Cum a încercat America să prevină invazia lui Putin: Dezvăluiri ale fostului ambasador al SUA în Rusia
2813
În timpul mandatului său de ambasador al SUA în Rusia, John Sullivan a trăit momentul când Vladimir Putin a hotărât să declanșeze invazia din Ucraina. Diplomatul dezvăluie cum administrația Biden a încercat până în ultimul moment să evite războiul, după ce el și directorul CIA, Bill Burns, au avut discuții cu înalții oficiali ruși pentru a găsi o soluție de rezolvare a crizei.
În plus, Sullivan a spus în interviul său pentru Foreign Policy, că și-a dat seama la un moment dat că Rusia va lansa o invazie pe scară largă în Ucraina, transmite ziare.com.
Dar chiar înainte de decizia fatidică a Moscovei de a-și trimite trupele să treacă peste graniță în Ucraina în februarie anul trecut, relațiile dintre Statele Unite și Rusia atinseseră cel mai scăzut punct de la Războiul Rece, pe fondul mai multor runde de expulzări diplomatice reciproce care, în ultimii cinci ani, a redus personalul Ambasadei SUA din Moscova, de la 1 200 la doar 150.
Sullivan a fost secretar de stat adjunct în primii ani ai administrației Trump, înainte de a fi trimis la Moscova în calitate de ambasador la începutul anului 2020. El a devenit unul dintre puținii numiți politici din epoca Trump, care a fost menținut de administrația Biden.
John Sullivan a spus că „începând de la sfârșitul lunii octombrie, am văzut toate aceste informații care erau adunate despre comasarea trupelor ruse la granița cu Ucraina. Apoi, numărul mare de trupe pe care le-au mutat în Belarus, ceea ce nu fusese niciodată făcut înainte, chiar și pentru exerciții anterioare, a fost un semn semnificativ că aceasta va fi o invazie la scară largă”.
Apoi, diplomatul dezvăluie cum la sfârșitul lui octombrie, când era în concediu acasă în America, președintele Biden l-a trimis pe directorul CIA, Bill Burns, la Moscova, în încercarea de a evita, în ultimul moment, declanșarea războiului.
Sullivan a mers împreună cu Burns la Moscova, unde a avut convorbiri cu înalți oficiali ruși. „Când [ministrul adjunct al Afacerilor Externe] Serghei Riabkov mi-a înmânat cele două proiecte de tratate [privind garanțiile de securitate pentru Rusia], rușii treceau prin propuneri.
Ce vreau să spun prin asta? Citeau din notele lor. Nu a fost niciun acord. Eu puneam întrebări. Se uitau în jos și vedeau unde în notițele lor se afla ceva posibil legat de ceea ce le-am întrebat și ei doar repetau acel rând. S-au uitat foarte mult la pantofii lor, dar nicio vorbă despre punctele de discuţie, despre care ştiu că fuseseră verificate nu numai la Ministerul de Externe rus, ci şi la Kremlin”.
Sullivan susține că totul a fost doar un teatru, rușii nu voiau să negocieze, planul fusese deja stabilit de Putin.
„Absolut. Fără îndoială în mintea mea era clar că urma invazia. Totul a fost un scenariu. Pentru că Putin are o diplomă în Drept — îmi este rușine să spun, ca avocat —, el vrea să aibă o justificare legală pentru tot ceea ce face, fie că este vorba despre trecerea prin limitele mandatului conform Constituției Rusiei, fie că are oameni arestați pentru că se opun lui sau invadând o altă țară. El pune bazele pentru: Uite, am fost amenințați. Aceasta este autoapărare. Le-am spus că suntem amenințați. Știam ce ne vor face. Am atacat împotriva lor. Bine pentru noi, pentru că altfel aveau să ne atace și să ne anihileze”.
Fostul ambasador american vorbește și despre rolul Serviciului Secret al Rusiei în război, FSB. „Cred că singurul lucru pe care oamenii îl trec cu vederea când ne concentrăm pe armata rusă, pentru că acesta este un război și o campanie militară, este rolul serviciilor de securitate și nu doar al GRU, Serviciul de informații militare, ci al FSB și rolul FSB în planificarea războiului și eșecul FSB în Ucraina. Cekistii lui Putin sunt cu adevărat cei care l-au dezamăgit”.
Sullivan a simțit momentul când invazia este iminentă, când se afla la Moscova. „Când m-am convins că va fi o invazie la scară largă, a fost când am văzut numărul de trupe ruse care s-au mutat în Belarus și unde le-au poziționat. Doar te uitai pe hartă, cât de aproape este Kievul de graniță. Aș spune că atunci m-am convins că va fi 1 septembrie 1939. Aceasta avea să fie o invazie pe scară largă. Vrem să cucerim țara, să eliminăm guvernul”.
26.08.2026
19:03
26.08.2026
18:31
26.08.2026
17:36
26.08.2026
17:13
26.08.2026
16:55
26.08.2026
16:53
26.08.2026
15:59
26.08.2026
15:42
26.08.2026
15:34
26.08.2026
15:07
26.08.2026
19:03
26.08.2026
18:31
26.08.2026
17:36
26.08.2026
17:28
26.08.2026
17:13
26.08.2026
16:57
26.08.2026
16:55
26.08.2026
16:53
26.08.2026
16:33
26.08.2026
15:59
26.08.2026
15:42
26.08.2026
15:34
26.08.2026
15:07
26.08.2026
14:57
26.08.2026
14:54
26.08.2026
14:44
26.08.2026
14:32
26.08.2026
14:30
26.08.2026
14:23
26.08.2026
14:22
26.08.2026
14:16
26.08.2026
13:45
26.08.2026
13:32
26.08.2026
13:16
26.08.2026
13:14
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
















