Demiterea ministrului ucrainean al Apărării Mîhailo Fedorov inflamează armata și scoate mii de oameni în stradă la Kiev
1057
Ministrul ucrainean al Apărării, Mîhailo Fedorov, destituit recent, l-a criticat joi dur pe comandantul armatei, fapt care l-a determinat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să cheme la "unitate", pe fondul unor semne de fractură în ierarhia militară.
În acelaşi timp, sute de ucraineni s-au adunat la Kiev şi în alte oraşe, protestând faţă de demiterea lui Fedorov, produsă în cadrul unei remanieri a Guvernului dispuse de Volodimir Zelenski.
Mîhailo Fedorov, în vârstă de 35 de ani, este considerat un reformator care a impulsionat introducerea numeroaselor tehnologii noi în armată – inclusiv a dronelor – pentru a compensa penuriile de militari, resurse financiare şi muniţie.
El a confirmat joi că conflictul cu comandantul-şef al armatei, Oleksandr Sîrski, a stat la baza plecării sale din funcţie.
Oleksandr Sîrski, în vârstă de 60 de ani, aflat în post din 2024, este acuzat că promovează o viziune depăşită asupra modului de funcţionare a forţelor armate şi că nu acordă suficientă importanţă vieţii militarilor.
"DIVIZAREA ŢĂRII"
Mîhailo Fedorov, îmbrăcat cu un tricou negru şi având în spate un ecran pe care rulau imagini cu drone, i-a reproşat lui Sîrski, în faţa presei, faptul că i-a "blocat" iniţiativele de modernizare şi adaptare.
"În loc să caute cum să învingă Rusia în mod asimetric – misiunea comandantului-şef –, el a găsit mijlocul prin care să divizeze ţara în care trăim azi", l-a acuzat Fedorov.
El a subliniat totodată că, la începutul invaziei pe scară largă din 2022, l-a ajutat pe Sîrski să "salveze" Ucraina în "multe operaţiuni" importante, respingând primele atacuri masive ale Rusiei.
Ministrul de Interne în exerciţiu, Igor Klîmenko, este vehiculat ca succesor al lui Fedorov, însă nu dispune, deocamdată, de o majoritate clară a voturilor deputaţilor necesare instalării sale în funcţia de ministru al Apărării.
Pe fondul acestor tensiuni, Zelenski a cerut joi menţinerea "unităţii" la vârful comandamentului militar şi şi-a exprimat regretul că cele două tabere – Fedorov şi generalul Sîrski – nu au "găsit-o" şi nu au reuşit să colaboreze eficient.
Demiterea lui Fedorov alimentează îngrijorări cu privire la viitorul trupelor ucrainene, care, în ultimele luni, au reuşit să încetinească puternic înaintarea rusă şi să crească presiunea asupra Moscovei prin multiple atacuri asupra unor ţinte de pe teritoriul Rusiei.
Într-o rară intervenţie publică venită din partea vârfului ierarhiei militare ucrainene, comandantul Forţelor Interarme, Mîhailo Drapatî, a lăudat activitatea lui Fedorov şi a cerut continuarea transformării iniţiate de acesta, "până când reguli corecte şi clare devin norme" în armată.
Contestat, Oleksandr Sîrski şi-a apărat bilanţul şi a cerut "concentrare asupra războiului", mulţumindu-i ministrului demis pentru "munca sa" şi afirmând că obiectivul principal trebuie să rămână frontul.
1.000 DE MANIFESTANŢI LA KIEV
La Kiev, peste 1.000 de persoane s-au adunat joi dimineaţa într-o piaţă centrală a oraşului, fluturând steaguri ucrainene şi europene şi scandând "Ruşine!" şi "Daţi-l înapoi pe Fedorov!".
Potrivit presei ucrainene, manifestaţii de susţinere a ministrului demisionar au avut loc şi în alte mari oraşe: Odesa, Harkov, Dnipro şi Liov, unde aproximativ 100 de oameni au ieşit în stradă pentru a-şi exprima sprijinul.
În ianuarie, seful statului ucrainean îi încredinţase tânărului ministru sarcina de a insufla o nouă energie maşinii de război a Ucrainei şi de a accelera adaptarea la un conflict de lungă durată.
Însă Fedorov "s-a certat cu diverşi generali şi cu diverşi furnizori de drone", a declarat analistul politic Anatoli Oktîsiuk, care apreciază că ministrul a promovat "multe reforme utile care ameninţă anumite interese" consolidate.
Potrivit acestui analist, prin decizia de a-l demite, preşedintele s-a "slăbit singur politic", asumându-şi un risc considerabil în raport cu opinia publică şi cu armata.
"Cred că destituirea sa este un afront adus poporului ucrainan", denunţă la rândul său o antreprenoare din Kiev, Vlada Roman, în vârstă de 30 de ani.
Femeia speră ca această mobilizare civică să ducă, în cele din urmă, la "menţinerea lui Fedorov" în funcţie sau la revenirea sa într-un rol cheie în structurile de apărare.
TEMERI PE FRONT
Un militar ucrainean aflat pe front a declarat, sub protecţia anonimatului, că nu înţelege motivele acestei plecări şi că nu a observat deficienţe ale lui Fedorov care să justifice o astfel de măsură.
Ca mulţi alţi combatanţi, el îi mulţumeşte fostului ministru pentru limitarea considerabilă a utilizării de către armata rusă a terminalelor Starlink, devenite un mijloc de comunicare esenţial pe linia frontului.
Militarul se teme că această nouă tranziţie la vârful Ministerului Apărării ar putea avea consecinţe negative pe teren. Se întreabă "dacă dronele necesare va veni la timp, dacă materialul necesar va fi cumpărat, dacă reforma înlocuirii oamenilor cu maşini va continua" şi "dacă nu vom pierde iar câteva luni pentru a relansa sistemul".
Ucraina este zguduită frecvent de scandaluri legate de mobilizarea în armată şi de metodele de purtare a războiului, iar această criză de la vârf riscă să accentueze nemulţumirile deja existente.
Plecarea lui Fedorov a declanşat deja alte demisii în lanţ: Serghii Sternenko, consilier al Ministerului Apărării, a părăsit funcţia, la fel şi adjunctul comandantului Forţelor Aeriene ucrainene, Pavlo Ielizarov, semn că reconfigurarea conducerii militare este departe de a se fi încheiat.
29.09.2026
19:48
29.09.2026
19:47
29.09.2026
19:43
29.09.2026
19:35
29.09.2026
19:09
29.09.2026
18:37
29.09.2026
18:32
29.09.2026
18:27
29.09.2026
18:15
29.09.2026
18:07
29.09.2026
19:48
29.09.2026
19:47
29.09.2026
19:43
29.09.2026
19:35
29.09.2026
19:09
29.09.2026
18:37
29.09.2026
18:32
29.09.2026
18:27
29.09.2026
18:15
29.09.2026
18:07
29.09.2026
17:48
29.09.2026
17:30
29.09.2026
17:29
29.09.2026
17:20
29.09.2026
17:14
29.09.2026
16:48
29.09.2026
16:45
29.09.2026
16:04
29.09.2026
15:58
29.09.2026
15:50
29.09.2026
15:31
29.09.2026
15:26
29.09.2026
15:26
29.09.2026
15:21
29.09.2026
15:21
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
















