DECLARAȚIE // Igor Dodon a procedat „CORECT”, atunci când a decis să-i acorde o distincție de stat lui Mihail Aizin, zis „Kitaeț”: „Este un om cumsecade, un FILANTROP, o personalitate”
3734
Comunitatea Evreiască din Moldova consideră că Mihail Aizin merita să fie decorat cu ordinul „Gloria Muncii” de către președintele Igor Dodon, deoarece ar fi „un om cumsecade și un mecenat”, care a depus eforturi colosale în dezvoltarea businessului din R. Moldova.
Potrivit unui comunicat de presă al Comunității Evreiești din Moldova, sunt inacceptabile declarațiile și acuzațiile care i se aduc membrului Consiliului de administrație al comunității, Mihail Aizin, după ce a fost decorat de către Igor Dodon.
„Îl cunoaștem pe Mihail Idalievici Aizin ca pe o persoană respectabilă, un filantrop care a depus eforturi în dezvoltarea afacerilor, crearea de locuri de muncă și consolidarea bunăstării țării noastre. Salutăm decizia de a i se acorda Ordinul „Gloria Muncii” și îl felicităm sincer pentru această distincție”, se arată în comunicatul de presă.
Sursa citată mai menționează că Mihail Aizin este unul dintre cei care susțin nu numai comunitatea evreiască, ci și multe alte proiecte, inclusiv ajutorarea nevoiașilor în timpul pandemiei, dezvoltarea de programe pentru copii și tineri în R. Moldova, ajutorarea pensionarilor și veteranilor. „Îl felicităm pe Mihail Aizin și protestăm împotriva oricărui atac nefondat asupra personalității sale”, conchide sursa citată.
Amintim că vineri, pe 18 septembrie, președintele Igor Dodon l-a decorat, în cadrul unei ceremonii oficiale, cu ordinul „Gloria Muncii” pe Mihail Aizin, alias „Kitaeț”, un apropiat al fostei autorități criminale „Zelionîi”, lider al lumii interlope a anilor '90, împușcat în 1999. Acesta a fost reținut pe timpul regimului Voronin, ulterior a fugit în Germania și s-ar afla în spatele mai multor atacuri raider pe teritoriul R. Moldova. Criticat pentru această decizie, Igor Dodon a replicat prin faptul nu-l cunoaște pe Aizin, pentru că „distincțiile de stat se oferă conform selecțiilor și propunerilor făcute de diverse comisii”. Totodată, Președinția nu exclude că Mihail Aizin ar putea rămâne fără „Gloria Muncii”.
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
26.09.2025
15:44
24.09.2025
11:06
12.09.2025
10:45
15.09.2026
00:27
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
14.09.2026
22:08
14.09.2026
21:58
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
14.09.2026
15:58
14.09.2026
15:55
14.09.2026
15:52
14.09.2026
15:47
14.09.2026
15:43
14.09.2026
15:42
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"


















