Cu Erdoğan sau fără Erdoğan? Turcia stă la o RĂSCRUCE periculoasă, care pune pe jar Estul și Vestul

După un scor extrem de strâns și după ce niciunul dintre candidați nu a obținut majoritatea absolută din primul tur, turcii se îndreaptă din nou la vot duminică, pentru a-și alege președintele. Poate fi un moment istoric pentru Turcia.

Pe de o parte, poate rămâne prinsă sub pumnul de fier cu care actualul președinte o conduce și cu moștenirea sa economică dezastruoasă, dar și cu poziția internațională ambiguă, de jucător la două capete – și cu Occidentul, și cu Rusia. Pe de altă parte, are șansa unei schimbări după 20 de ani, cu o figură neînsetată de a dicta și care promite restaurarea democrației în Turcia.

Președintele Recep Tayyip Erdoğan, aflat la putere de 20 de ani, pornește ca favorit în cursa pentru un alt mandat de cinci ani în fruntea Turciei. Dar nimic nu este decis nici pentru turul al doilea, iar lupta se va da până în ultimul ceas la urne, căci pe cei doi candidați îi despart doar două procente, potrivit unor sondaje publicate de Politico.

Sunt așteptați să voteze 64 de milioane de turci, dintre care 3,4 milioane se află în afara țării. Votanții din străinătate reprezintă circa 5% din totalul alegătorilor, iar cea mai mare parte a lor se află în Germania. Din primele estimări, participarea la vot în diaspora va fi chiar mai mare decât în primul tur.

La primul tur de scrutin, care a avut loc pe 14 mai, scorul a fost strâns, dar nimeni nu a scos peste 50%, pentru a fi declarat câștigător. Actualul președinte, Recep Tayyip Erdoğan, a obținut 49,5%, iar contracandidatul său, Kemal Kılıçdaroğlu, s-a clasat pe locul al doilea, cu 44,89% din voturi.

Nimeni nu a fost prea mulțumit de rezultate. Pentru tabăra actualului președinte, a fost un semnal că au apărut fisuri în bastionul de putere construit timp de 20 de ani. Pe de altă parte, în tabăra Kılıçdaroğlu așteptările create înainte de alegeri au fost depășite de realitatea din teren.

În ultimele două săptămâni, ambii candidați au încercat să atragă în special din votanții candidatului Sinan Oğan, care s-a clasat pe locul al treilea, cu circa 5% din voturi. Considerat „surpriza” la primul tur al acestor alegeri și curtat intens de ambele tabere, naționalistul Oğan a spus, la începutul săptămânii, că îl susține în turul al doilea pe Erdoğan.

Totuși, Partidul Victoriei, formațiune naționalistă, anti-imigraționistă și principalul partid al alianței care l-a susținut pe Oğan la alegerile prezidențiale, s-a distanțat de alegerea acestuia, punctând că este, mai degrabă, una făcută în nume personal. Partidul s-a rupt de propriul candidat și a declarat susținerea pentru Kemal Kilicdaroglu.

În schimbul acestei susțineri, liderul Partidului Victoriei a spus că a ajuns la o înțelegere cu Kılıçdaroğlu, pentru a-i trimite pe imigranți înapoi acasă într-un an de la câștigarea alegerilor, cu respectarea dreptului internațional și a drepturilor omului.

Cartea imigranților este una importantă în aceste alegeri. Și este jucată și de Kılıçdaroğlu care, între cele două tururi prezidențiale, l-a acuzat pe contracandidatul său că a permis ca zece milioane de refugiați să intre în Turcia.

Tonul folosit între cele două tururi de către Kılıçdaroğlu s-a mai înăsprit față de discursurile incluzive dinainte turului I, ceea ce i-ar putea îndepărta pe votanții kurzi, care au oferit un sprijin important pe 14 mai.

Pe de altă parte, mesajele transmise de Kılıçdaroğlu ajung greu la populație, prin intermediul presei mainstream. După cum notează BBC, televiziunea publică i-a oferit președintelui Erdoğan 32 de ore și 42 de minute de spațiu de emisie în aprilie, față de doar 32 de minute pentru Kılıçdaroğlu.

De altfel, contracandidatul lui Erdoğan, la fel ca alți candidați, și-a făcut pentru această campanie și un cont de TikTok, pentru a putea să își transmită mesajele în special către tineri, activi pe platformele de socializare, mai ales că, datorită structurii demografice a țării, ei reprezintă unu din trei votanți.

Dar rămâne de văzut în ce măsură prezența pe rețelele de socializare poate compensa absența din presa mainstream.

În plus, Erdoğan pornește și cu avantajul de a-și fi asigurat 266 de locuri în Parlament, din cele 600, făcând mai dificilă misiunea lui Kılıçdaroğlu, în cazul în care ar câștiga alegerile. Și nu e vorba doar de jocul fin pe care ar trebui să îl facă în Parlament, pentru a ține opoziția cât mai unită, ci și de moștenirea economică pe care ar lăsa-o Erdoğan.

După cutremurele din februarie, mulți s-au întrebat dacă Erdoğan va mai reuși să țină piept provocărilor generate de reconstrucție, amintind că venirea la putere a AKP și a sa, în urmă cu 20 de ani, s-a făcut tot pe fondul unui climat politic dificil, ca urmare a cutremurului din Izmir, din 1999. Astfel, circular, tot de aici i s-ar putea trage și căderea.

Pe de altă parte, la alegerile parlamentare, care au avut loc tot pe 14 mai, alianța președintelui Erdoğan a câștigat alegerile în 10 din cele 11 provincii afectate de cutremur, în ciuda criticilor că răspunsul guvernamental a venit prea târziu și a vocilor care au contestat chiar oportunitatea organizării alegerilor în aceste zone devastate.

„Președintele Erdoğan nu ar trebui subestimat, pentru că întotdeauna folosește tactici politice viclene”, iar prin utilizarea resurselor statului și a puterii media, el s-a asigurat că e singurul care rămâne în joc, a explicat Seren Selvin Korkmaz, directoare executivă a Institutului IstanPol din Istanbul, citată de CNN.

Pe plan extern, faptul că Turcia este în NATO, dar are și legături cu Rusia și ocupă și o poziție geostrategică importantă la Marea Neagră și lângă Orientul Mijlociu, face ca alegerile de duminică să fie privite cu interes atât de capitalele occidentale, cât și de către cele din Est.

Kemal Kılıçdaroğlu a promis o restaurare a democrației în Turcia, inclusiv revenirea la sistemul electoral anterior, cu un președinte mai puțin puternic, precum și normalizarea rolului internațional al Turciei.

„Erdoğan a fost întotdeauna foarte tranzacțional și interesat; nu este un aliat ideal, dar se poate lucra cu el. Dar alegerea președintelui Joe Biden de a pune accentul pe democrație ca fiind cea mai importantă fațetă a politicii externe a SUA face mai dificilă această acțiune. Oricum ați numi guvernul turc în aceste zile – democrație iliberală, regim hibrid – este singurul joc din oraș, în anumite privințe”, explică Emma Ashford, Senior Fellow în cadrul programului Reimagining US Grand Strategy la Stimson Center, într-un material publicat în Foreign Policy.

Pe de altă parte, recent, președintele Erdoğan a spus că are o relație specială cu Vladimir Putin și că „Rusia și Turcia au nevoie una de alta în fiecare domeniu imaginabil”. El a mai spus și că Turcia nu se află în poziția de a impune sancțiuni Moscovei, așa cum a făcut-o Occidentul – un punct de tensiune în relațiile cu Vestul.

Turcia vrea mai degrabă să se poziționeze chiar ca un arbitru la Marea Neagră între Rusia și Ucraina privind transportul cerealelor, în timp ce aliații săi din NATO așteaptă un răspuns favorabil cu privire la aderarea Suediei la Organizația Tratatului Nord-Atlantic, față de care Turcia, deocamdată, se opune.

Nici relațiile dintre Ankara și UE nu trec prin cele mai bune momente, aderarea Turciei la blocul comunitar fiind de mai mulți ani pusă la sertar – principala problemă fiind chestiunea cipriotă – iar Bruxelles-ul, la rândul lui, critică încălcări ale drepturilor omului, independenței justiției și ale presei libere.

Turcia se află la o răscruce, la o sută de ani de la fondarea republicii. La urne, se va decide dacă dorința lui Atatürk, fondatorul republicii, de a avea o țară seculară, va merge mai departe sau va lua o altă turnură.

Sursa: panorama.ro