DECLARAȚIE // Putin caută să-și instaleze „marioneta” la cârma Ucrainei, cum a făcut în Belarus și Georgia. „Întotdeauna procedează așa”
1973
Președintele Volodimir Zelenski spune că dictatorul rus Vladimir Putin caută să-și instaleze „marioneta” la conducerea Ucrainei, așa cum a făcut în Belarus, Georgia și Cecenia, pentru a împiedica calea de dezvoltare pro-occidentală a Ucrainei. Șeful statului ucrainean a declarat acest lucru într-un interviu cu Piers Morgan, relatează Ukrinform.
„Este clar că nu le convine pentru că aici au nevoie de un om marionetă. Au nevoie de omul lor care să conducă Ucraina și, sincer, așa a fost înainte de război și așa a fost înainte, când aveau al doilea partid ca mărime în parlamentul nostru. Au controlat în totalitate acel partid, au influențat parlamentul ucrainean și au făcut totul pentru ca Ucraina să nu aleagă niciodată calea europeană, astfel încât să rămână mereu sub tutela Rusiei. Dorința lor este să își instaleze omul. Ca să fiu sincer, doresc, în principiu, să facă ceea ce au făcut în Cecenia, au distrus-o complet, iar astăzi face parte din zona lor de influență, din teritoriile lor. Au făcut-o și în Georgia. Mai întâi, conflictul a fost înghețat, iar apoi și-au pus oamenii la conducerea țării. Întotdeauna procedează astfel. Au făcut-o, de asemenea, în mare parte, în Belarus”, a declarat Zelenski, citat de digi24.ro.
El a subliniat că lui Putin nu-i pasă cine anume va fi următorul președinte al Ucrainei.
„Principalul lucru este să fie cineva care este împotriva valorilor occidentale, împotriva Occidentului, împotriva Uniunii Europene, care va percepe NATO ca un adversar, așa cum îl percepe Rusia. Ei bine, cel puțin Kremlinul face totul pentru ca poporul său să vadă NATO ca pe un agresor. Deși aceasta este, desigur, o alianță defensivă care nu atacă pe nimeni”, a subliniat președintele.
El a reamintit că, înainte de invazia la scară largă, a încercat de mai multe ori să negocieze cu Putin, dar dictatorul rus nu a avut nevoie, deoarece scopul său real era să distrugă Ucraina și independența acesteia.
„Chiar am vrut chiar să ajung la Putin prin telefon, a fost după întâlnirea noastră din Normandia (în decembrie 2019 - n.r.) de mai multe ori. După ce am convenit asupra unei încetări a focului, iar ei au încălcat-o, am avut mai multe apeluri cu Putin, iar apoi el a fost plecat pentru mai mult de un an. A fost plecat timp de un an, iar după aceea a fost declanșată invazia la scară largă. În tot acest timp i-am întins mâna, am vrut cu adevărat să vorbesc cu el, să am ocazia să mă întâlnesc în orice condiții, să vorbesc, fără nicio condiție prealabilă, doar să mă întâlnesc și să încep un dialog despre încheierea războiului, o încetare a focului din nou. Și cel mai important atunci, înainte de invazia la scară largă, a fost vorba despre schimbul tuturor prizonierilor de război, am vrut să ne aducem cetățenii înapoi. Ce a spus atunci secretarul său de presă și ce a spus Putin? A fost: „Ce este de discutat? Nu este nimic de discutat. Nu înțelegem motivele întâlnirii. Ucraina încalcă încetarea focului', deși ei erau cei care ne bombardau constant”, a notat Zelenski.
El a subliniat că rușii nu sunt pregătiți să pună capăt războiului și nici nu doresc să o facă.
„Ei nu vor ca acest război să se încheie. Mâine vor spune că sunt gata să se întâlnească direct cu Trump, că nu au nevoie de Ucraina, pentru că acesta nu este un război între Rusia și Ucraina, există doar un fel de operațiune, ci acesta este un război global între Rusia și NATO, iar NATO este Statele Unite. Suntem pregătiți să discutăm doar cu Statele Unite, dar totul este un nonsens, vor căuta motive pentru a nu pune capăt acestui război. Pentru că singura dorință a lui Putin este ca noi să încetăm să existăm”, a spus președintele.
26.03.2026
09:44
1
Curtea de Apel menține condamnarea șefilor OT Dondușeni și Fălești ai fostului PP „Șor” pentru finanțare din partea unui grup criminal organizat
26.03.2026
09:40
3
Bărbat de 45 de ani din sudul țării, condamnat la 21 de ani de închisoare pentru abuz sexual asupra unei fete de 16 ani și a unui băiat de 12 ani
26.03.2026
08:28
346
Horoscopul zilei 26.03.2026
26.03.2026
03:11
476
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
26.03.2026
00:20
492
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
192
Amazon închide primul său centru din Marea Britanie, dar deschide un hub uriaș la Northampton
330
Cum va schimba Regatul Unit accesul minorilor la rețelele sociale după verdictul istoric împotriva Google și Meta în SUA?
450
Dezvoltator Roblox avertizează: fără supraveghere 24/7 de la părinți, copiii nu ar trebui să folosească platforma
480
Războiul din Iran împinge britanicii spre energia verde: Octopus Energy anunță o creștere de 50% a vânzărilor de panouri solare
25.03.2026
23:56
505
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
26.03.2026
08:28
284
Horoscopul zilei 26.03.2026
26.03.2026
03:11
460
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
26.03.2026
00:20
473
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
495
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
581
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
4191
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
514
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
553
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
569
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
836
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
565
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
569
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
590
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
25.03.2026
17:21
589
Startupul Arbor Energy primește o comandă de miliarde pentru turbine de inspirație rachetă destinate centrelor de date și industriei
25.03.2026
14:29
722
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
25.03.2026
14:25
1010
R. Moldova REZISTĂ. Autoritățile au identificat SOLUȚII pentru ca cetățenii să nu stea pe întuneric din cauza armatei Rusiei
25.03.2026
13:36
615
Guvernul introduce noi restricții și investiții de urgență pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în timpul stării de urgență
25.03.2026
12:17
664
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
1115
AUDIO, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
647
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
1676
VIDEO // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
25.03.2026
10:26
713
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
25.03.2026
09:38
739
Tată și fiu din Ucraina, condamnați la închisoare pentru escrocherie de peste 1 milion de lei după ce s-au dat drept polițiști în Bălți
25.03.2026
08:00
727
Horoscopul zilei 25.03.2026
25.03.2026
06:11
761
Startupul fondat de un fost Thiel Fellow lansează Guardian, drona americană care promite să înlocuiască elicopterele de poliție
Horoscopul zilei 26.03.2026
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














