DECIS // Elevii din R. Moldova sunt așteptați în sălile de clasă de la 11 ianuarie
1718
Procesul educațional din semestrul doi de studii va începe din 11 ianuarie 2021, cu prezența fizică a elevilor și cadrelor didactice în instituțiile de învățământ din R. Moldova.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării susține că această decizia este motivată de „situația curentă în instituțiile de învățământ privind evoluția situației epidemiologice pe durata primului semestru din anul de studii 2020-2021”.
Astfel, instituțiile de învățământ vor aplica în continuare cele șapte modelele aprobate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării la începutul anului de studii. În cazul în care vor fi confirmate cazuri de infectare ci noul coronavirus, întreaga clasă va fi plasată pentru 14 zile în carantină.
Autoritățile din domeniul educației îndeamnă elevii, părinții, cadrele didactice și manageriale să manifeste un comportament responsabil, să respecte regulile de sănătate publică cu privire la prevenirea răspândirii virusului COVID-19, dar și prevederile Instrucțiunii privind măsurile de protecție care trebuie aplicate pentru organizarea activității instituțiilor de învățământ publice și private în contextul epidemiologic al COVID-19.
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
20.10.2026
18:22
20.10.2026
17:42
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:04
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
20.10.2026
18:22
20.10.2026
17:42
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:04
20.10.2026
16:32
20.10.2026
16:23
20.10.2026
16:22
20.10.2026
16:20
20.10.2026
16:02
20.10.2026
15:37
20.10.2026
15:26
20.10.2026
15:18
20.10.2026
15:08
20.10.2026
14:37
20.10.2026
14:16
20.10.2026
13:36
20.10.2026
13:34
20.10.2026
13:27
20.10.2026
13:22
20.10.2026
13:13
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia















