Deputat: România ar putea acorda facilități pentru basarabenii supuși persecuțiilor politice de către regimul sovietic, inclusiv celor care au fost deportați
2306
Camera Deputaților din Parlamentul României va dezbate, săptămâna viitoare, o inițiativă legislativă privind completarea şi modificarea Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, precum şi celor deportate în străinătate, care să-i vizeze și pe cetățenii români rămași pe teritoriul ocupat al Basarabiei începând cu 1940 și care au fost supuși persecuțiilor politice de către regimul stalinist.
Anunțul a fost făcut astăzi de către deputatul Constantin Codreanu, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din Parlamentul de la București, în ziua când se împlinesc 79 de ani de la primul val al deportărilor din Basarabia și nordul Bucovinei, iar la Chișinău s-au depus flori la piatra comemorativă de la Gară.
Codreanu amintește că în această „zi neagră a istoriei noastre” au fost ridicate de la casele lor 29 839 de persoane, dintre care 5 479 au fost arestate şi 24 360 au fost deportate.
„Persoanele deportate au fost transportate cu vagoanele în Siberia şi Kazahstan, operaţiune pentru care au fost repartizate 1 315 vagoane de vite în Basarabia şi 340 în Cernăuţi. Potrivit datelor de arhivă, operaţiunea de ridicare a lor de acasă a durat câteva ore, de la 2 noaptea până dimineaţă. Din totalul de 29 839 de persoane, doar din R.S.S.Moldovenească au fost ridicate 18 392 de persoane, din care 4 507 capi de familie arestaţi (4 342 din considerente politice şi 165 cu dosare penale) şi 13 885 de persoane deportate. Din R.S.S.Moldovenească se aflau în spaţiul de deportare sovietic, în octombrie 1941, 22 648 de persoane, din care circa 9 954 în coloniile din R.S.S.Kazahă. Deportaţii au fost duşi până în Komi, până spre Cercul Polar, în regiunile Omsk, Novosibirsk, Kransnoiarsk. În Kazahstan, deportaţii români au fost repartizaţi în regiunea Aktiubinsk (6 195 de suflete), în Kzâl-Orda, mai spre sud (circa 1 100 de persoane) şi în Kazahstanul de sud, la graniţa cu Uzbekistan (2 735 de persoane). Mulți dintre cei deportați au murit pe drum de foame, sete sau din cauza bolilor, alții au fost împușcați când încercau să evadeze. Cadavrele erau abandonate în câmp deschis”, susține deputatul.
Constantin Codreanu a adăugat că, după valul de deportări din 1941 au urmat cele din 1949 şi 1951, în urma cărora au avut de suferit alte circa 40 de mii de persoane.
„Ca urmaș al unor persoane care au fost direct vizate de atrocitățile respective, încă mai sper că vom reuși, la un moment dat, să vorbim de la tribune internaționale despre acest genocid împotriva poporului român. Încă mai ducem lipsă de oameni de stat pentru care noțiunile de „neam, demnitate și Patrie” să nu rămână doar niște undițe de pescuit voturi. Dincolo de lacrimi și suspine mioritice, trebuie să fim mult mai vocali vorbind despre tragediile noastre. Prea am stat cu capul plecat în fața altora în condițiile în care unii de la Moscova și alții de la Berlin încă nu și-au cerut iertare pentru decimarea noastră ca națiune și ca Țară în secolul XX”, a încheiat deputatul român originar din Basarabia.
24.04.2026
14:19
1
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu președintele CESE despre sprijinul pentru parcursul european al Moldovei
24.04.2026
13:59
77
Parlamentul aprobă încetarea stării de urgență în energie din 25 aprilie 2026 și instituirea stării de alertă pentru încă 60 de zile
190
IGP instruiește polițiști, vameși și polițiști de frontieră pentru controlul mărfurilor cu dublă utilizare
24.04.2026
12:00
305
Plan național pentru reducerea riscului seismic și dezvoltare urbană durabilă, discutat de MIDR cu experți internaționali
24.04.2026
11:48
446
ULTIMA ORĂ // Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre criza energetică din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
24.04.2026
11:28
370
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
24.04.2026
09:56
385
Cinci locuitori din Dondușeni, condamnați pentru corupere electorală la referendumul din 2024, după ce au mituit alegătorii cu pachete alimentare pentru votul „NU”
24.04.2026
09:44
384
Tinerii, atrași de primul Târg al Locurilor de Muncă în energie organizat de Ministerul Energiei la Expoziția Moldenergy
24.04.2026
09:27
444
OCDE și Guvernul de la Chișinău validează analiza „Competitiveness Outlook 2026” pentru a impulsiona competitivitatea și integrarea europeană a Republicii Moldova
24.04.2026
07:55
521
Horoscopul zilei 24.04.2026
24.04.2026
06:53
729
Un expert în construcții explică problemele ascunse ale blocurilor noi. Greșeli pe care să NU le faci
306
Norvegia pregătește legea care interzice rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
16
IGP instruiește polițiști, vameși și polițiști de frontieră pentru controlul mărfurilor cu dublă utilizare
24.04.2026
12:00
284
Plan național pentru reducerea riscului seismic și dezvoltare urbană durabilă, discutat de MIDR cu experți internaționali
24.04.2026
11:48
429
ULTIMA ORĂ // Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre criza energetică din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
24.04.2026
11:28
349
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
24.04.2026
09:56
372
Cinci locuitori din Dondușeni, condamnați pentru corupere electorală la referendumul din 2024, după ce au mituit alegătorii cu pachete alimentare pentru votul „NU”
24.04.2026
09:44
371
Tinerii, atrași de primul Târg al Locurilor de Muncă în energie organizat de Ministerul Energiei la Expoziția Moldenergy
24.04.2026
09:27
429
OCDE și Guvernul de la Chișinău validează analiza „Competitiveness Outlook 2026” pentru a impulsiona competitivitatea și integrarea europeană a Republicii Moldova
24.04.2026
07:55
508
Horoscopul zilei 24.04.2026
24.04.2026
06:53
716
Un expert în construcții explică problemele ascunse ale blocurilor noi. Greșeli pe care să NU le faci
23.04.2026
23:55
554
Șeful propus de Trump pentru agenția americană de securitate cibernetică CISA își retrage candidatura, instituția rămâne fără conducere permanentă
23.04.2026
23:40
635
Moldova și Regatul Unit întăresc cooperarea economică și strategică la a 5-a reuniune a Dialogului Strategic de la Londra
23.04.2026
23:04
594
OpenAI lansează GPT-5.5, noul model de inteligență artificială care apropie compania de „superaplicația” AI unificată
23.04.2026
21:47
640
Halterofilul Marin Robu cucerește AURUL european și stabilește un nou record continental
23.04.2026
20:29
650
Vremea în Republica Moldova se răcorește ușor vineri, 24 aprilie 2026
23.04.2026
20:01
602
X renunță la funcția Communities din cauza utilizării reduse și a exploziei de spam, mizând pe group chat și cronologii personalizate
23.04.2026
17:48
624
Greva anunțată la Samsung riscă să agraveze criza globală de cipuri de memorie
23.04.2026
17:44
744
Tesla renunță la pachetul salarial interimar de 29 de miliarde pentru Musk după restabilirea mega-recompensei de 56 de miliarde de dolari
23.04.2026
17:18
751
ULTIMA ORĂ // Proiect de importanță NAȚIONALĂ. În pofida crizei politice, Guvernul României declanșează exproprierile pentru linia electrică Suceava – Bălți
23.04.2026
16:30
693
Criza globală de GPU se adâncește: vânătorii de galaxii cu inteligență artificială sufocă resursele universităților
23.04.2026
15:53
670
Furnizori de supraveghere, prin companii „fantomă”, acuzați că abuzează de accesul la rețelele telecom globale pentru a spiona și localiza utilizatori de telefonie mobilă
23.04.2026
15:10
712
Meta le permite părinților să vadă ce discută adolescenții lor cu Meta AI pe Facebook, Messenger și Instagram
23.04.2026
13:27
773
„Hexagonul Facultăților de Drept” reunește la Chișinău 200 de studenți din Republica Moldova și România
23.04.2026
12:55
744
Reguli noi pentru școlile private: sistem unitar de autorizare, acreditare și certificare a calității
23.04.2026
11:10
904
Bătrân de 84 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea repetată a unei fete de 12 ani
23.04.2026
10:50
833
Cinci școli din Republica Moldova își transformă managementul educațional prin programul „Școala Viitorului”
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40


Inapoi














