Culisele celei mai șocante zile din istoria recentă a SUA. Donald Trump, catalogat drept „monstru” de oficialii de la Casa Albă
3121
Potrivit mai multor surse citate de presa din Statele Unite, președintele în funcție Donald Trump era „detașat” în timp ce susținătorii săi au luat cu asalt miercuri clădirea Capitolul. Asistenții acestuia ar fi încercat să discute cu el situația, însă au renunțat când au constatat că „nu aveau cu cine”.
Pe perioada atacului în care susținătorii lui Trump au forțat intrarea în Congres și i-au făcut pe legiuitori să abandoneze temporar ședința în care era certificată victoria lui Joe Biden în alegeri, Trump s-a aflat la Casa Albă de unde a încercat să-și apere susținătorii și a refuza să condamne violența acestora, informează The Washington Post, citat de digi24.ro.
Un oficial al administrației l-a descris pe președinte ca fiind „un monstru”, atât de convins că „a fost tratat nedrept” încât „nu a putut vedea imaginea de ansamblu”.
De asemenea, potrivit surselor Axios, prietenii cei mai apropiați ai lui Trump și oficialii Casei Albe „îl evită ca pe ciumă”, iar unii „au renunțat la încercarea de a comunica cu el, considerându-l inabordabil”.
Miercuri după-amiază, reporterul The New York Times, Maggie Haberman, a spus că asistenții lui Trump au încearcat să-l determine să emită o declarație puternică împotriva violenței, dar că „a ignorat aceste rugăminți”.
Trump a fost convins cu greu să înregistreze un mesaj în care să îi îndemne pe susținători să părăsească clădirea Capitolului și să meargă spre case.
A durat aproximativ două ore și jumătate de la momentul în care protestatarii au asaltat clădirea pentru ca Trump să publice un mesaj video - înregistrat în grabă în fața biroului oval - în care îi încuraja pe susținătorii săi „să plece acasă în pace”. Dar chiar și atunci, el a continuat să facă afirmații false și conspirative.
De asemenea, un consilier al lui Trump a spus că oamenii apropiați președintelui erau convinși că Trump „dorea” și „se bucura” de violențele din Washington.
Potrivit Politico, în preajma lui Trump s-au aflat miercuri mai puțini angajați decât în mod normal. Consilierul principal al Casei Albe, Jared Kushner, urma să revină din Orientul Mijlociu, în timp ce oficiali ai președintelui au renunțat să mai colaboreze cu acesta.
Mai mulți membri ai echipei președintelui Donald Trump au demisionat sau au anunțat că vor renunța la funcții, în semn de protest față de comportamentul acestuia în timpul violențelor de la Capitoliu.
Un republican pe care Politico l-a descris ca fiind apropiat de Trump a mai spus presei: „Nu vreau să vorbesc cu el... Ce am să spun? Acesta este unul dintre acele momente în care nu știu dacă vreau să fiu implicat.”
De asemenea, potrivit relatărilor de peste ocean, Trump a fost de-a dreptul „furios” pe vicepreședintele Mike Pence, care nu i-a susținut cauza în ședința congresului. În ultimele zile, Trump i-a cerut în repetate rânduri lui Pence să respingă voturile electorale pentru Biden și să-l declare pe el câștigătorul alegerilor.
02.09.2026
01:52
02.09.2026
01:13
02.09.2026
01:11
02.09.2026
01:05
02.09.2026
00:53
02.09.2026
00:07
01.09.2026
23:35
01.09.2026
23:32
01.09.2026
22:58
01.09.2026
22:23
02.09.2026
01:52
02.09.2026
01:13
02.09.2026
01:11
02.09.2026
01:05
02.09.2026
00:53
02.09.2026
00:07
01.09.2026
23:35
01.09.2026
23:32
01.09.2026
22:58
01.09.2026
22:23
01.09.2026
21:33
01.09.2026
21:06
01.09.2026
20:46
01.09.2026
20:27
01.09.2026
19:45
01.09.2026
19:32
01.09.2026
18:46
01.09.2026
18:17
01.09.2026
18:16
01.09.2026
18:14
01.09.2026
17:59
01.09.2026
16:53
01.09.2026
16:47
01.09.2026
16:44
01.09.2026
16:18
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
















