRM-PD, care blochează activitatea Legislativului, într-o situație critică pentru R. Moldova.
Potrivit Partidului „Şor", în timp ce mii de medici stau zilnic pe baricade, deputații PSRM-PD s-au „autoizolat” acasă și așteaptă să treacă pandemia.
„În aceste condiții, fracțiunea Partidului „Șor” cheamă toți deputații să revină de urgență la ședințele parlamentare la care să fie discutate și identificate soluții pentru cele mai grave probleme cu care se confruntă R. Moldova: situația pandemică, criza economică, măsuri pentru susținerea economiei și a cetățenilor și multe alte subiecte care nu suportă amânare", se arată într-un cumunicat de presă al formaţiunii.
Astfel, deputaţii Partidului „Șor” anunță că se vor prezenta vineri, 5 iunie, în sala de plen a Legislativului și îndeamnă toți colegii, în special pe cei din majoritatea parlamentară, "să dea dovadă de responsabilitate" şi să vină în Parlament.
Anterior, şi PAS şi Platforma „DA" au solicitat întrunirea Parlamentului, deoarece e necesar de votat, de urgenţă, mai multe proiecte, inclusiv unele condiţionalităţi din partea UE, care ar debloca 30 de milioane de euro din asistenţa macrofinanciară de 100 de milioane de euro. În primul rând e vorba de proiectul de lege privind ONG-urile.
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
16.10.2026
18:02
16.10.2026
17:34
16.10.2026
17:28
16.10.2026
17:19
16.10.2026
16:48
16.10.2026
16:35
16.10.2026
16:27
16.10.2026
16:06
16.10.2026
15:58
16.10.2026
15:17
16.10.2026
14:31
16.10.2026
14:18
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















