Stiri

Declarații „foarte periculoase”: Tiraspolul, reacție la condițiile Chișinăului pentru oferirea de gaze regiunii transnistrene

Actualitate 23.01.2025 17:05 Vizualizări1798
Declarații „foarte periculoase”: Tiraspolul, reacție la condițiile Chișinăului pentru oferirea de gaze regiunii transnistrene

Reprezentantul Tiraspolului în Comisia Unificată de Control, Oleg Beleakov, califică drept „foarte periculoase” declarațiile oficialilor moldoveni potrivit cărora oferirea de gaze malului stâng al Nistrului este posibilă doar cu condiția retragerii trupelor ruse din regiunea separatistă prorusă.

„Cred că astfel de declarații sunt impulsive și nu ar trebui să afecteze activitatea operațiunii de menținere a păcii. Orice astfel de confruntări cauzează îngrijorare rezonabilă. La urma urmei, ce înseamnă pentru noi să rămânem fără protecția forțelor de menținere a păcii?”, a întrebat el, citat de TVR Moldova.

Oleg Beleakov a mai spus că o eventuală retragere a trupelor ruse ar putea duce la revenirea la stadiul de conflict dintre cele două maluri ale Nistrului.

„Dacă nu există forțe de menținere a păcii, cine poate opri conflictul? Aceasta este o procedură destul de complicată. Înainte de a declara ceva, trebuie să înțelegem ce se întâmplă în procesul de pacificare”, a afirmat el.

Comunitatea internațională este pregătită să ofere gaz pentru a pune capăt crizei energetice din regiunea transnistreană, dar o soluție de durată depinde de retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului, a spus premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, în cadrul unui interviu pentru AFP.

Premierul a spus că va discuta cu liderii Uniunii Europene la Davos despre „modul în care vom depăși împreună această agresiune a Rusiei împotriva R. Moldova”, iar soluția la criză este ca autoritățile separatiste din regiunea transnistreană să accepte gazul și cărbunele de la comunitatea internațională sau ca „Gazprom” să reia livrările.

„Până în prezent nu o acceptă”, a declarat Recean. „Dar lucrăm la aceasta”, a adăugat el.

„Ceea ce este foarte important de înțeles este că acest scenariu este plauzibil doar dacă înlocuim actuala așa-numită misiune de menținere a păcii, la care participă militarii ruși, cu o misiune civilă de menținere a păcii condusă de Națiunile Unite”, a subliniat Dorin Recean.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 17.27 1 RON 3.83 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri