Stiri

DECLARAȚIE: Gripa și COVID-19 sunt greu de diferențiat din punct de vedere clinic. Dacă pe un plămân afectat de una dintre ele vine o altă infecție cu aceeași determinare, evoluția va fi mult mai severă

Actualitate 25.09.2020 12:59 Vizualizări2294
DECLARAȚIE: Gripa și COVID-19 sunt greu de diferențiat din punct de vedere clinic. Dacă pe un plămân afectat de una dintre ele vine o altă infecție cu aceeași determinare, evoluția va fi mult mai severă

Gripa sezonieră ar putea reprezenta o problemă suplimentară pentru spitalele din România, în contextul în care acestea resimt deja efectele crizei COVID-19. Spre exemplu, anul trecut, nu mai puțin de 22% dintre românii cu gripă au fost internați în unitățile medicale, potrivit unui raport al Institutului Național pentru Sănătate Publică citat de B1 TV.

Întrebarea este ce provocări ar putea aduce suprapunerea sezonului de gripă cu pandemia de SARS-CoV-2.

Întrebat ce ar însemna un astfel de scenariu și dacă au existat situații de genul în primăvară, medicul infecționist Virgil Musta a răspuns: „Nu, din fericire nu ne-am întâlnit, pentru că numărul de cazuri era mic, atât de gripă, cât și de SARS-CoV-2, dar într-o situație de genul acesta în primul rând crește mortalitatea prin patologia asociată prin co-infecție, pentru că pe un plămân afectat de virusul gripal sau de virusul SARS-CoV-2, dacă se mai întâmplă să fie o altă infecție cu aceeași determinare, același organ, evoluția va fi mult mai severă și foarte probabil că aceste forme vor evolua ca forme critice, dintre care unele vor deceda. Pe de altă parte, leziunile asociate vor duce la sechele, sechele importante, ceea ce cred că nimeni nu își dorește”.

Întrebat dacă se poate face vreo diferență între gripă și COVID-19, Virgil Musta a explicat: „E foarte dificil din punct de vedere clinic. Există ancheta epidemiologică, care ar putea sugera prezența infecției de un anumit tip și sunt doar două, trei elemente care sunt mai rar întâlnite – de exemplu, pierderea gustului și mirosului este rar întâlnită în gripă – dar toate celelalte simptome respiratorii sunt întâlnite în ambele afecțiuni și un plus de certitudine se poate face numai prin investigații. Într-adevăr, va exista o confuzie majoră la nivelul populației în momentul când apare o epidemie sau apar cazuri de gripă asociate cu SARS-CoV-2”.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 17.45 1 RON 3.83 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri