Cum îți dai seama că suferi de o afecțiune care ucide anual zeci de mii de oameni. Testul simplu ce-ți poate salva viața
1511
Un test simplu, ce implică doar degetul mare și palma, ar putea să-ți ofere detalii importante pentru a preveni o afecțiune medicală periculoasă.
Este vorba despre anivrism aortic, o afecțiune ce poate fi mortală și care, de obicei, nu prezintă simptome. Acesta este cauzat de o umflătură anormală a peretelui unui vas de sânge major și, potrivit statisticilor, această boală ucide zeci de mii de oameni din întreaga lume în fiecare an.
Identificat la timp, însă, anevrismul aortic poate fi ținut sub control prin tratament ori se poate interveni chirurgical. Din păcate, însă, cei mai mulți dintre oameni ajung prea târziu la medic.
„Cea mai mare problemă în boala anevrismului este recunoașterea indivizilor afectați din populația generală înainte de declanșarea lui”, a explicat dr. John A. Elefteriades, profesor de chirurgie la Yale, în Statele Unite.
Acesta a declarat, de asemenea, că el și echipa sa au folosit un test simplu pentru a vedea dacă pacienții au un anevrism.
Mai exact, pentru a identifica dacă suferi de această afecțiune este nevoie să ții palma întinsă și să încerci ă duci degetul mare de-a lungul palmei spre exterior. Dacă degetul mare trece dincolo de marginea palmei atunci este posibil să aveți un anevrism. Cum explică cercetătorii? Ei bine, ei sunt de părere că a fi capabil să miști degetul mare in acest fel este un indiciu ca articulațiile sunt laxe. Acestea ar putea fi semne ale bolii țesutului conjunctiv în organism, inclusiv aorta.
03.08.2026
06:30
03.08.2026
00:52
03.08.2026
00:33
03.08.2026
00:09
02.08.2026
23:37
02.08.2026
21:46
02.08.2026
19:18
02.08.2026
19:15
02.08.2026
19:14
02.08.2026
18:15
03.08.2026
06:30
03.08.2026
00:52
03.08.2026
00:33
03.08.2026
00:09
02.08.2026
23:37
02.08.2026
21:46
02.08.2026
19:18
02.08.2026
19:15
02.08.2026
19:14
02.08.2026
18:15
02.08.2026
17:13
02.08.2026
16:56
02.08.2026
15:38
02.08.2026
14:40
02.08.2026
14:36
02.08.2026
14:12
02.08.2026
13:34
02.08.2026
13:15
02.08.2026
13:11
02.08.2026
11:12
02.08.2026
11:05
02.08.2026
10:57
02.08.2026
10:09
02.08.2026
09:36
02.08.2026
08:44
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
















