Stiri
DECLARAȚIE // La aproape 80 de ani de la sfârșitul conflagrației mondiale, constatăm că acest război nu are învingători și învinși, ci doar lecții de învățat
Actualitate
09.05.2021
10:23
2928
2928
Declarația Partidului Unității Naționale privind data de 9 mai și consemnarea Zilei Europei:
În fiecare an, la 9 mai, se consemnează Ziua Uniunii Europene, pentru a marca declarația istorică a ministrului francez de externe Robert Schuman, care la 9 mai 1950 propunea un plan de colaborare economică între Franța și Germania. Declarația a stat la baza creării Uniunii Europene – cel mai ambițios proiect de pace, bună guvernare și bunăstare în lume, un simbol al libertății și standardelor înalte de viață.
Ziua Uniunii Europene nu înseamnă numai data de naștere a proiectului european, ci și o zi a bucuriei de a fi împreună, a solidarității, o zi a marii comunități din care fac parte toți cetățenii UE și cei ale statelor aspirante de a accede în Uniunea Europeană.
În același timp, această dată vine să amintească de ziua de 8 mai 1945, atunci când, în Europa, s-a pus capăt celui mai sângeros război din istoria umanității, un război „total”, care n-a făcut distincție între militari și civili. Acesta a provocat între 50 și 85 de milioane de decese, rezultat al ostilităților militare, bombardamentelor, Holocaustului, exterminărilor, epidemiilor etc. Teritoriul Basarabiei istorice a fost angrenat plenar în acest carnagiu mondial suferind pierderi umane imense, de sute de mii de oameni, morți și răniți în operațiuni militare, atrocități de război, bombardamente și exodul masiv al populației.
În timp ce ziua de 8 mai 1945 a adus încheierea celui de-al Doilea Război Mondial pe continent, această dată nu a adus libertatea și prosperitatea așteptată, Europa Centrală și de Est cunoscând ororile regimului totalitar sovietic pentru încă aproape 50 de ani.
La aproape 80 de ani de la sfârșitul conflagrații mondiale, constatăm că acest război nu are învingători și învinși, ci doar lecții de învățat. Lecții de reconciliere istorică, de comemorare a victimelor și de unitate. Ziua Europei este unul din simbolurile cele mai importante ale solidarității continentului nostru.
Prin urmare, invităm cetățenii Republicii Moldova să consemneze data de 9 mai într-un eveniment comun de reculegere, compasiune și toleranță. Este un moment simbolic în care putem reafirma atașamentul nostru față de democrație, statul de drept, față de libertățile individuale și prosperitate, valori pe care Partidul Unității Naționale și le asumă, odată cu lupta pentru viitorul european și românesc al Republicii Moldova.

Stiri relevante
16.10.2026
07:25
300
Reuters: Ordinul de limitare a serviciului Starshield în Ucraina ar fi venit din interiorul Casei Albe, susțin surse
16.10.2026
05:02
388
Instagram a penalizat o companie pentru folosirea cuvântului „sarcină” în reclame
16.10.2026
03:53
477
Din 6 noiembrie, pornografia cu scene de strangulare și incest va fi interzisă in Anglia și Țara Galilor
16.10.2026
03:45
684
Imagini din satelit: Rusia a construit în doar șase săptămâni o nouă bază pentru lansarea dronelor de atac
16.10.2026
02:26
521
Atac armat la o școală din Oregon: trei copii și un adult au fost uciși, iar atacatorul a murit
16.10.2026
01:27
524
Nevăzătorii se tem să poarte ochelari inteligenți, asociați cu filmările pe ascuns
16.10.2026
01:04
767
Ungaria și Bulgaria cer UE să nu grăbească deschiderea clusterelor cu Moldova și Ucraina, iar Croația cere Muntenegrului să-și rezolve disputele înainte de aderare
16.10.2026
00:56
747
Istanbul, lovit de inundații fără precedent în 40 de ani: trei morți și 2.700 de persoane evacuate
16.10.2026
00:15
589
Rezidenții contestă examenul de Cardiologie după rata redusă de promovare. Silviu Ionel Dumitrescu cere reformarea evaluării
15.10.2026
23:41
632
Ploi și răcire treptată în Moldova: 16–22 octombrie
16.10.2026
07:25
16.10.2026
05:02
16.10.2026
03:53
16.10.2026
03:45
16.10.2026
02:26
16.10.2026
01:27
16.10.2026
01:04
16.10.2026
00:56
16.10.2026
00:15
15.10.2026
23:41
Top stiri
16.10.2026
07:25
240
Reuters: Ordinul de limitare a serviciului Starshield în Ucraina ar fi venit din interiorul Casei Albe, susțin surse
16.10.2026
05:02
367
Instagram a penalizat o companie pentru folosirea cuvântului „sarcină” în reclame
16.10.2026
03:53
459
Din 6 noiembrie, pornografia cu scene de strangulare și incest va fi interzisă in Anglia și Țara Galilor
16.10.2026
03:45
625
Imagini din satelit: Rusia a construit în doar șase săptămâni o nouă bază pentru lansarea dronelor de atac
16.10.2026
02:26
505
Atac armat la o școală din Oregon: trei copii și un adult au fost uciși, iar atacatorul a murit
16.10.2026
01:27
510
Nevăzătorii se tem să poarte ochelari inteligenți, asociați cu filmările pe ascuns
16.10.2026
01:04
744
Ungaria și Bulgaria cer UE să nu grăbească deschiderea clusterelor cu Moldova și Ucraina, iar Croația cere Muntenegrului să-și rezolve disputele înainte de aderare
16.10.2026
00:56
724
Istanbul, lovit de inundații fără precedent în 40 de ani: trei morți și 2.700 de persoane evacuate
16.10.2026
00:15
576
Rezidenții contestă examenul de Cardiologie după rata redusă de promovare. Silviu Ionel Dumitrescu cere reformarea evaluării
15.10.2026
23:41
618
Ploi și răcire treptată în Moldova: 16–22 octombrie
15.10.2026
22:48
592
Guvernul Niculescu propune reguli noi pentru gărzi și criterii de performanță pentru șefii de secție
15.10.2026
22:20
977
G7, inclusiv Statele Unite, își reafirmă sprijinul pentru Ucraina, în pofida gesturilor lui Trump
15.10.2026
22:11
749
Virusul West Nile se extinde spre nordul Europei: peste 1.700 de cazuri și 130 de decese în 2026
15.10.2026
21:52
619
Volvo mizează și mai mult pe Nvidia pentru conducerea automatizată
15.10.2026
21:08
1009
Fost profesor, condamnat la șase ani de închisoare după ce a fotografiat eleve pe sub fuste și a creat imagini sexualizate cu IA
15.10.2026
20:30
687
Bugetul UE, miza confruntării dintre liderii europeni la Bruxelles
15.10.2026
20:28
1593
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
15.10.2026
19:45
702
Spania are un deficit de peste un milion de locuințe, iar prețurile ridicate îngreunează accesul chiar și pentru cei care muncesc
15.10.2026
19:32
884
China a devenit principalul partener comercial pentru 92 de economii, dar Moldova rămâne cu UE pe primul loc
15.10.2026
18:45
1232
Zelenski reia atacurile asupra rafinăriilor rusești, sfidând armistițiul energetic anunțat de Trump
15.10.2026
18:44
641
Igor Grosu a prezentat liderilor europeni cum combate Moldova ingerințele străine în alegeri
15.10.2026
18:32
966
GTA 6: ce se știe despre data lansării, preț și platformele disponibile
15.10.2026
18:11
726
Vasile Tofan: Inteligența artificială poate ajuta Republica Moldova să recupereze decalajele tehnologice
15.10.2026
17:54
619
666 de femei au beneficiat de sprijin agricol de 277 de milioane de lei în primul semestru din 2026
15.10.2026
17:53
0
Igor Grosu, la Conferința Președinților de Parlament din Italia: „Voința poporului nu este de vânzare și libertatea noastră nu se negociază”
16.10.2026
07:25
16.10.2026
05:02
16.10.2026
03:53
16.10.2026
03:45
16.10.2026
02:26
16.10.2026
01:27
16.10.2026
01:04
16.10.2026
00:56
16.10.2026
00:15
15.10.2026
23:41
15.10.2026
22:48
15.10.2026
22:20
15.10.2026
22:11
15.10.2026
21:52
15.10.2026
21:08
15.10.2026
20:30
15.10.2026
20:28
15.10.2026
19:45
15.10.2026
19:32
15.10.2026
18:45
15.10.2026
18:44
15.10.2026
18:32
15.10.2026
18:11
15.10.2026
17:54
15.10.2026
17:53
Actualitate
Parteneri
Stiri
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri