Cum și-au dat seama apărătorii din Mariupol că rușii nu i-ar fi lăsat în viață chiar dacă s-ar fi predat. Consilier: Era o capcană
1795
Profimedia Images Forțele ruse bombardează uzina Azovstal, un bastion al apărării ucrainene, în orașul-port Mariupol, din sud-estul orașului, a declarat Petro Andrișcenko, consilier al primarului. El a acuzat Rusia că încearcă să-i prindă în capcană pe cei care apără orașul și că nu i-ar fi lăsat în viață chiar dacă s-ar fi predat.
Forțele ucrainene continuă să reziste atacurilor ruse în oraș. Ucraina a respins ultimatumul Rusiei privind predarea forţelor de la Mariupol şi a anunţat că luptătorii ucraineni vor rezista „până la capăt".
Andrișcenko a spus că rușii bombardează Azovstal, iar în Livoberezni sunt lupte continue.
„Dându-și seama că apărătorii nu vor renunța, invadatorii și-au schimbat planurile. Planurile ocupanților sunt clare. Conform mesajului lor, coridorul pentru ieșirea în siguranță ar fi trebuit să fie marcat cu steaguri roșii, dar aceste semne nu existau. Asta confirmă încă o dată că pregătesc doar o capcană pentru soldații noștri", a spus consilierul.
În urmă cu câteva ore, Andrișcenko a declarat că rușii au anunțat că vor închide orașul începând de luni și că vor elibera permise de deplasare. Petro Andrișcenko a postat pe Telegram o fotografie cu rezidenții care ar fi stat la coadă pentru permise.
„Sute de cetățeni trebuie să stea la coadă pentru a obține un permis, fără de care va fi imposibil nu doar să se deplaseze între cartierele orașului, ci și să iasă în stradă începând de săptămâna viitoare", a spus el, citat de Digi24.
În urmă cu două zile, consilierul a spus că, potrivit informațiilor primite din interiorul orașului, bărbații din oraș vor fi supuși „filtrului" - relocați pentru a fi verificați de forțele ruse. CNN precizează că nu a putut verifica în mod independent afirmațiile lui Andrișcenko, care nu se află în Mariupol, dar primește informații de la oamenii blocați în orașul asediat de o săptămână.
Oficialii ucraineni și americani au susținut că forțele ruse au efectuat filtrarea civililor în zonele aflate sub controlul lor, confiscându-le telefoanele și, în unele cazuri, deportându-i împotriva voinței lor în Rusia.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis într-un mesaj video că situaţia de la Mariupol „rămâne cât de gravă se poate; pur şi simplu inumană". El a declarat televiziunii CNN că i-a invitat la Kiev pe omologii săi american şi francez, Joe Biden, respectiv Emmanuel Macron.
29.08.2026
16:48
29.08.2026
15:58
29.08.2026
14:55
29.08.2026
14:14
29.08.2026
13:49
29.08.2026
13:28
29.08.2026
12:51
29.08.2026
11:03
29.08.2026
09:55
29.08.2026
09:09
29.08.2026
15:58
29.08.2026
14:55
29.08.2026
14:14
29.08.2026
13:49
29.08.2026
13:28
29.08.2026
12:51
29.08.2026
11:03
29.08.2026
09:55
29.08.2026
09:09
29.08.2026
08:06
29.08.2026
07:19
29.08.2026
07:02
29.08.2026
06:32
29.08.2026
03:19
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
28.08.2026
22:16
28.08.2026
21:43
28.08.2026
20:47
28.08.2026
19:20
28.08.2026
18:40
28.08.2026
17:48
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
Horoscopul zilei 22.08.2026
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Planul „M&Ms” al Ucrainei, abandonat în ultima clipă: mii de drone cu inteligență artificială, pregătite să paralizeze vara aceasta traficul aerian din Rusia
Maia Sandu denunță drept „barbar” atacul rusesc asupra centrului comercial din Krivoi Rog, cu 16 morți și peste 130 de răniți
















