De ce a EȘUAT războiul-FULGER plănuit de Putin în Ucraina
2012
În dimineață zilei de 24 februarie 2022, atunci când trupele rusești au trecut granița, invadând Ucraina, au urmat, în mod clar, tiparul unui război fulger.
Deși înaintarea a fost una rapidă, inițial, și părea că totul decurge conform planului, au fost câteva elemente care au făcut ca momentumul să fie pierdut, ritmul să fie încetinit, și ulterior în multe zone, atacul să fie stopat.
Motivele eșecului ideeii de Blitzkrieg în Ucraina:
- O folosire a unei tehnici de lupta ușor învechite, ușor de egalat, și chiar depășite de mai puțin numeroșii apărători ucrainieni, înarmați însă bine de către puterile vestice
- Desele probleme logistice - îndeosebi aprovizionarea cu carburanți-, coloanele rusești fiind în repetate rânduri imobilizate
- Lipsa unei motivații reale de a lupta, din partea soldatului rus de rând, mărturiile prizonierilor capturați de forțele ucrainiene fiind edificatoare în acest sens.
- O rezistență acerbă, și cumva neașteptată, nu numai din partea armatei ucrainiene, dar a întregii populații civile, împotriva invadatorilor
- Reacția Occidentului de a se ralia în spatele Ucrainei, chiar dacă nu trimițând trupe
- Folosirea intensă a soldaților cu o instrucție incompletă
Ce este Blitzkrieg-ul?
În contextul atacului Federației Ruse asupra Ucrainei, termenul de Blitzkrieg a reapărut în presa din întreaga lume pentru a descrie rapidul avans al armatei ruse în primele două zile ale invaziei.
Termenul de război fulger are, în realitate, la bază un concept militar dezvoltat de generalul și teoreticianul armatei germane din timpul celul de-al doilea război mondial Heinz Guderian în celebra sa lucrare “Achtung-Panzer!”, publicată pentru prima oară în 1937.
Ideile sale privind războiul motorizat aveau la bază experiența Germaniei din primul război mondial, dar, ceea ce astăzi se trece cu vederea, realitatea economică a Germaniei interbelice.
Astfel, în viziunea lui Guderian, armata germană era nevoită să obțină victorii rapide, acesta fiind conștient că țara sa nu este capabilă să susțină campanii prelungite, economic vorbind.
În ciuda a ceea ce se crede astăzi, armata germană nu era, la începutul celui de-al doilea conflict mondial, una complet mecanizată, așa cum o înfățișa propaganda nazistă.
Dimpotrivă, soldatul german se deplasa, în general pe jos, bazându-se pe tracțiunea cailor pentru transportul bagajelor, foarte puține unități fiind mecanizate în întregime.
Cum funcționează războiul fulger? De ce francezii sau rușii nu au putut opri Panzerele?
Răspunsul este unul simplu. Armata germană avea nevoie de victorii rapide, nefiind în stare să poarte lupte de uzură.
Teoria lui Guderian era una simplă. Practic se concentrau cele mai bune unități motorizate, care să fie sprijinite cu succes de infanterie și aviație în puncte cheie, acestea având rolul de a sparge frontul și de a exploata ulterior succesul tactic printr-o înaintare rapidă și continuă.
Instrucțiunile erau clare. În momentul în care blindatele întâlneau o unitate, sau punct întărit, care era dificil de eliminat, sau refuza să se predea, trebuiau pur și simplu să îl ocolească, izolandu-l. Ulterior, acesta era lăsat în seama infanteriei, care avea sarcina să-l elimine prin tactici tradiționale.
Un exemplu elocvent în acest sens este apărarea Fortăreței Brest, de către unități ale Armatei Roșii, în primele zile ale operațiunii Barbarossa.
Practic, apărătorii fortăreței, aflată atunci la frontieră dintre URSS și Germania, unde cele două puteri împărțiseră Polonia, au continuat să reziste zile întregi invadatorilor, deși coloanele germane înaintate ocolisera punctul întărit, ocupând deja Minskul.
Tactici identice fuseseră utilizate cu mult succes de către germani în 1939, în Polonia, dar mai ales în vara lui 1940, în Franța.
Astfel, în luna mai a acelui an germanii au luat prin totală surprindere apărarea anglo-franceză, ocolind celebra linie Maginot, inițiind atacul în zona Ardenilor, într-un sector total neașteptat.
Deși este un lucru cunoscut faptul că aliații dețineau, în această fază a războiului tancuri superioare rudimentarelor Panzer I și II, care constituiau grosul blindatelor germane, aceștia au fost luați pe nepregătite.
Deși superioare ca număr, dar și ca performanțe (amintim aici celebrul model Char de bataille B1 Bis, cel mai greu tanc de la acea vreme), tancurile franceze au fost distribuite după o concepție total învechită, ele neformând unități de sine stătătoare, ci fiind folosite ca sprijin pentru infanterie.
Generalii francezi au rămas prizonieri unei concepții de utilizare a tancului pe câmpul de lupta care data de la sfârșitul primului război mondial, armata franceză plătind prețul pentru acest lucru.
Motivul pentru care s-a putut vorbi de Blitzkieg în primele 48 de ore ale invaziei ruse în Ucraina și de ce acesta a eșuat
În dimineață zilei de 24 februarie 2022, atunci când trupele rusești au trecut granița, invadând Ucraina, au urmat, în mod clar, tiparul unui război fulger. Astfel, coloanele motorizate ale armatei ruse aveau obiective clare pe care trebuiau să le atingă, într-un interval orar bine stabilit.
Aceste obiective erau fie orașe importante, capitala Kiev, Harkovul - atât de important pentru moralul ucrainean, Hersonul, Melitopol, Mariupol, dar nu numai, precum și diferite poduri peste râuri, sau noduri de cai ferate esențiale pentru transport.
Deși înaintarea a fost una rapidă, inițial, și părea că totul decurge conform planului, au fost câteva elemente care au făcut ca momentumul să fie pierdut, ritmul să fie încetinit, și ulterior în multe zone, atacul să fie stopat.
Este clar că generalii ruși, deși perfect conștienți de neajunsurile tehnicii de luptă destul de depășite, nu se așteptau totuși, la o riposta atât de eficace din partea ucrainienilor.
30.08.2026
03:06
30.08.2026
01:20
30.08.2026
00:00
29.08.2026
23:43
29.08.2026
23:21
29.08.2026
23:17
29.08.2026
21:53
29.08.2026
21:50
29.08.2026
21:07
29.08.2026
20:56
30.08.2026
03:06
30.08.2026
01:20
30.08.2026
00:00
29.08.2026
23:43
29.08.2026
23:21
29.08.2026
23:17
29.08.2026
21:53
29.08.2026
21:50
29.08.2026
21:07
29.08.2026
20:56
29.08.2026
20:23
29.08.2026
20:19
29.08.2026
19:26
29.08.2026
18:14
29.08.2026
18:07
29.08.2026
17:33
29.08.2026
17:19
29.08.2026
16:48
29.08.2026
15:58
29.08.2026
14:55
29.08.2026
14:14
29.08.2026
13:49
29.08.2026
13:28
29.08.2026
12:51
29.08.2026
11:03
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Horoscopul zilei 23.08.2026
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
















